În 2016, Florin Mergea se anunță următorul jucător român care poate ataca locul 1 în lume

Pe toți ne fascinează poveștile cu sportivi care pierd totul, se rătăcesc în anonimat, ajung în punctul în care sunt gata să renunțe. Apoi cineva apare, sau ceva se întâmplă, și îi convinge să reia lupta de la capăt. În ciuda handicapului, ei bat toate greutățile și-și împlinesc, într-un final, talentul. Ne plac recuperările și eroii excepționali, puși în situații excepționale. Sunt numeroase și filmele care au documentat astfel de povești și, dincolo de clișeele obișnuite (faimosul program de antrenament al lui Rocky, de exemplu), firul narativ nu încetează niciodată să ne emoționeze și să ne inspire. În parte, pentru că sunt bucăți autentice de viață.

Cel mai apropiat de o astfel de epopee dintre sportivii noștri este Florin Mergea. În urmă cu câțiva ani, olteanul era, practic, un jucător inactiv. Încetase cu totul o primă carieră ce începuse atât de promițător la simplu, în juniorat. Ori de câte ori se vorbea despre anii de început ai lui Florin, apărea, inevitabilă ca o marcă lipită de scrisoare, și referința la victoriile obținute de acesta asupra unor jucători ca Murray, Tsonga, Monfils sau Berdych. Pe lângă asta, inevitabilele și, de la un punct încolo, obositoarele comentarii despre greșelile făcute de Mergea în tinerețe și despre “talentul irosit” al acestuia.

Ideea este, în astfel de situații, că nu poate să știe nimeni cu certitudine ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Florin. Nu știm ce-ar fi putut deveni el. Nu există garanții în tenis, niciun talent din juniorat nu este “asigurat” că va repeta aceleași rezultate și când va trece la seniori – știm asta prea bine. Poate că, într-un final, el trebuia să treacă prin toate acele etape, avea nevoie de acea adversitate ca să se înțeleagă pe sine și să înțeleagă ce are de făcut, care-i drumul său în tenis. Poate că era un drum necesar ca Florin să ajungă în punctul în care e acum. Poate că, de fapt, acesta e cel mai mare meci al vieții sale și, privindu-l cât de fericit și împlinit e acum, e o certitudine că l-a câștigat.

Tot o certitudine e că, după o pauză consistentă, Florin a recuperat precum Rocky, fără scurtături, fără cadouri. În urmă cu câțiva ani juca ITF-uri obscure la dublu, genul de meciuri în care singurii spectatori sunt rudele și staff-ul, în caz că există unul. Lângă Florin a stat tot timpul Daiana, soția sa, cea pe care o creditează acum aproape cu religiozitate după fiecare ceremonie de premiere. Are și de ce. Florin n-a parcurs singur acest drum teribil de greu și, spune el, n-ar fi găsit de unul singur puterea de a-l străbate sau măcar ca să-l înceapă.

A schimbat mai mulți parteneri pe parcurs, trecând la următorul nivel fără să-i fie teamă să ia decizia de a renunța la vechiul coleg, chiar dacă din afară păreau decizii inexplicabile. Erau pași necesari pentru accesul la turnee mai mari. Cum observa foarte bine Codruț într-un alt articol pe site, toți acești jucători au în comun că au câștigat titluri câtă vreme au fost în tandem cu Mergea – mai puțin pe urmă. Andrei Dăescu, Phillip Marx, Lukas Rosol, Olivier Marach, Marin Draganja, Dominic Inglot și, acum, la un nivel optim, Rohan Bopanna.  

Pe lângă ei, alte decizii au început să aibă cap și coadă. A apărut un program mai bine structurat, un staff, un antrenor trup și suflet alături de el (Alex Pop-Moldovan) și o echipă. A apărut un mindset pe care publicul nu-l mai remarcase la Florin. Și, implicit, au apărut rezultatele, inevitabile atunci când toate ingredientele corecte erau adăugate: muncă, pasiune, încredere. Toate, adăugate peste imensul talent nativ al lui Florin. Ascensiunea lui Florin n-avea cum să treacă neobservată și, curând, vocile influente din vestiar aveau să-l crediteze rapid drept unul dintre cei mai tehnici, dacă nu cumva cel mai versatil shotmaker din circuitul de dublu. “This guy!”, spuneau frații Bryan, “He killed us!”. Bob și Mike au și motive să spună asta: de-a lungul anilor, meciurile cu Florin au fost veritabile coșmaruri – de patru ori au cedat cei doi în fața românului.

