Interviu cu Virginia Ruzici. Despre Simona și Darren: "Trebuie să vă așteptați că va fi o relație de foarte lungă durată!"
Adrian Țoca | 23 iunie 2016Înainte de Wimbledon, managerul Simonei Halep spune că este foarte optimistă în ce privește restul sezonului Simonei. Virginia Ruzici e încântată și de progresul celorlalte jucătoare din România, despre care spune că-s „toate niște luptătoare”
Mai sunt câteva zile până la startul Wimbledon și, în plus, am trecut deja de prima jumătate a sezonului. Ocazia perfectă să aflăm cum se văd lucrurile din tabăra Simonei Halep, prin ochii Virginiei Ruzici, managerul Simonei. În luptă cu recordurile stabilite de aceasta, Simona beneficiază de mai bine de opt ani de sfaturile și de susținerea campioanei de la Roland Garros din 1978. Dar și de optimismul acesteia, un optimism de care nu ai nevoie de multe secunde ca să îl resimți din plin: „Sunt agentul ei, managerul ei, dar în primul rând eu o înțeleg în absolut tot, cu tot ce se întâmplă și prin ce trece. Bineînțeles că pot să o înțeleg poate mai bine decât majoritatea, pentru că am fost jucătoare de tenis”, ne spune doamna Ruzici, înainte să începem o discuție pe fugă, dar plină. O discuție pe parcursul căreia te bucuri din plin de fluența și de claritatea insight-urilor unei sportive care a atins cel mai înalt nivel în sportul de care ne bucurăm cu toții.
Pentru mulți nu este foarte clar rolul exact al unui manager. Cum arată fișa de post a managerului Simonei Halep?
Este foarte simplu. Rolul unui manager este acela de a gestiona și coordona totul, de a sfătui, de a căuta contracte, de a organiza aparițiile și obligațiile jucătorului, atât pentru sponsori, cât și pentru WTA, de asemenea aparițiile pentru presă; cu alte cuvinte, totul trece pe la manager. Sunt multe decizii de luat: eu o sfătuiesc, dar Simona este cea care ia decizia finală.
Sunt multe voci care își doresc sau vă cer un impact mai mare în deciziile ei.
Rolul unui manager nu este acela de a intra în tenisul jucătorului. Bineînțeles că atunci când Simona era mai tânără – de altfel, colaborăm deja de opt ani de zile – cu siguranță că am vorbit mai mult despre tenis. Dar în ultima vreme nu a mai fost cazul să vorbim atât de mult despre tenis, pentru că are lângă ea unul dintre cei mai buni antrenori din lume, în persoana lui Darren Cahill!. Nu este bine, după părerea mea, să fie prea multă lume care să discute despre tenis întruna cu Simona. Cum am fost jucătoare de tenis, dacă am totuși o remarcă importantă, îmi permit să i-o spun. Eu respect rolul antrenorului, iar el respectă rolul meu. Deci lucrurile sunt foarte clare în echipa noastră și există foarte multă armonie.
Eu sunt prezentă alături de echipă în turneele de Grand Slam și în alte câteva turnee mai importante, de asemenea sunt alături de Simona în aparițiile pentru sponsori în România și în străinătate.
Vorbind despre contracte și sponsori. Termenul de “marketabil” este adesea folosit în legătură cu jucătoarele de tenis. Cât de marketabilă este Simona?
Simona este foarte marketabilă în momentul de față. Este din ce în ce mai cunoscută, nu doar în România, ci și afară, însă ca să ai o piață, cum se spune, extrem de mare și importantă, trebuie să câștigi și turnee de Grand Slam. În momentul în care Simona, într-o zi, va câștiga un turneu de Grand Slam, piața ei va crește enorm pe plan internațional. Este, probabil, personalitatea cea mai în vogă, în momentul de față, în România; câștigarea unui Grand Slam oferă o expunere enormă în toată lumea și ofertele ar curge cu cifre substanțiale. Imaginea jucătoarei contează, la fel și țara în care este născută, dar nimic nu este mai tare decât victoriile în turneele de Grand Slam.
