După șase trofee, intrarea Simonei în Top 10 este iminentă. Ea are șansa de a deveni jucătoarea din România cea mai bine clasată de-a lungul istoriei în clasamentul WTA.
Simona triumfă la Sofia după ce a reușit același lucru la Nurnberg, Hertogenbosch, Budapesta, New Haven și Moscova. Ea termină sezonul pe locul 11 WTA, după ce, la un moment dat, ocupa locul 64 la începutul lunii mai. Este, bineînțeles, prima sportivă din România care câștigă atâtea titluri într-un singur sezon.
Simona a câștigat 53 de meciuri în 2013 și încheie sezonul neînvinsă, având o serie de nouă victorii consecutive pe care o va duce cu ea în noul an competițional. Doar Serena Williams (79) și Agnieszka Radwanska (62) au adunat mai multe victorii în acest an decât campioana noastră, și doar Serena are mai multe titluri decât Simona (11). În aceste condiții, intrarea ei în top 10 la începutul anului viitor este iminentă, mai ales în condițiile în care Halep n-are de apărat decât 5 puncte la Australian Open.
Susținută de un grup numeros de suporteri în tribune, precum și de Ilie Năstase de pe margine, Simona a început finala mai greu, dar a repetat isprava din semifinale, când, de asemenea, a întors de la 0-1 la seturi. Românca a câștigat 20 dintre ultimele 26 de puncte ale meciului. „Mi-am dorit foarte mult acest trofeu, așa încât sunt foarte fericită. A fost un turneu grozav pentru mine. Felicitări și lui Sam, a jucat foarte bine toată săptămâna. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au venit în tribune pentru mine, familiei, prietenilor, echipei mele și lui Ilie Năstase”.
„Felicitări Simonei! A jucat o finală grozavă. E o jucătoare foarte bună. M-a învins și la Moscova, acum două săptămâni, iar azi a fost, de asemenea, foarte greu. Dar sunt fericită cu săptămâna pe care am avut-o”, a spus și Sam Stosur, care a ajuns în trei finale consecutive (Osaka, Moscova, Sofia), pierzându-le pe ultimele două la Simona.
„Vreau să mă bucur de acest moment și apoi să îmi iau vacanță și să mă relaxez, că sunt obosită. Sper să pot juca și anul viitor la fel ca anul acesta și să mă descurc bine în Australia”, a mai spus Simona.
Titlurile Simonei în 2013
Din ce este alcătuit punctajul Simonei:
New Haven (Turneu Premier 600) – 470 puncte
Moscova (Turneu Premier 600) – 470
Roma (Turneu Premier Mandatory) – 425
Sofia (Tournament of Champions) – 375
US Open (Grand Slam) – 280
Hertogenbosch (International) – 280
Budapesta (International) – 280
Nurnberg (International) – 280
Cincinnati (Premier 5) – 225
Wimbledon (Grand Slam) – 100
Miami (Premier Mandatory) – 80
Indian Wells (Premier Mandatory) – 50
Australian Open (Grand Slam) – 5
Madrid (Premier Mandatory) – 5
Roland Garros (Grand Slam) – 5
Beijing (Premier Mandatory) – 5
Total: 3.335 puncte
Cum arată clasamentul WTA începând de luni, 4 noiembrie:
1. Serena Williams – 13.260
2. Victoria Azarenka – 8.046
3. Na Li – 6.045
4. Maria Sharapova – 5.891
5. Agnieszka Radwanska – 5.875
6. Petra Kvitova – 4.775
7. Sara Errani – 4.435
8. Jelena Jankovic – 4.170
9. Angelique Kerber – 3.965
10. Caroline Wozniacki – 3.520
11. SIMONA HALEP – 3.335
12. Sloane Stephens – 3.185
Clasamentul general al titlurilor româncelor:
1.Virginia Ruzici – 12 (South Orange – 1975, Palm Harbor – 1977; Roland Garros, Kitzbuhel, Brighton – 1978; Kitzbuhel, Salt Lake City – 1980, Monte Carlo, Kitzbuhel, Indianapolis – 1982; Detroit – 1983, Bregenz – 1985)
2. SIMONA HALEP – 6 (Nurnberg, Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia – toate în 2013)
3. Irina Spârlea – 4 (Palermo – 1994, Palermo – 1995, Amelia Island – 1997, Strasbourg – 1998) și Ruxandra Dragomir – 4 (Budapesta, Karlovy Vary, Pattaya City – 1996, Hertogenbosch – 1997)
4. Alexandra Dulgheru – 2 (Varșovia 2009, Varșovia 2010)
5. Sorana Cârstea – 1 (Tashkent 2008), Irina Begu – 1 (Tashkent 2012), Monica Niculescu – 1 (Florianopolis 2013).
Cifrele Simonei
– De la Roma încoace, Simona are 15 victorii și 4 înfrângeri în meciurile cu jucătoare din Top 20. Înfrângerile sunt la Serena (2 – Roma, Cincy), Na Li (Wimbledon) și Suarez Navarro (RG).
– 45 de victorii din ultimele 53 de meciuri, începând cu turul 1 de calificări de la Roma. Da, la vremea aceea avea nevoie de calificări. Per total, Simona are 53 de victorii și 18 înfrângeri în 2013.
– Doar două jucătoare au mai multe victorii ca ea în 2013: Serena și Radwanska.
– Pe 6 mai, Simona ocupa locul 64. De luni, va fi pe locul 11. Este abia a 4-a româncă ajunsă în Top 20, după Ruzici (cel mai bun loc atins în carieră – locul 8), Irina Spîrlea (cel mai bun loc – 7), Ruxandra Dragomir (locul 15).
– Bilanțul Simonei în finalele jucate în carieră este acum de 6-3 (cele trei pierdute sunt la Fes 2010, 2011 și Bruxelles 2012).
– Printre victimele ei de prestigiu din 2013: Agnieszka Radwanska, Sam Stosur (de trei ori), Svetlana Kuznetsova, Jelena Jankovic, Roberta Vinci, Carla Suarez Navarro (de două ori), Kirsten Flipkens, Maria Kirilenko, Marion Bartoli, Caroline Wozniacki, Petra Kvitova.
– Este singura jucătoare din lume care a câștigat titluri pe toate suprafețele în 2013: zgură, iarbă, hard, indoor hard. În plus, Simona a câștigat de două ori câte două turnee consecutive (dublele Nurnberg – Hertogenbosch și Moscova – Sofia).
– Simona are 22 de ani și joacă în circuitul WTA din 2009. A câștigat titlul la Roland Garros – juniori, în 2008, într-o finală românească, versus Elena Bogdan.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română