Turnee

E vreo poveste mai frumoasă ca a lui? Marcus Willis, omul care pur și simplu te obligă să-l îndrăgești și să-l aplauzi

Adrian Țoca | 28 iunie 2016

Marcus Willis are 25 de ani, până ieri nu mai jucase niciun meci la nivel de circuit profesionist, și ocupă locul 772. În urmă cu câteva luni voia să se lase, convins că și-a pierdut cu totul busola; a cunoscut o fată care l-a convins să nu renunțe la visul său. A câștigat un turneu de precalificare la care a intrat în ultima clipă; și-a obținut dreptul de a juca în calificările Wimbledon, unde a mai câștigat trei meciuri și a intrat pe tablou. În prima zi a Wimbledon l-a învins pe Berankis. Iar mâine? Mâine va juca cu Roger Federer.

Nu e jucător de tenis, de la amatori la cei care joacă organizat, regional sau național, care să nu-și fi imaginat măcar o dată cum ar fi. Cum ar fi dacă, dintr-o dată, totul s-ar alinia pentru el și ar ajunge să joace dintr-o dată la cel mai înalt nivel din tenis. E genul de fantezie la bere; îți întrebi prietenii de tenis ce-ar fi dacă te-ai înscrie cumva în calificările unui turneu de la cel mai mic nivel posibil. Și cum ar fi să ajungi să câștigi niște meciuri și să primești un punct în clasamentul ATP sau WTA.

Marcus Willis este această fantezie transformată în realitate. E una din cele mai frumoase povești ale tenisului din ultimii ani. Venită la timp, într-un an ciudat și complicat, să ne aducă aminte de ce e bun sportul.

Avem un fost junior autocaracterizat drept un “fat boy”, cu ceva burtă de la prea multă bere, după cum râde chiar el, căzut moral, fără o idee clară despre ce să facă cu viața lui. Preda tenis pentru banii de buzunar atunci când nu juca la clubul local. Locuia cu părinții. Living the dream – cum tot el glumește. Adunase ceva puncte cât pentru locul 772 în lume, dar, firește, nu jucase niciodată un meci în circuit. Își pierduse energia prin turnee Futures. Prin peregrinările lui, apar și două turnee în România, în 2009, unde l-a învins pe Petru Luncanu, dar a pierdut la Andrei Mlendea. Tot după propriile-i mărturisiri, descrierea perfectă a situației sale ar fi fost “un fel de loser”. „Ieșeam în oraș cam mult, am luat niște decizii greșite, clar stilul de viață nu era cel potrivit”.

Încurcat de situația sa, și-a propus să se mute în Statele Unite, pentru un restart, dar și pentru a preda tenis în Philadelphia. Pur și simplu, era unul dintre atâția alții, doar un alt junior care nu făcuse cum trebuie pasul la seniorat: ceva accidentări și lipsa de dedicare l-au făcut să se piardă. “Îmi era greu să mă dau jos din pat dimineața”.

Succesiunea următoare a evenimentelor e aproape ireală: trebuie să vezi ca să crezi. Așa ceva nu se poate. Și totuși.

Marcus a întâlnit-o anul acesta la un concert al lui Ellie Goulding pe Jennifer Bate, un medic stomatolog cu diverse prezențe la concursuri de frumusețe. A fost dragoste la prima vedere, iar o săptămână mai târziu, când Willis i-a mărturisit că luase decizia să plece în State, Jennifer l-a ținut pe loc. “Cum să pleci? Abia m-ai cunoscut!” Jennifer l-a convins să nu se lase de tenis, sfătuită și de fratele ei, care a văzut talentul lui Marcus. Ajutat de întâlnirea cu ea, instructorul și-a pus rapid mintea în ordine.

Seria de evenimente norocoase a continuat luna trecută, când jucătorul a fost ultimul invitat să participe într-un playoff a cărui miză era un loc în turneul de calificări de la Wimbledon. A prins locul doar pentru că David Rice, un alt britanic, a rămas fără niște puncte câștigate cu un an în urmă. Willis, ale cărui rezultate înregistrate în contul său anul acesta includ doar o prezență în sferturile unui Futures pe zgură în Tunisia, a profitat din plin de șansă. A câștigat cele trei meciuri și s-a văzut intrat pe tabloul de calificări jucat săptămâna trecută.

