Australian Open

Dramă, dramă și iar dramă | Victoria Azarenka își păstrează titlul la Australian Open

Adrian Țoca | 26 ianuarie 2013

Dramă, dramă și iar dramă | Victoria Azarenka își păstrează titlul la Australian Open

Victoria Azarenka reușește să câștige din nou titlul la Australian Open, după o finală presărată cu momente dramatice, scor 4-6, 6-4, 6-3 cu Na Li. Vika își apără astfel titlul de anul trecut și își va păstra și primul loc în clasamentul WTA. Na Li, la a doua finală pierdută la Melbourne în doar trei ani, va urca pe locul 5.

 

 Suntem obișnuiți cu scenariile dramatice în meciurile feminine, ceea ce e ok (până la un punct), mai cu seamă că știm deja la ce să ne așteptăm. E foarte posibil însă ca Finala Australian Open 2013 să fi depășit orice fel de închipuire. Glezne sucite, capete lovite, focuri de artificii, la propriu, huiduieli, pauze prelungite, câteva sute de break-uri și o serie agonizantă de răsturnări de situație. Printre toate astea, multe raliuri bune, intense, la fel de multe greșeli, plus o jucătoare care a avut în permanență inițiativa, de la ea plecând atât majoritatea loviturilor direct câștigătoare, dar și cea mai mare parte a erorilor neforțate. Câtuși de puțin paradoxal, nu ea fost câștigătoarea. Titlul a mers, în antipatia generală, către poate cea mai puțin populară campioană a ultimilor ani. Încă o dată, WTA și-a confirmat cu însuflețire sloganul neoficial: “Come for the legs, stay for the drama!”.

Pentru Na Li, Australia rămâne locul în care își poate dezvolta jocul în toată splendoarea. Dintr-un motiv numai de ea știut, în ultimii patru ani chinezoaica a înflorit de fiecare dată la Antipozi: două finale și o semifinală e bilanțul. Din păcate, tot Australia este și locul în care Li își evidențiază lacunele și slăbiciunile la capitolul încredere. Pe cât de frumos poate fi tenisul ei exclusiv de atac, pe atât de dureroase sunt căderile ei din situații de ‘singur cu poarta goală’. Anul trecut, bunăoară, o lăsa pe Kim Clijsters să-i scape din mână, după patru mingi de meci ratate.  Anul acesta, Na Li a mai stabilit o premieră ciudată: în ultimele 25 de finale de Grand Slam, 24 dintre ele au fost câștigate de jucătoarea care a luat primul set. Singura excepție este chiar Na Li, în 2011, la Australian Open, cu aceeași Kim Clijsters. Astăzi, pe un scenariu abracabrant, povestea s-a repetat.

Cele două fațete ale jocului lui Li n-ar fi putut fi puse mai bine în evidență decât primele două seturi. În primul, asiatica și-a dominat autoritar oponenta, atacând atât de puternic fiecare retur încât Vika și-a făcut primul serviciu la abia a patra încercare. Asta în condițiile în care bielorusa a pus în teren un foarte respectabil 78 la sută din first serve, din care n-a câștigat decât mai puțin de jumătate. Procentajul pe al doilea, călcâiul lui Achile din jocul Azarenkăi, a fost catastrofal, 25 la sută: mai pe românește, doar două puncte câștigate. Na Li s-a desprins repede la 5-2 și setul părea deja o afacere încheiată. Ceea ce s-a și întâmplat, nu înainte ca o mică dispariție din joc a chinezoaicei să-i permită Vikăi să revină la 4-5. 

