Explainer: Tot ce trebuie să știi și să reții despre ascensiunea Simonei Halep pe primul loc în lume

De ani de zile te simți asaltat cu știri, imagini și comentarii cu și despre Simona Halep. Dar parcă niciodată nu a fost la fel ca în ultimele două zile, nu? Azi, când te vei trezi și vei intra pe Internet, va fi imposibil să nu vezi din nou pe cineva care se bucură, sărbătorește sau postează o fotografie sau o captură cu clasamentul mondial. Și totuși, pentru ce se agită atât de mult oamenii?

Cele ce urmează sunt dedicate privitorilor ocazionali de tenis, nu atât fanilor care urmăresc sportul acesta zilnic. Deși o privire de ansamblu, deloc exhaustivă, nu strică nimănui.

 

Ce s-a întâmplat?

Dacă încă n-ai aflat exact, Simona și-a câștigat matematic, sâmbătă, urcarea pe locul 1 în lume, urcare oficializată astăzi, când Simona a intrat în istoria tenisului drept cea de-a 25-a jucătoare din toate timpurile care conduce clasamentul feminin profesionist. Aceasta este o calitate pe care nu i-o va mai lua nimeni vreodată, indiferent câte săptămâni va avea petrecute pe primul loc la finalul carierei.

De ce ar trebui să-mi pese și de ce atât de important pentru români?

Depinde pe cine întrebi. Poate să fie patriotism, după cum poate să fie o bucurie autentică pentru realizările unei persoane cu o popularitate în mare creștere în ultimii ani, percepută de marea majoritate a fanilor drept o jucătoare făcută și crescută prin propriile puteri (și ale familiei), ridicată dintre noi, ceilalți. Alți fani prețuiesc performanța Simonei pentru că apreciază și înțeleg situația precară a sportului românesc; sufocat de ani întregi de greșeli, de lipsa de resurse, de management prost și de lipsă de viziune, acesta produce tot mai puțini campioni. Dintre cei care mai există, și mai rari sunt aceia care ajung să fie confirmați într-un ranking oficial drept locul 1 în lume. În acest context, rezultatul Simonei este nu important, ci enorm, mai ales că a venit într-unul dintre sporturile în care e foarte greu de pătruns în elită.

E o performanță importantă, istorică, pentru sportul românesc în general, dar nu e ceva care vine „de la sine” pentru tenisul românesc. Deși auzi de câțiva ani că în tenis românii tot adună rezultate bune, nu e ca și cum așa a fost mereu. I-am avut pe Ilie Năstase (campion de Grand Slam și primul lider mondial ATP) sau pe Virginia Ruzici (campioană de Grand Slam și top 10 la fete), am mai avut alte vârfuri importante, dar jucătorii de elită se nasc rar și se cresc foarte greu. Simona e prima femeie din România care ajunge lider mondial și a doua, după Ilie, care ocupă locul 1 la simplu. Horia Tecău a ajuns locul 1 la dublu, în 2015.

Nu e obligatoriu să-ți pese, după cum nu e obligatoriu să o susții doar pentru că e româncă; dimpotrivă, tenisul e un sport care face ușor de justificat susținerea unui sportiv străin în detrimentul unui autohton. Însă sunt multe argumente care o califică pe Simona drept o poveste inspirațională, un succes clădit pe muncă autentică și cinstită, pe răbdarea de a străbate un drum lung și foarte greu și pe disponibilitatea la suferință și la acceptarea unor lecții și a unor înfrângeri dure. La depășirea unor momente complicate. Ca atare, e un exemplu și nu e deloc o problemă dacă-i zicem exact cum e.

Dar cum a ajuns Simona pe locul 1 dacă n-a câștigat niciun Grand Slam?

Ceea ce trebuie să știi e că tenisul are un sistem de desfășurare complex; clasamentul mondial, forma finală de evaluare, premiază nu atât vârfurile de formă la turneele mari, cât consistența rezultatelor pe parcursul ultimelor 52 de săptămâni. Ca atare, sunt foarte importante toate turneele. E corect că Slamurile – patru pe an – au cea mai mare audiență, provoacă cel mai mare interes, au cele mai multe puncte pentru învingătoare și sunt percepute drept „perla coroanei”, adică schimbă pe deplin cariera unui jucător odată ce le câștigă. Dar calendarul de tenis e plin de multe alte turnee foarte mari, cu o tradiție îndelungată, cu puncte multe și cu premii mari. Ba chiar se poate aduce un argument că unele dintre aceste turnee pot fi chiar mai dificil de câștigat decât un Slam – prin prisma unui tablou mai concentrat și a unui număr mai mare de meciuri tari, cu mai puține zile de odihnă.