Uite, să-l luăm pe Novak Djokovic; până nu a câștigat cel puțin cinci-șase turnee de Slam, a fost foarte dificil pentru el să aibă contracte majore la nivel internațional. Acum, contractele curg. La fel s-a întâmplat și cu mulți alți jucători. Bineînțeles că piața este în general mai importantă pentru băieți decât la fete, mă refer la cifre. Au existat niște excepții, cea cu Maria Sharapova. Să nu uităm însă că ea a câștigat Wimbledonul la 17 ani, iar după aceea a continuat să câștige titluri, a adăugat alte câteva turnee de Slam. Iar sponsorii au plăcut-o enorm; locuiește în SUA, chiar dacă este rusoaică, deci piața internațională depinde foarte mult și din ce țară ești. De exemplu, germanul Zverev: are 19 ani, progresează enorm și este predestinat sau văzut de specialiștii din tenis ca un viitor număr 1 mondial; ei bine, el are o piață enormă. Pentru jucătoarele care vin din țările de Est, într-adevăr, trebuie să faci niște rezultate enorme ca piața să se deschidă peste tot.
După retragerea Serenei, clasamentul se va deschide. Vor exista mai multe oportunități, iar lupta pentru titlurile mari va fi și mai deschisă.
Serena este încă prezentă, deși are 34 de ani. Oportunitățile există deja pentru Simona, dovadă că Pennetta, Kerber și Muguruza au câștigat ultimele titluri de Grand Slam, în detrimentul Serenei Williams. Apropo de oportunități, poate că a scăpat deja una la Paris. Cred că a avut ghinion, totuși, pentru că plecase bine în meciul cu Stosur. Din păcate, acea întrerupere nu i-a fost benefică. Dar ceea ce este superb în tenis este că peste o săptămână, două, ai un alt turneu. În curând începe Wimbledon și avem speranța că acolo o să reușească mai bine decât a reușit aici. Și așa mai departe. Nu are decât 24 de ani și jumătate și, cu mai multă încredere, cu mai multă muncă și cu mai multă experiență, sunt convinsă că până la urmă va ajunge acolo.
Dar cu toții trebuie să mai avem puțină răbdare. E adevărat că Serena, la 34 de ani, este încă acolo și probabil că va termina și anul acesta pe primul loc, acest lucru este, după părerea mea, foarte posibil. Dar la un moment dat nu va mai fi nici ea suficient de motivată, pentru că acum face eforturi de a se motiva. Cred că Patrick Mouratoglou trage foarte mult de ea, o împinge foarte tare pentru a mai continua; caută să bată sau să atingă recordul lui Steffi Graf. Uite că în ultimele trei ocazii a avut blocaje. Așa cum știm cu toții, tenisul este un sport extrem de psihologic și Simona are nevoie, încă, să se întărească, atât pe plan fizic, cât și pe plan psihologic.
Cum vi se pare că a evoluat Simona în acești ultimi trei ani, cum își gestionează intrarea în elită și startul dificil de sezon?
A avut trei ani extraordinari, 2013, 2014, 2015 și a mers în sus până la locul 2 mondial anul trecut. O ascensiune extraordinară, trei ani solizi, cu rezultate de excepție, cu multe turnee câștigate. Mi se pare normal ca, după trei ani de zile, să ai la un moment dat și o perioadă mai slabă. Acest lucru s-a întâmplat, după părerea mea, cu Simona în ultima perioadă. Știți cu toții problemele pe care le-a avut la sfârșitul anului trecut, care nu i-au permis să ajungă bine pregătită în Australia; iar în momentul în care pierzi un meci în primul tur, apoi mai pierzi unul și așa mai departe, se pierde acea încredere. Și încrederea nu este așa ușor de regăsit. Când îți pierzi încrederea, trebuie să te zbați teribil, să muncești teribil, să te lupți la fiecare meci. Să ai foarte multă răbdare, să uiți de frustrări, să le controlezi și să mergi mai departe. Exact ce face ea. Iată că la Madrid lucrurile au mers în favoarea ei, a câștigat acest turneu și acest turneu a fost ca o gură de oxigen pentru ea, pentru că avea mare nevoie de una.
