Horia Tecău: "Ne gândim deja la al doilea Slam". Horia plănuiește să joace cu Simona Halep la Rio. Florin și-a fixat deja obiective mari
Adrian Țoca | 23 noiembrie 2015Horia Tecău și Florin Mergea încep să capete expunerea pe care o merită. Toate semnele arată că finale precum cea de la Londra au șanse să devină nu o excepție, ci o normalitate. 2016 ar putea însemna, de altfel, chiar și o luptă pentru primul loc în lume între cele două perechi finaliste la Turneul Campionilor.
Câteva idei sunt importante din concluziile care se desprind după declarațiile celor doi finaliști români de la Turneul Campionilor (cronica updatată, aici). Unu la mână, profesionalismul extrem al lui Horia Tecău, care nu uită valorile datorită cărora a ajuns atât de sus și are de gând să continue în aceeași manieră. Cu titlul de la Londra la nici două ore în spate, Horia vorbea deja despre lucruri precum „să începem 2016 de la zero”, „al doilea Slam”, sau „Ne gândim doar la pasul următor, nu ne lăsăm furați de val”. Asta după ce cu o zi înainte, când victoria în premieră asupra fraților Bryan îl trimitea pe el și Rojer pe primul loc în lume, avertiza deja încă de pe teren că „trebuie să uităm rapid acest rezultat”.
Genul acesta de abordare, brandingul personal al lui Horia și întreaga lui viziune asupra performanței merită să fie promovate cât se poate de agresiv, pentru că e un model de care e nevoie cu disperare în sportul și în societatea românească. La rândul său, Horia pare preocupat despre cum să-i inspire pe alții, așa că vorbește despre cum și alți jucători din România încep să descopere dublul și să renunțe la mentalitatea potrivit căreia dacă nu poți face o carieră din simplu, atunci trebuie să renunți cu totul la tenis.
Doi la mână, vedem deja preocuparea masivă a lui Florin Mergea către viitor. Aici e important de notat că apare, în sfârșit, perspectiva de stabilitate. Florin vorbește despre avantajul de a începe încă din ianuarie alături de Bopanna și-și propune deja obiective foarte mari. Așa cum am mai tot notat prin alte articole că e firesc să se întâmple. Împăcat cu finala de la Londra, Florin vede deja perspectiva și știe că poate construi pe ce a reușit deja în 2015.
Trei la mână, Horia le vorbește cu drag străinilor despre interesul masiv pe care îl cunoaște tenisul din România, reluând același discurs avut și de Simona Halep în atâtea ocazii. Și, patru la mână, dacă tot am ajuns la ea, Horia a menționat despre planurile făcute alături de Simona în ce privește Turneul Olimpic.
Horia Tecău
Despre strategia din 2015 și gândurile pentru viitor
„Anul acesta ne-a adus multă, multă încredere. După ce am câștigat la Wimbledon, am început să credem că putem câștiga orice turneu în care intrăm. Și înainte credeam, însă faptul că la Wimbledon am transformat toate dorințele în fapte a schimbat întreaga perspectivă. Focusul principal anul acesta a fost pus pe turneele mari. Am încercat să ne programăm în consecință totul: săptămânile libere, săptămânile de antrenament, în așa fel încât să atingem vârful de formă la momentele potrivite. E foarte frumos când totul se adună și dă rezultate, iar noi reușim să terminăm anul cu un astfel de rezultat. Și e, de asemenea, o realizare și că ne cunoaștem unul pe altul mai bine și știm la ce trebuie să lucrăm pentru anul următor.
Va trebui să începem 2016 de la zero, să adăugăm lucruri noi la acest parteneriat, așa cum am făcut-o și până acum, și să ne propunem obiective noi, ținte noi, un nou vis, o nouă motivație.
Am câștigat primul nostru Grand Slam anul acesta și sunt cât se poate de sigur că ne vom propune al doilea nostru Slam anul viitor. Vom intra în antrenamentele din decembrie cu acest gând”.
Despre frații Bryan și înlocuirea lor în fruntea ierarhiei mondiale
„E nevoie de multe ca să atingi standardul fraților Bryan. Ei doi au fost ambasadori extraordinari pentru jocul de dublu. Au dominat proba pentru mulți, mulți ani. E greu de crezut că cineva se va apropia de performanțele lor. Luăm totul pas cu pas, fiecare pas la momentul lui. Anul acesta am luat primul nostru Slam, am urcat pe locul 1. Obiectivul principal e să continuăm să îmbunătățim această formulă de echipă. Ce va rezulta din asta, vom vedea. Asta am făcut tot timpul până acum, am lucrat la jocul nostru, am discutat mult. Comunicăm excelent, avem o relație foarte deschisă. Ne putem spune orice. Asta ajută în sport. Așa că nu ne lăsăm furați de gânduri pe termen foarte lung, ne gândim doar la următorul obiectiv. Deocamdată, ne bucurăm de acest sezon, pentru că e un sentiment incredibil. O să începem noul an cu multă încredere”.