De aceea, consistența de peste an nu e ușor de produs. Ce-i mai greu între a fi constant bun un an întreg și a câștiga un turneu care durează 2 săptămâni? E o discuție interminabilă, cu argumente pro și contra pentru ambele opțiuni. Un răspuns ideal ar fi să le poți face pe amândouă. Apoi să repeți. Dacă vrei o cifră, sunt numai 25 de jucătoare care au ajuns pe primul loc, dar aproape de două ori pe atât au câștigat un titlu de Grand Slam – 45, mai exact.

Conform rezultatelor din aceste ultime 52 de săptămâni, Simona Halep are acum cele mai multe puncte și este pe locul 1, detronând-o pe fosta lideră, Garbine Muguruza, deși aceasta are un Slam în 2017. Simona a jucat la rândul ei o finală de Grand Slam, la Roland Garros. A mai jucat alte trei finale (la Roma, la Cincinnati și la Beijing – toate turnee Premier sau Premier Mandatory – adică din categoria de importanță imediat de sub Slamuri). A câștigat turneul de la Madrid, tot un Premier Mandatory. De asemenea, a avut o serie de 10 calificări consecutive în sferturile de finală.

Iar dacă n-are (încă) un Slam, zilele nu au intrat în sac.

Simona e sigură de locul 1 cel puțin până la finalul acestei luni, când se joacă Turneul Campioanelor din Singapore – ultima ei apariție pe teren din 2017. Cunoscută și sub numele de WTA Finals, aceasta este o competiție bonus, care încheie sezonul, și care le adună la start pe primele bune opt jucătoare din lume.

În funcție de rezultatele de acolo, Simona poate încheia sezonul 2017 pe locul 1. A încheia anul pe locul 1 e o performanță cu o savoare în plus. Mai departe, ea s-ar poziționa bine să-și prelungească șederea pe locul 1 până aproape de primăvara viitoare.

Săptămâni petrecute pe locul 1, WTA:

1. Steffi Graf – 377
2. Martina Navratilova – 332
3. Serena Williams – 319
4. Chris Evert – 260, 5. Martina Hingis – 209, 6. Monica Seles – 178, 7. Justine Henin – 117, 8. Lindsay Davenport – 98, 9. Caroline Wozniacki – 67, 10. Victoria Azarenka – 51, 11. Amelie Mauresmo – 39, 12. Angelique Kerber – 34, 13. Dinara Safina – 26, 14. Tracy Austin și Maria Sharapova – câte 21, 16. Kim Clijsters – 20, 17. Jelena Jankovic – 18, 18. Jennifer Capriati – 17, 19. Arantxa Sanchez Vicario și Ana Ivanovic – câte 12, 21. Venus Williams – 11, 22. Karolina Pliskova – 8, 23. Garbine Muguruza – 4, 24. Evonne Cawley – 2, 25. Simona Halep – 1*.

Dar cum a ajuns Simona pe locul 1? Eu am citit pe Facebook că ia bătaie mereu!

Ei bine, selectează-ți sursele de informare cu grijă 🙂 O jucătoare de tenis participă la aproximativ 18-22 turnee pe an, uneori chiar mai multe. E aproape inevitabil să nu adune măcar 10-12 înfrângeri pe an, chiar peste 15, în mod rezonabil. Și e perfect în regulă să piardă atâtea meciuri și, totuși, să ocupe un loc în Top 5, în Top 3 sau chiar să fie prima.

#constancy pic.twitter.com/zuwfsYxvjS

— KleineBiere (@StatsWTA) October 9, 2017

E adevărat că nu e ceva tradițional ca locul 1 să dețină doar un titlu – cazul Simonei acum -, însă nu e exclus ca peste câteva luni s-o găsești tot pe Simona pe primul loc, dar deținând 3 sau 4 trofee.

„Conjunctura”  – cuvânt pe care-l vei auzi des pe Facebook sau în discuțiile cu prietenii – e un termen mult mai complex decât felul în care e folosit. Vei auzi că lipsește Serena, că Sharapova a fost suspendată, iar Azarenka a devenit mamă. Da, dar în tenis nu poți juca decât cu cine-i dincolo de fileu, așa cum a decis tragerea la sorți. În egală măsură, rivalele contemporane îți influențează performanțele.