Eu văd bine restul sezonului. Cred foarte mult în ceea ce va urma. Simona, pe iarbă, a jucat destul de bine în trecut, surprinzător de bine, chiar.
Senzația mea e că, după trei ani, lucrurile s-au mai așezat în ce privește percepția opiniei publice despre ea. 2014 a fost anul de miere, după care valul de entuziasm s-a mai calmat, au apărut și criticile, acum s-au mai limpezit opiniile.
Ceea ce eu nu înțeleg, cu tot respectul pentru toată lumea – pentru presă, pentru toți -, nu înțeleg de ce atâta negativism și critică, mai ales când pierde. Simona reprezintă România, datorită ei tenisul este din nou în vogă, datorită ei se umple sala de la Cluj cu mai mult de 7000 de persoane, deci tot tenisul e tras în sus. Este iubită de un popor întreg și eu nu înțeleg de ce este criticată. Își face meseria cu profesionalism, își iubește țara, își iubește fanii, mulțumește întotdeauna tuturor și personal nu înțeleg aceste critici și nu le accept.
Credeți că face, vrând-nevrând, și un fel de educație pentru publicul nou atras la tenis, care nu era obișnuit cu un campion la acest nivel în ultimii ani?
Eu cred că fanii sunt ok. Fanii o susțin. Fanii sunt acolo, prezenți, și o iubesc, pentru că este o sportivă modestă, este o sportivă care dă totul pe teren. Dar, efectiv, uneori nu se poate și să nu uităm că și celelalte jucătoare nu sunt slabe. Nu joacă singură. Uneori se întâmplă că ai zile mai proaste, sau mai dai peste o adversară care nu are nimic de pierdut, nu simte nicio presiune și care face un meci excelent. Și acest lucru nu i se întâmplă numai Simonei, se întâmplă și la alte jucătoare. Însă noi avem ochii numai pe ea și nu vedem că Radwanska, deși e locul 2, nu a avut un sezon bun pe zgură, că Angelique Kerber, de când a câștigat Australian Open, nu a mai câștigat nimic în afară de Stuttgart, iar în rest nu a mai reușit rezultate de valoarea ei. Deci trebuie înțeleasă, după părerea mea. Lumea dorește ca ea să câștige totul, să câștige tot timpul. Acest lucru, cum spuneam, nu i se întâmplă nici Serenei Williams. Bineînțeles că te afectează, critica te afectează, chiar dacă încerci să ignori, să fii tare, să nu citești, bineînțeles că nu cade bine.
Care e impactul lui Darren?
Parteneriatul cu Darren evoluează foarte bine, iar Simona îl apreciază foarte mult ca antrenor și ca om, se înțelege foarte bine cu el. Darren este o persoană extrem de inteligentă, a înțeles repede personalitatea Simonei. Este un foarte bun psiholog, este o persoană calmă. Are umor în același timp, cu care o decontractează în momentele tensionate din turnee. Dar, în primul rând, antrenamentele cu el sunt intense, variate și eficiente; în plus, nu vezi când trece timpul. Să nu uităm că el este unul dintre cei mai buni antrenori din lume și trebuie să vă așteptați că va fi o relație de foarte lungă durată.
Darren va fi alături de ea în jur de 30 de săptămâni pe an, ceea ce este perfect.
Cum vi se par celelalte jucătoare românce?
