Înapoi spre Top 30? A doua parte a carierei Alexandrei Dulgheru poate lua avânt cu un strop de continuitate

În 2010, Alexandra Dulgheru ajungea pe locul 29 în lume. Doi ani și doi genunchi operați mai târziu, era pe 238 și se uita la un drum lung și anevoios care i se așternea în față. De atunci, Alexandra a urcat în fiecare an câte o bucată de clasament, iar începutul lui 2016 o găsește pe locul 69, a patra jucătoare din România a momentului, după Simona, Irina și Monica.

Fiecare jucătoare română are jocul ei distinct și am mai vorbit despre faptul că diversitatea este unul din atuurile echipei de Fed Cup. Jocul lui Alex este bazat pe construcție inteligentă și un rever pe care uneori îi place să-l lovească din săritură. Tocmai pentru că mișcarea este o parte esențială a stilului ei de joc, pauza îndelungată la care au obligat-o accidentările a fost greu de recuperat și a presupus timp și, mai ales, răbdare. 

Ca și 2014, 2015 a fost anul acumulărilor și progresului treptat. Cele două provocări cu care s-a confruntat au fost gestionarea resurselor fizice odată ajunsă în fazele superioare ale turneelor și organizarea în consecință a programului competițional. Anul trecut, Alexandra a avut victorii la jucătoare de top, cum ar fi Lisicki, Cornet, Bouchard, Safarova și Makarova, dar a și abandonat meciuri care veneau după perioade în care jucase prea mult.

“Nu vă imaginați cât de dor mi-a fost de casă după două luni și jumătate plecată. Am făcut ocolul Pământului”, spunea ea cu referire la perioada Fed Cup (Galați) – Fed Cup (Canada), care a epuizat-o fizic. “Pe aeroport, când am venit acasă de la Fed Cup, nu reușeam să-mi articulez cuvintele de oboseală”. A mai vorbit atunci și despre ajustări în programul turneelor americane pe hard, ajustări care să o ajute să se recupereze mai bine între meciuri și între turnee. ”Sper să am mai mult timp de odihnă între sezoane”, a concluzionat ea.

Provocările anului 2016 pentru Alexandra vor fi să-și consolideze condiția fizică, mai ales în cazul mai multor meciuri consecutive și să se mențină sănătoasă în general. La Roland Garros de exemplu, într-o perioadă în care juca bine, a fost sabotată de o rinită alergică, o recidivă. 

2015 va rămâne anul în care Alexandra a urcat aproape 50 de locuri în clasament, a contribuit decisiv la victoria României contra Canadei și a făcut turnee excelente la Doha, Roma și Kuala Lumpur, unde a ajuns în optimi, sferturi sau finală, chiar dacă la primele două a pornit din calificări. Din acest punct de vedere, 2015 a fost un an esențial pentru că a adus-o mai aproape de top 50 și astfel, de zona care garantează acces direct pe tablourile principale ale mai multor turnee. Aceasta este și prima dintre oportunitățile cu care noul an o întâmpină: luxul de a juca mai puține meciuri de calificare și de a-și economisi energia pentru atunci când contează. E un detaliu care ar putea să facă diferența și s-o ajute pe Alex să-și găsească ritmul și să apară mai des în fazele avansate ale turneelor. Sau să-și recapete o constanță a rezultatelor, lucru care n-a fost posibil anul trecut, când partea secundă a sezonului a găsit-o fără multe resurse. Este, poate, exact detaliul care o separă pe Alex de o revenire în zona Top 30.

A doua oportunitate este că Alexandra nu este singură în aventura ei de cucerire a vârfului clasamentului. Toate fetele despre care am scris aceste retrospective au în comun faptul că sunt pe trenduri ascendente. Efectul undei românești care se propagă în tenisul feminin nu trebuie subestimat. “La un moment dat, eram cam singură în circuit. Îmi ziceam: prea multe rusoaice, prea multe cehoaice. Acum, că suntem o armată, mă simt bine. Ne ridicăm una pe alta.” 

Alexandra începe 2016 tocmai în Noua Zeelandă, singura dintre fetele românce prezente la Auckland. Ea o întâlnește în dimineața de luni pe Alison Van Uytvanck, cu Putintseva/Erakovic în eventualul tur doi.