2015 a fost, fără îndoială, un an extraordinar pentru Florin, în ciuda unei noi modificări importante: în locul lui Dom Inglot a apărut, în primăvară, când sezonul se pregătea deja de cel mai intens segment al său, Rohan Bopanna, cel mai reputat (la ora începerii parteneriatului) dintre toți jucătorii cu care a făcut Mergea pereche.

A fost, fără îndoială, mixul pe care-l căuta Florin; echipa a livrat imediat, aducând o finală la Casablanca și cel mai important titlu al carierei de dublu a lui Mergea, Mastersul de la Madrid. Mai apoi, alt titlu la Stuttgart și o finală pe Halle. Plus, firește, semifinala de la Wimbledon, pierdută dramatic cu Tecău/Rojer. Competenți pe fiecare suprafață, Mergea și Bopanna au prins pe ultima sută de metri un loc la Turneul Campionilor, performanță extraordinară, pentru că a fost obținută în ciuda unor absențe în sezonul de toamnă și a startului târziu luat împreună. La Londra am revăzut, etalate pe poate cea mai frumoasă scenă a tenisului de dublu, calitățile care i-au făcut rapid o echipă incomodă pentru toată lumea.

Florin a cedat, până la urmă, abia în finală, contra lui Horia Tecău, același care îl oprise în alte momente importante de-a lungul anului: Australian Open, în sferturi, Roland Garros, în sferturi, Wimbledon, în semifinale. “Ar fi mai bine să fim mereu pe părți opuse de tablou”, remarca Horia, dar de acasă, fanii observau partea plină a paharului și au început să rărească vechea cerință, aceea de a-i vedea reuniți pe cei doi, conștienți că fiecare dintre ei își scrie propria poveste și poate câștiga la rândul său titluri importante.

Realist și matur, Florin a impresionat din nou plăcut prin reacția pe care a avut-o după această din urmă înfrângere. În vreme ce vechiul său prieten își trăia sezonul carierei, Mergea i-a dat credit cu sufletul deschis, subliniind importanța istorică a unei astfel de finale între doi români la cel mai înalt nivel. În plus, a înțeles că, deocamdată, parteneriatul său cu Bopanna îl dusese cât de departe fusese posibil în acel sezon, doar că pierduseră în fața unei echipe cu un avans mai mare, mai solidă și care lucrase mai mult împreună. O echipă care-și lucrase și depășise deja propriile-i obstacole. De aceea, când a vorbit despre 2016, prima grijă a lui Florin a fost să observe cât de importantă va fi oportunitatea pregătirii noului an alături de Bopanna. Un partener care-l descria elogios pe român: „E un jucător extraordinar. E grozav să-l ai drept partener, să ai alături pe cineva care nu e mulțumit doar cu o victorie, două, ci își dorește să câștige fiecare turneu în care intră. Dă totul în marile meciuri. E foarte motivant să-l ai alături în echipă”. 

E un detaliu care ar putea face diferența sezonul acesta, în care ne așteptăm cu toții ca Florin să devină un contender pentru fiecare titlu important. Tot la conferința de la Londra, Mergea vorbea despre fereastra care i s-ar putea deschide, la un moment dat, pentru locul 1. E foarte plauzibil: circuitul de dublu este mult mai deschis acum, odată ce frații Bryan au devenit pământeni, iar restul perechilor se reconfigurează destul de des. Singura condiție este ca Florin să-și continue traseul ascendent al acestor câțiva ani. Caz în care am putea avea o luptă faină între doi români pentru primul loc în circuitul de dublu și pentru Slamuri. Asta în timp ce la Jocurile Olimpice, alt obiectiv important al acestui an, ei vor face din nou echipă împreună. Cumva, visul fanilor de acasă va fi împlinit și depășit: Florin și Horia au ajuns în vârful lumii și împreună, și separat.

Florin și-a încheiat anul trecut cu un text publicat pe Facebook, text care s-a ridicat la înălțimea meciurilor făcute de-a lungul anului, care trădează pasiunea și bucuria cu care a jucat sezonul trecut. O analiză grozavă și mustind de detalii relevante, care pun într-o altă lumină performanța accelerată reușită de el, detalii precum povestea accidentării suferite înainte de sezonul de toamnă. Simplul fapt că și-a putut depăși și această din urmă problemă spune multe despre a doua carieră a lui Florin. Și despre cum aceasta o să o facă uitată pe prima.

Dacă o ține tot așa, Florin o să necesite update-uri serioase la textul Andreei, cel mai bun dintre cele dedicate olteanului, cel publicat în Decât o Revistă și care reapare la suprafață în online la fiecare succes mai important al său. Andreea, ai legătura. Florin, și tu. Mai ales tu.