Aici a pierdut primul set cu 6-1, dar apoi a câștigat cu Yuichi Sugita în trei seturi, 1-6, 6-4, 6-1. Apoi a trecut de Andrey Rublev, rusul considerat de mulți un viitor jucător de top. În turul trei a trecut de Daniil Medvedev (locul 228), 3-6, 7-5, 6-3, 6-4. Și așa a ajuns pe tablou, unde azi l-a învins pe Ricardas Berankis, 6-3, 6-3, 6-4, devenind eroul primei zile la Wimbledon. O zi în care în mod normal ar fi avut o oră de tenis cu un grup de copii între 5 și 10 ani. O victorie pentru care s-a bucurat decent, dar și șugubăț, matur, dar și copilăros.

Premiul său este premiul pe care l-ar visa fiecare jucător de ocazie: o întâlnire cu însuși Roger Federer, câștigător de 7 ori la Wimbledon, un meci pe care organizatorii, foarte probabil, nu vor rata ocazia de a-l programa pe Centre Court. Cu același umor britanic, Marcus a prefațat meciul: “Roger nu-s sigur că joacă bine pe iarbă”.

Elvețianul, care a avut nevoie de două seturi în tiebreak cu Guido Pella ca să scuture un pic rugina și să capete ritm, e ca unul dintre noi, urmărește atent povestea de underdog perfect a lui Marcus.

“Cred că e una dintre cele mai bune povești ale tenisului. De genul ăsta de lucruri avem nevoie. Sunt foarte bucuros și curios să joc cu el, de fapt. Nu e ceva ce se întâmplă în mod obișnuit”, a spus Roger, care, firește, n-a mai întâlnit un instructor de tenis în cele peste 1.300 de meciuri jucate în circuit.

“Meciul nostru a făcut deja ceva valuri. O să fie cu totul diferit, oamenii vor auzi despre povestea lui și vor fi curioși. Cu siguranță, îl vor susține, și pe bună dreptate, pentru că și mie mi se pare că tot ce i se întâmplă e extraordinar. L-am văzut azi jucând. Joacă bine. Nu e ca și cum nu știa să joace, altfel n-ar fi reușit să ajungă. O să fie interesant, mai ales că joacă serviciu-vole, ceea ce mă bucură să văd. Să bată în trei seturi un jucător de nivelul lui Berankis spune ceva despre el. Jocul lui e old-school, cu mult slice, bun la fileu. E potrivit pentru condițiile de aici, mereu dificile în primele zile la Wimbledon”.

E probabil cel mai disproporționat meci din istoria turneelor de Grand Slam, dar Federer a găsit o formă de a-l pune în context. “Eu mă bucur că pot juca aici, mă bucur că pot oferi asta echipei mele, toți au muncit mult să pot fi în stare să joc; încă din februarie (n.r. de la operație) obiectivul a fost să nu ratez Wimbledonul”. Plus, Roger a continuat să vorbească despre Willis cu ceva din abordarea unui scriitor: “Îmi place povestea lui. Ar fi frumos dacă mi-ar povesti exact cum s-a întâmplat totul, cu decizia de a juca acele pre-calificări, ce i-a trecut prin cap, de ce a vrut să se lase, de ce a vrut să se apuce de antrenorat. E un concept interesant. Sunt multe lucruri grozave în toată povestea asta”.

Willis, spre lauda lui, vede și dincolo de partea de fairytale a acestor zile, ceea ce, probabil, e ceea ce-i face cel mai mult cinste. Adică nu vrea doar să trăiască momentul, să-și rezolve problemele financiare și să se întoarcă la viața lui. Vrea mai mult: “Trebuie să înțeleg că nu va fi așa pe fiecare săptămână. Realitatea circuitului e brutală. Vreau să fiu un jucător de Top 100. Vreau toată povestea, să fiu parte din circuit săptămână de săptămână. O să fie nevoie de multă muncă și trebuie să mă îmbunătățesc mult.”

Până atunci, la 25 de ani, Marcus Willis o să-l întâlnească pe Roger Federer. Un om obișnuit versus unul dintre cei mai mari din toate timpurile. Povestea lui Marcus e povestea fiecăruia dintre noi. “O să joc pe un stadion mare. E tot ce-am visat când eram mai tânăr. O să merg acolo și o să încerc să câștig meciul. Probabil nu-l voi câștiga. Dar o să fac tot ce pot”

În aceste zile în care Anglia primește lovitură după lovitură, tenisul contrabalansează cumva, cu o poveste despre oameni.

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi
Shop
nou
Cumpără
Simona. Al Doilea Slam. Povestea de la Wimbledon
55 lei
nou
Cumpără
Tricou Treizecizero Chill Year
89 lei
nou
Cumpără
Tricou Grand Slams and Chill
89 lei
Cumpără
Sox 30-0. 3 Pack
59 lei
Comentarii
Articole noi