Înapoi în finală! Horia Tecău revine în finala de la Wimbledon, câștigă duelul cu Florin Mergea într-un final cu mult suspans

Întotdeauna mai ai o șansă. Valabil pentru Horia Tecău, care revine în finala de la Wimbledon la trei ani de la ultima apariție. Poate fi valabil și pentru Florin Mergea, al cărui joc în continuă creștere îl recomandă drept unul dintre cei mai buni specialiști ai probei de dublu pentru mulți ani de acum înainte. Dar azi nu putea fi decât o singură pereche câștigătoare. Iar ea a fost Horia Tecău/Jean Julien Rojer, 4-6, 6-2, 6-3, 4-6, 13-11. Numai setul decisiv a avut nevoie de o oră și 13 minute ca să se termine, durată suficientă pentru meciuri de dublu normale, din circuit. În total, meciul a durat trei ore și 27 de minute și a fost încheiat la a doua minge de meci de care au beneficiat.

 

Jucătorii de tenis trebuie să fie ancoraţi în prezent, dar la dublu parcă este mai acută această necesitate. Schimburile sunt atât de rapide, reacţiile sunt atât de fulgerătoare, încât nu ai timp să gândeşti prea mult timp înainte şi înapoi. Şi urmărirea unui meci de dublu are alte reguli decât a unui meci de simplu. Sunt de două ori mai mulţi oameni de surpavegheat pe teren, de două ori mai multă informaţie deci, care trebuie procesată în de două  sau trei ori mai puţin timp, pentru că schimburile sunt (în cel mai bun caz) la jumătate sau o treime  din lungimea celor de la simplu. 

Din aceste motive, mi-e mai greu să unific tot ce se întâmplă într-un meci de dublu într-un fir narativ. Sunt prea multe răsturnări de situaţie şi schimbări de momentum pentru a reieşi ceva unitar. De exemplu, prima semifinală a fetelor dintre Garbine Muguruza şi Agnieszka Radwanska a avut următoarea poveste: Garbine a intrat pe teren lovind tot, iar Aga n-a putut pune racheta pe minge timp de un set şi jumătate. La 3-1 în setul doi, cu un set şi un break la activ, Garbine a luat piciorul de pe acceleraţie suficient cât să-i dea Radwanskăi ocazia să reintre în meci. După 6 game-uri consecutive câştigate de Aga, condusă  cu un break în decisiv, Garbine îşi reaminteşte că trebuie să dea în minge, reîncepe să joace ca în setul 1, face un break, apoi încă unul şi ia decisivul şi meciul. The end.

Meciul băieţilor a avut o desfăşurare în zigzag, în care cele două perechi au alternat la cârmă, dar nu pentru mult timp. Faptul că valorile lor au fost foarte apropiate este confirmat de lungimea meciului (3 ore 23 min) şi de scorul de care a fost nevoie pentru a-i departaja în decisiv: 13-11. Nu vă voi face acum un rezumat, pentru că n-ar fi rezumat, ci roman fluviu, dar voi puncta câteva lucruri care mi-au sărit în ochi în acest meci. 

Stilurile celor două echipe sunt foarte diferite. Tecău/Rojer mi se pare echipa mai monolitică, mai coezivă. Stilurile de joc ale celor doi sunt mai omogene. Foarte buni la fileu amândoi, a fost foarte greu să fie pasaţi azi, au apărat ca un zid, iar când vine vorba de a încheia punctele cu volee, sunt ultraeficienţi şi nu ezită. Am remarcat, ca şi ieri la fraţii Bryan, capacitatea lor de a folosi stop-voleurile cu maximă eficacitate. 

De asemenea, probabil pentru că au avut mai mult timp să-şi şlefuiască stilul de joc, au găsit acea „medie ideală” a procentajelor, suficient de ridicată pentru a-i pune în avantaj fără să-i expună prea mult atacurilor. Au avut mult mai puţin aşi decât Mergea/Bopanna (9 faţă de 29) dar şi mult mai puţine duble (4 faţă de 12). Au avut precentaje mai bune la toate capitolele legate de serviciu. Asta s-a tradus prin mai multe şanse de break (17, din care 6 transformate în break-uri). Prin comparaţie, Mergea/Bopanna au avut doar 3 breakpoints, dar o rată de conversie excelentă: le-au fructificat pe toate. De asemenea, Tecău/Rojer au fost superiori şi la retur, cu un procentaj al punctelor câştigate de 35% versus 29%. În ceea ce priveşte schimburile, Horia şi partenerul său au fost minimalişti şi cu winner-ele, dar şi cu neforţatele (19/6) faţă de Mergea/Bopanna (39/14). Aş rezuma astfel: Tecău/Rojer au un stil de joc eficient şi omogen, cu puţine extravaganţe dar şi cu foarte puţine „pierderi”. 

De cealaltă parte, Mergea şi Bopanna sunt o pereche mult mai exotică. Nu neapărat prin componenţă, ci prin stilurile de joc. Au făcut lucruri mai diverse pe teren decât adversarii lor azi , dar de asemenea au şi greşit mai mult pentru că au avut uneori probleme în a menţine intensitatea ritmului de la un game la altul. 

Ambii aduc lucruri diferite pe teren (Bopanna forţa serviciului şi a voleelor, Florin măiestria loviturilor din spate şi inteligenţa tactică) încât va mai dura probabil ceva vreme pentru ca stilurile lor să fie sudate fără cusur. Deocamdată se mai văd uneori nesincronizări şi inadvertenţe. Însă la capitorul creativitate sunt superiori şi suplinesc marginile încă netivite din jocul lor cu un entuziasm molipsitor. După ce vor fi petrecut suficient timp împreună sunt sigură că vor fi una dintre cele mai interesante de urmărit perechi din dublul actual. Au mult spaţiu de progresat şi o ambiţie pe măsură. 

Astăzi foarte puţin a făcut diferenţa între ei. Mergea/Bopanna au servit din spate în decisiv, tot timpul sub presiunea de a pierde meciul dacă îşi pierd serviciul. De cele mai multe ori şi-au făcut serviciul fără greutate, dar altundeva a fost semnul de întrebare: în inabilitatea lor de a se apropia periculos pe serviciul adversarilor. Devenea astfel doar o chestiune de timp până când unul dintre ei avea să clipească şi să dea o şansă de break. Primul a clipit Bopanna, dar s-a scos din încercuire, însă la 12-11 şi 30 egal, Florin făcut o dublă greşeală. Tecău şi Roger au speculat şansa cu maxim de eficienţă (un cuvânt care-i caracterizează), făcând break şi meci. 

Horia va avea deci şansa să joace din nou pentru un titlu la Wimbledon, a patra oară. Celelalte trei finale (2010-2012), jucate împreună cu Robert Lindstedt, au fost pierdute la Melzer/Petzschner, fraţii Bryan şi Nielsen/Marray. Anul acesta adversarii se vor decide dintre perechile Murray/Peers(13) şi Erlich/ Petzschner, programaţi tot azi pe Central după Sharapova-Williams. Să le urăm multă baftă şi acelaşi pragmatism în joc şi eficienţă calmă pe care le-au arătat şi până acum.