Li s-a ținut însă bine și a făcut break pentru set, în uralele generale. Na Li a fost ovaționată îndelung la fiecare reușită de un public foarte părtinitor, și nu trebuie mare efort pentru a înțelege de ce. Vika era oricum nepopulară la Melbourne, ca și pe multe alte arene din lume, în primul rând din cauzele țipetelor pe care le produce la fiecare punct, dar și din cauza atitudinii ei generale, să-i zicem nu tocmai ușor de înghițit. Deși, în general, spune lucrurile care trebuie, vorbește frumos, luptă mereu până la capăt (detaliu care place oricărui public din lume) și își merită fără doar și poate rezultatele, ceva din firea și din comportamentul Vikăi îi pune acesteia eticheta de ‘controversat’. Dar asta e o altă discuție, pentru altă ocazie. Cert e că, în tot acest context, controversa din semifinala cu Sloane Stephens, de pe urma căreia toată lumea a rămas cu impresia că Azarenka s-a folosit în mod nesportiv de o portiță a regulamentului, n-avea cum să ajute. Așa că fanii australieni, altminteri foarte politicoși în gălăgia lor, s-au manifestat sistematic împotriva campioanei en-titre, ocazie pentru Na Li, după meci, să spună că s-a simțit ca la China Open. Așa că Vika și-a văzut erorile neforțate aplaudate, iar la un moment dat, când a lovit o minge după ce aceasta fusese strigată out, a fost fluierată copios. În setul doi, un spectator i-a strigat ironic “Take a deep breath, Vicky!”, aluzie la ‘atacul de panică’ din meciul cu Stephens. 

Căderea de constanță din jocul lui Na Li survenit pe finalul primului set a fost confirmată de începutul celui de-al doilea. Pe fundalul unui potop de erori neforțate ale acesteia, Azarenka a avut timp să se regrupeze și să respire. Apoi a intervenit un alt gen de cădere, mai dureroasă. Na Li a călcat strâmb și și-a sucit glezna stângă. A urmat un medical timeout (oh, ironia vieții numărul 1), moment în care toată lumea a început să facă socoteli și să-și aducă aminte care a fost ultima jucătoare care s-a retras dintr-o finală de Slam. Rezultă că, din 179 de finale de Slam din era Open, una singură s-a decis astfel: Justine Henin, în 2006, tot la Australian Open. Care Justine era antrenată de Carlos Rodriguez, adică omul din boxa lui Li (ironia vieții numărul 2).

Na Li n-a abandonat însă, revenirea ei pe teren aducând și mai multe aplauze. Pentru cei care susțin că victoria Azarenkăi se datorează accidentărilor lui Li, ar fi de notat că, până la căderea numărul 1, Na Li era deja condusă categoric în setul secund. În fapt, ea a jucat mai bine după accidentare. Natural, glezna strâns bandajată a forțat-o să joace și mai ofensiv, încercând să evite raliurile lungi și să scurteze punctele, eventual cu un winner. Li a strâns la 4-4, dar a cedat neceremonios ultimele două game-uri și setul odată cu ele, cu același scor cu care-l câștigase pe primul.

Prăbușirea ei a continuat și în primul game din decisiv, cedat pe propriul serviciu. Împinsă din spate de public, Li și-a regăsit claritatea loviturilor din primul set, întorcând la 2-1, moment în care meciul s-a oprit pentru nouă minute, ca să facă loc artificiilor de Ziua Australiei. Motiv de alte câteva ironii pe Twitter:

 

 

 

Vika a plecat la vestiare pe timpul pauzei forțate (iar?), motiv pentru un alt set de fluierături înfundate. Na Li a rămas pe teren, cu un pokerface care nu prevestea nimic bun. Și, într-adevăr, la chiar primul punct de la reluare, ea a călcat iar strâmb, iar glezna stângă, și a căzut mult mai urât de această dată, lovindu-se și la cap în cădere, spre rumoarea generală. Reluările au fost dureros de privit, iar conform lui Li, momentul chiar a fost de o gravitate aparte: “Preț de două secunde după cădere nu mai vedeam”, a spus ea la conferință.

Spaima s-a transformat repede în amuzament general: când trainerul a întrebat-o câte degete vede, pe Na Li a bufnit-o râsul. După un alt medical time-out prelungit și pauza de rigoare, asiatica a revenit cu un zâmbet larg pe față, ocazie cu care, foarte probabil, și-a mai apropiat legiuni întregi de fani. Deși a continuat să joace și să alerge aparent fără probleme, era deja începutul sfârșitului: Vika s-a desprins, încet, dar sigur, până când a doborât rezistența adversarei ei. Victorie cu 4-6, 6-4, 6-3 pentru Azarenka, ea păstrându-și și titlul, și trofeul, și locul 1.