Apropo de asta; vei mai auzi, probabil, și că e o „epocă slabă la fete”. Întâi de toate, e prematur să evaluăm această generație. Tenisul e unul dintre cele mai dinamice sporturi din lume, iar realitatea clasamentului e într-o permanentă modificare; ce consideri acum că ar fi un grup de jucătoare fără palmares s-ar putea dovedi, în mai puțin de un an, drept o generație de jucătoare care câștigă toate titlurile mari. Și doi la mână, depinde pe cine întrebi, dar e posibil să primești argumente valoroase din partea oamenilor de tenis că nivelul actual e unul dintre cele mai ridicate din istorie; iar epoca nu e slabă, ci doar mai echilibrată, cu mai multe jucătoare tari la vârf decât de obicei. Implicit, e mai greu ca una dintre ele să domine. Dar un răspuns mai clar la asta vom avea doar peste niște ani.

În general, oamenii din tenis nu se grăbesc să tragă concluzii definitive. Judecățile de valoare se fac, de regulă, între sezoane, iar evaluările unei cariere, abia la finalul ei. Sunt numeroase exemplele în care jucători/jucătoare considerați/considerate fără șanse la titluri mari au surprins câștigându-le.

În concluzie: nu te concentra doar pe negativ, documentează-te mai atent în ce privește specificul tenisului și ai răbdare înainte de a trage concluzii; s-ar putea ca turneul viitor să ți le contrazică. Cea mai bună dovadă? De câte ori ai auzit că „Simona n-o să ajungă niciodată pe locul 1”? Exact.

Ok, să trecem la lucruri mai pragmatice. Cât i-a luat Simonei să ajungă pe locul 1?

Toată viața. Halep a împlinit, recent, 26 de ani. Între 19 și 22 de ani a gravitat în partea a doua a Top 100. În 2013, când a început saltul ei și când ai început să auzi ocazional de ea, a ajuns în câteva luni din zona locului 50 până pe 11; dar, chiar și așa, ideea unui loc 1 era inimaginabilă. În ianuarie 2014 a intrat în Top 10 –  deja o performanță mare pentru tenisul românesc – și n-a mai ieșit niciodată de atunci, fiind jucătoarea cu cele mai multe săptămâni consecutive în Top 10 dintre cele active.

Dar, deși a fost pe locul 2 în mai multe rânduri, a avut nevoie de timp ca să facă și ultimul pas. Găsești aici un timeline detaliat al tuturor momentelor importante din cariera ei.

 

 

Cum a reacționat Simona după ce a urcat pe locul 1?

A spus mai multe lucruri, însă cel mai elocvent set de răspunsuri, care să te lămurească mai bine despre personalitatea ei, îl găsești în interviul dat pentru WTA Insider. Vorbește în el despre momentele grele de anul acesta, despre persoanele care au ajutat-o, inclusiv un psiholog, despre parteneriatul cu Darren Cahill și șocul resimțit după ce acesta a amenințat că rupe colaborarea, și despre cum nu a renunțat niciodată să creadă. Simona spune că 2017 e cel mai bun an al ei și vede în îmbunătățirile pe plan mental marele progres al acestui an.

„Pe primul loc e puterea mentală. Jocul l-am avut mereu. Am fost de multe ori aproape, dar mental nu am fost la fel de aproape. Acest an a fost cu siguranță anul în care m-am comportat cel mai bine pe teren. Atitudinea pe care o am acum pe teren mă bucură. Nu îmi mai e rușine de mine.”. Îți recomandăm să citești tot interviul, aici.

 

 

Apropo de Darren, de ce nu a fost cu ea în China? Eu am auzit că n-ar mai fi antrenorul ei

Da, Darren este în continuare antrenorul ei și, după toate semnele, va fi și anul următor; în repetate rânduri cei doi, dar și managerul Virginia Ruzici au vorbit despre un parteneriat de durată foarte extinsă. Darren nu a fost în China pentru că era ceva stabilit de la începutul colaborării; la câteva turnee pe an nu o însoțește. Dar cei doi au păstrat legătura, au vorbit și s-au sfătuit la telefon. În China, Simona a fost ajutată de Andrei Pavel, cea mai nouă apariție în echipa ei. Cel mai bun jucător român de simplu după Ilie Năstase, fost Top 20 și acum căpitan al echipei de Cupa Davis va îmbrățișa, dacă lucrurile merg bine, rolul și în continuare, urmând să o ajute pe Simona când aceasta este în țară sau când Cahill lipsește. Halep nu e singura jucătoare care lucrează cu mai mult de un antrenor. În trecut, Daniel Dobre a ocupat rolul avut acum de Pavel.