Despre saltul tenisului în România și despre planurile de a juca împreună cu Simona Halep
„Tenisul a crescut foarte mult în România. După succesul avut de Simona, o mulțime de copii vin către tenis, multe fetițe vin la clubur i peste tot în țară. Cu succesul avut de noi la dublu e la fel: o mulțime de băieți realizează că poți să cauți o carieră la simplu, dar poți avea foarte bine una și la dublu. Văd că au și această opțiune. Când am crescut eu, toată lumea se gândea numai la simplu. Iar dacă nu erai suficient de bun, sentimentul era că trebuie să te oprești. Dar mai e și această opțiune, care-i grozavă, iar eu sunt dovada pentru ei că pot face o carieră din dublu. Simona este o ambasadoare extraordinară pentru tenis, aduce mulți români la turnee ca să o vadă. Mulți copii vin să urmărească tenis”.
„Pentru anul următor, da, ne gândim să jucăm împreună la Jocurile Olimpice. Ne gândim că poate vom reuși să jucăm împreună un Slam, înainte de Olimpiadă. E o mare șansă și o mare onoare pentru noi să concurăm la Rio. Cred că e poate cea mai bună opțiune pentru fiecare ca să intrăm la mixt. Ea trebuie să joace la mixt ca să avem o echipă, pentru că e un draw foarte mic pentru mixt la JO. Ar fi grozav dacă ea va fi motivată să joace și va dori să joace”.
Despre profilul în creștere al probei de dublu
„Credem că da, e în creștere. Facem multe lucruri off-court pentru a promova dublul. Am putut vedea o creștere și în România după succesul meu, după succesul lui Florin. Sunt mulți jucători care încearcă acum să joace dublu. De asemenea, mult mai mulți oameni urmăresc dublul. Pot să spun asta din mesajele pe care le primesc, din atenția pe care o primesc de la presă acasă. Cred că e valabil pentru toate țările care au jucători de dublu de top, probabil că au aceeași creștere. Sunt câteva țări unde vezi mereu că interesul e în creștere, după audiența pe care o avem. Facem multe acțiuni promoționale împreună cu ATP, pentru că e important pentru fani să afle cât mai multe despre jocul de dublu”.
Florin Mergea: Ne uităm către locul 1
Florin a vorbit despre cum e să joace împotriva lui Horia și care sunt planurile pentru viitor, alături de Rohan Bopanna. De altfel, acesta din urmă l-a descris foarte frumos pe Florin: „e un jucător extraordinar. E grozav să-l ai drept partener, să ai alături pe cineva care nu e mulțumit doar cu o victorie, două, ci își dorește să câștige fiecare turneu în care intră. Dă totul în marile meciuri. E foarte motivant să-l ai alături în echipă”.
Despre cum e să joace contra lui Tecău
„E o bucurie să jucăm împreună o finală la Turneul Campionilor. Cred că e o zi istorică pentru noi, pentru români. La o astfel de ocazie, nu prea mai contează pentru noi cine a câștigat și cine a pierdut; era un meci greu azi. Pentru mine e o experiență bună, diferită, să joc împotriva lui Horia, știu că și pentru el e la fel. Nu cred că am fi putut face azi mai multe decât ce-am făcut. Cred că a fost un punct aici, altul dincolo, dar dacă ne uităm pe cifre, totul a fost foarte strâns. Meciul a fost decis de un punct sau două”.
Despre anul următor și planuri
„Una dintre cele mai mari diferențe este că vom putea începe împreună încă din ianuarie. Asta înseamnă că ne va fi mai ușor în încercarea de a ne califica aici din nou. Acesta este primul obiectiv acum. De asemenea, vrem să câștigăm un Grand Slam. Am fost aproape anul acesta, la Wimbledon. Acestea sunt primele două obiective. Apoi să stăm în Top 10, poate să țintim locul 1 la un moment dat. Sunt multe echipe care vor avea de apărat multe puncte la anul. Cred că suntem într-o poziție bună ca să atacăm această poziție”.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română