Dacă Na Li merită clar toate aplauzele și compasiunea pentru felul în care a luptat până la capăt, dar mai ales pentru atitudinea pozitivă și jovială de la festivitatea de premiere, când a râs și schimbat replici cu Aza, sau de la conferința de presă, unde a făcut un alt show în stilu-i caracteristic (e una dintre cele mai amuzante și spirituale jucătoare când vine vorba de replici istețe), două vorbe și despre campioană.

Sunt absolut de acord că Victoria Azarenka este, la acest moment, o campioană cât se poate de controversată și de contestabilă. Și nu doar episodul Sloane Stephens o face așa. Strict pe tenis, mai mult s-a chinuit decât a convins în jumătate din meciuri, cele cu Niculescu, Hampton și Kuznetsova. Apoi a beneficiat de eliminarea principalei ei adversare, Serena Williams, într-un context umbrit tot de o accidentare la gleznă (chiar așa, există o zeiță a gleznelor la care se închină Vika?). După toate astea a urmat show-ul din semifinală, pentru ca, în fine, în finală, Azarenka să supraviețuiască, într-un fel sau altul, unor momente din finală în care a fost a doua cea mai bună jucătoare. Colac peste pupăză, alte probleme medicale pentru adversară, de care Vika a beneficiat. Așadar, un întreg lanț de conjuncturi din care Azarenka a avut numai de câștigat, și nu toate au fost fair.

DAR.

În tenis sunt două mari adevăruri, pe care aș vrea să nu le uităm niciunul:

1.Nu poți să joci și să bați decât pe cine este dincolo de fileu. Andy Murray și Roger Federer sunt doar două nume care au mai spus asta.

2.Nu există victorii nemeritate în tenis.

Dacă a câștigat trofeul, e pentru că Azarenka a rămas ultima în picioare, găsind cumva o formă de a-și câștiga meciurile. Absolut: nu e frumos ce-a făcut în semifinală, însă hai să nu speculăm și să plecăm de la premisa că Stephens ar fi întors neapărat meciul. De asemenea, cum am mai spus mai devreme, Na Li era deja condusă și, oarecum, în afara jocului, în momentul primei accidentări. Nu e ca și cum Azarenka a profitat pur și simplu de o accidentare, fără să facă nimic pentru asta.

Dincolo de aceste aspecte, oricum discutabile, există un lucru care m-a impresionat sincer la Azarenka. În condițiile în care absolut toată lumea i-a fost împotrivă (mă rog, toată lumea minus la fel de controversatul RedFoo), Victoria a găsit puterea să nu clacheze. Înainte s-o judecați, gândiți-vă câți dintre noi am fi rezistat presiunii de a juca împotriva unui stadion întreg. Hei, nu doar un stadion. Întreaga presă a transformat-o în sac de box după scandalul Stephens: discuția nu mai e dacă asta s-a întâmplat pe bună dreptate sau nu, ci despre cum a rezistat Victoria tratamentului neprietenos. În aceste condiții, e ușor de înțeles că, la final, lacrimile Vikăi ne spun că ea a simțit mai degrabă ușurare decât bucurie. E greu oricum să câștigi un Slam măcar o dată, e foarte greu să ți-l aperi, e cât se poate de greu să faci asta pe un val de antipatie generală. Cum spuneam, cum și de ce a ajuns în situația asta e o altă discuție, despre care am mai scris și asupra căreia vom mai reveni. Dar până una-alta, Victoria Azarenka este, iar, campioană de Slam. Și un lider mondial – încă, pentru că, deși și-a apărat primul loc, calculele n-arată deloc bine – merituos. Contestat, neiubit, dar merituos.  


 Mingea de meci  

Highlights-urile finalei  

 

Selecția de tweet-uri

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi
Shop
nou
Cumpără
Simona. Al Doilea Slam. Povestea de la Wimbledon
55 lei
nou
Cumpără
Tricou Treizecizero Chill Year
89 lei
nou
Cumpără
Tricou Grand Slams and Chill
89 lei
Cumpără
Sox 30-0. 3 Pack
59 lei
Comentarii
Articole noi