Revenind la Cahill, contribuția lui la îmbunătățirea Simonei și, într-un final, la urcarea ei pe locul 1 este esențială; a fost un proces care nu s-a întâmplat peste noapte, ci a avut nevoie de peste doi ani. Și nici nu s-a terminat. În interviul dat pentru 30-0 aici, el a vorbit pe larg despre câteva dintre aspectele criticate cel mai aspru de către fani.

 

On top of the world! ☝️🌏🎾 @simonahalep

A post shared by WTA (@wta) on Oct 7, 2017 at 4:07am PDT

Prin ce altceva a mai fost importantă săptămâna trecută pentru Simona?

Pe lângă locul 1, pe care-l ratase în precedentele trei ocazii (iar aici e important de înțeles că nu l-a avut în mână și l-a scăpat; a dat peste niște jucătoare mai bune în ziua respectivă), Simona a răspuns la alte două mari provocări, nerezolvate anterior. A învins-o pentru prima dată pe Maria Sharapova, în fața căreia pierduse precedentele șapte meciuri, multe dintre ele foarte strânse. Apoi a învins-o într-un meci cu mare miză pe Jelena Ostapenko, în fața căreia pierduse atât de dureros finala de la Roland Garros.

Meciul cu Sharapova, în special, a fost unul simbolic, iar importanța lui s-ar putea să atârne greu în viitorul apropiat. Contra Sharapovei am văzut poate cel mai bun tenis pe care-l poate produce Simona acum, „cu toate dimensiunile sale prezente și trăgând la maxim: deplasarea, varietatea și returul. Al patrulea pilon, serviciul, a fost cel mai vulnerabil în ultimul timp, dar azi ne-am reamintit cât de periculoasă devine Simona când poate în sfârșit să se sprijine pe el”. Îți recomandăm să citești tot articolul de după victoria cu Sharapova.

Cu ce rămânem din această săptămână? Să ne facem speranțe că va putea domina tenisul? Sau să fim deja dezamăgiți că a pierdut imediat finala de la Beijing?

Și Simona e prima care admite că nu e tipul de jucătoare care să domine precum Serena. Și e ok așa. Fiecare jucătoare își scrie propria istorie; Serena e o campioană unică, iar dominația ei nu se întâmplă cu una, cu două, în tenis. Așadar, Simona nu va fi, probabil, un lider mondial care să spulbere orice concurență; va fi în continuare expusă și vulnerabilă în fața unui anumit tip de jucătoare și va mai avea perioade în care va avea de suferit. Iar ca să-și apere locul va avea de tras. Probabil îl va și pierde, și-l va mai putea și recupera în timp. Dar nici extrema opusă nu e o idee bună; dacă va mai pierde meciuri și finale e normal. Locul 1 nu-i aduce victorii garantate, ci o presiune suplimentară – care-i un privilegiu, cum i-a transmis Billie Jean King – dar și o motivație suplimentară a adversarelor.

Ce putem face este să evităm concluziile drastice și fataliste. În condiții normale, Simona va fi un factor la vârful tenisului feminin și pe mai departe.

Săptămâna aceasta, a exorcizărilor și a polițelor plătite, a bornelor bifate, a promisiunilor îndeplinite, e o promisiune. „Asta și  datorită acestei versiuni 3.0 a jocului și psihicului Simonei Halep, lucru este de două ori important: o dată pentru că dovedește că plafonul ei de progres este unul ridicat și în continuă creștere și pentru că pe astfel de reinventări periodice se sprijină carierele tuturor marilor campioni”. Citește, îți recomandăm călduros, analiza de aici. 

Iar pe moment ne putem bucura o vreme 🙂 Fără să ne facem griji pentru meciurile pierdute, crizele viitoare de formă sau punctele de apărat. Doar o dată în viață se întâmplă prima urcare pe locul 1 a unei sportive. Asta nu e un îndemn la acceptarea plafonării, dimpotrivă. E ok dacă, măcar pentru câteva zile, suntem mai puțin încrâncenați.

 

 

Și, încă o dată, ce mai putem face este să ne alegem cu grijă sursele de informare.

 

Apropo de Billie Jean King, cine altcineva i-a mai transmis felicitări Simonei?

O listă întreagă de nume relevante din tenis, printre care și Martina Navratilova. Găsești aici pe larg. 

Iar la final, dacă vrei să râzi, ai povestea imaginată de Codruț pe marginea performanței Simonei. A douăzecișicincea noapte – citește-o aici.

 

 

 

***

Nou! Tricourile votate de voi sunt de acum în Shop. Ia-ți „Onederful” – preferatul publicului – și „Onederful Black”, două tricouri care marchează o performanță istorică.
Sărbătorește locul 1, sărbătorește un moment minunat al tenisului! 😉

 

Onederful 

 

Onederful Black