Oh, superb. Sunt în progres! Superb ce s-a întâmplat la Madrid. Irina Begu a progresat foarte mult, superb ce s-a întâmplat recent cu ea. Sorana este în revenire de formă, Monica Niculescu joacă bine și la simplu, și la dublu, iar Patricia Țig s-a afirmat pentru prima dată. Toate celelalte jucătoare românce sunt motivate de succesul Simonei și sunt trase în sus. Îmi pare rău că Irina nu a trecut cel puțin încă un tur la RG, pentru că mă așteptam să o văd mai departe, a fost o surpriză să o văd pierzând cu această jucătoare. Dar, vezi, turneele de Grand Slam aduc întotdeauna multe surprize, apar unele revelații, iar Rogers a jucat un tenis bun. Și Sorana revine puternic acum.
Le doresc tuturor mult succes, cu cât toată lumea joacă bine, cu atât tenisul românesc surprinde și iese în față la nivel internațional. S-au scris multe articole după turneul de la Madrid, iar tinerii, copiii din ziua de azi poate se vor îndrepta, astfel, spre tenis mai mult decât spre alte sporturi.
Fetele trebuie să continue să fie la fel de muncitoare și de motivate, ceea ce-s convinsă că vor face, pentru că-s toate niște luptătoare.
Avem un program foarte încărcat în acest sezon. Cât de importante sunt Fed Cup și Jocurile Olimpice pentru un jucător de tenis?
Cu regret trebuie să-ți spun, părerea mea este că tenisul nu are aceeași optică, nu este atât de important la Jocuri precum natația, atletismul, boxul, judo, alte sporturi, care sunt sporturi olimpice la bază. Tenisul nu a fost sport olimpic. Dar deja e un mare pas în această direcție. Această generație a crescut cu ideea JO; spre deosebire de generația mea. Nu sunt puncte la JO, aspectul financiar nu e important. Însă ceea ce contează pentru jucători este, probabil, faptul că se simt mai mult într-o echipă și că joacă și mai mult pentru România decât o fac oricum în celelalte turnee. Nu uităm că tenisul este, totuși, un sport individual, iar pentru Jocurile Olimpice te apropii mai mult de Fed Cup și Cupa Davis, joci mai mult pentru echipa ta și pentru țara ta. Deci este un sentiment plăcut, enorm, acela de a câștiga o medalie pentru țara ta. Însă, dacă nu câștigi, nu este sfârșitul pământului. Imediat, două săptămâni mai târziu este US Open.
Credeți că o va motiva suplimentar pe Simona ce s-a întâmplat la Roland Garros?
Probabil. Faptul că Kerber câștigă AO, faptul că Muguruza câștigă RG – jucătoare pe care ea le-a învins în trecut – e un lucru care o ambiționează și o motivează. Ce contează e să privim viitorul, să luăm lucrurile zi cu zi, săptămână cu săptămână, turneu cu turneu. Deocamdată, îmi doresc foarte tare ca Simona să ajungă la Wimbledon cu multă încredere, cu o pregătire bună și cu un joc eficient pe iarbă.
Schimbând un pic registrul, a fost un an zbuciumat, cu multe discuții și evenimente în jurul terenului. Una dintre ele, suspendarea Sharapovei. Alta, cea despre egalitatea premiilor. Cum vedeți din perspectiva unei câștigătoare de Grand Slam?
Pentru mine, nu mai e o discuție. Nu înțeleg de ce se mai discută despre așa ceva. Decizia s-a luat acum 15 ani, când turneele de la Indian Wells și Key Biscayne au vrut să aibă turnee comune, au vrut să se apropie de ceea ce se face la un GS, au avut mijloace financiare pentru a oferi premii egale, deci nu mai este o discuție. Ei au dorit să pună fetele cu băieții împreună; au și avantaje, pentru că publicul apreciază să vadă în aceeași săptămână atât fetele, cât și băieții.
Aș mai vrea să spun că, în afară de Grand Slamuri și de cele patru turnee Mandatory, în celelalte turnee există o diferență între premii între băieți și fete, care e destul de importantă; probabil că lumea nu știe acest lucru.
În ceea ce o privește pe Sharapova, am fost foarte surprinsă. Nu mă așteptam! E adevărat că pentru tenisul feminin și pentru tenis în general este o pierdere, dar suspendarea ei de doi ani mi se pare justă.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română