Djokovic supraviețuiește, Federer îl bate iar pe Murray. O nouă finală între Roger și Novak
Treizecizero | 23 august 2015Roger Federer și Novak Djokovic se revăd în finala de la Cincinnati, în ceea ce va fi al 41-lea lor meci direct și deja al 5-lea al anului. Dacă va câștiga titlul, Federer va ajunge la 7 trofee la acest turneu și va reveni pe locul 2; dacă va câștiga Novak, sârbul va deveni primul jucător din lume care câștigă toate cele 9 turnee Masters. Ce miză frumoasă
Mastersul de la Cincinnati are iarăși o finală de cinci stele: cei doi jucători care au dominat circuitul ATP în ultimii doi ani se vor întâlni în finala de mâine (20:00, ora României).
Novak Djokovic a reușit, pentru a doua oară săptămâna aceasta, o evadare în stil Houdini; după ce a revenit de la set pierdut și două break-uri dezavantaj în meciul cu David Goffin, sârbul s-a scos azi dintr-o situație infinit mai grea. Dominat la fel de clar ca și în meciul cu Goffin de Alexandr Dolgopolov, liderul mondial a fost la doar două puncte de înfrângere în fața ucraineanului, care conducea cu 6-4, 6-6 și 5-4 în tiebreak, având și serviciul.
Altminteri superb până atunci, Dolgo a avut neinspirația să încerce o scurtă nerecomandată, care s-a oprit în fileu. Djokovic, apăsat și de probleme fizice, a profitat de gura de aer oferită și a luat următoarele două puncte, ieșind din încercuire. Previzibil, Dolgopolov s-a prăbușit în setul trei, ca și la Miami, tot anul acesta, când de asemenea a avut set și 3-0 contra lui Nole.
A doua semifinală a fost, de asemenea, de foarte bună calitate. Roger Federer a fost încă o dată aproape perfect în primul set (un 6-4 mai clar decât o spune scorul cu Andy Murray), dar, deși obosit după un efort intens în ultimele două săptămâni, britanicul a făcut o treabă mai bună în setul al doilea, reușind să reechilibreze meciul, să servească foarte bine și să-l ducă în tiebreak. Aici, Federer a jucat încă o dată mai bine punctele mari, dar a avut și un strop de noroc cu returul care i-a adus a doua minge de meci, plus multă agitație pe Twitter. Federer, care a părut să se scuze după punct, a concretizat mingea de meci cu un atac la fileu și a reușit astfel a cincea victorie consecutivă cu Andy Murray.
Se rejoacă astfel finala de la Wimbledon; ca și atunci, Djokovic a ajuns în finală cu emoții, în vreme ce Federer l-a depășit în semifinale pe Murray. Nu doar la Wimbledon s-au văzut Fed și Nole recent; va fi a 5-a finală pe care ei o joacă anul acesta, după Dubai, Indian Wells, Roma și Wimby. Deși a stat mereu în coasta lui Novak și a constituit, mare parte din acești ultimi doi ani, unica amenințare reală pentru sârb pe termen lung, Federer a pierdut finalele mari jucate cu acesta.
Cea de mâine are, totuși, un context favorabil elvețianului: se joacă pe un teren favorabil lui, iar Fed l-a învins pe Djokovic, de regulă, la turneele sale favorite, precum Dubai, Cincy sau Shanghai. În plus, Federer nu poate fi scos din calcule câtă vreme se joacă două seturi din trei, pe hard rapid. Iar Novak a avut emoții toată săptămâna, plus probleme fizice, întâi la braț, apoi la abdomen. În același timp, e de văzut în ce măsură Federer va mai fi bântuit de amintirile nu tocmai plăcute de la Wimbledon.
Federer va căuta al 7-lea trofeu la Cincinnati, în vreme ce Djokovic are nevoie de o victorie pentru a obține unicul trofeu de Masters care îi lipsește.
Va fi meciul 41 între cei doi, rivalitatea fiind la egalitate: 20-20.
Nu-s singurele cifre impresionante cu care defilează cei doi: în vreme ce Djokovic joacă mâine a 10-a finală consecutivă în acest sezon (practic, a jucat finala la toate turneele, minus Doha, cel din prima săptămână), Federer a ajuns la al 10-lea an din ultimii 13 în care reușește cel puțin opt finale.
niculescu ha pic.twitter.com/5e3kpj30MH
— baelinda bencic (@roobynVC) August 22, 2015
Staggering stat: @rogerfederer has held serve vs. Andy Murray 35 straight times. #CincyTennis pic.twitter.com/TVSwZKZYTT
— Jonathan Scott (@jonscott9) August 22, 2015
Roger has lost way too many big finals to Novak lately. Many after he had played better tennis in earlier rounds. Tomorrow's gonna be FUN.
— Demi (@DemiCrayanhan) August 22, 2015
What a stat — Roger winning 79% of his second-serve points. This after his serving display vs. Andy at Wimbledon.
— Ravi Ubha (@raviubha) August 22, 2015
Roger trece în frunte. Cele mai multe finale de Masters: Federer – 42, Nadal – 41, Djokovic – 36. Apoi Agassi – 22, Sampras – 19, Murray 15.
— Treizecizero.ro (@treizecizero) August 22, 2015
Fed, on crucial point at 6-6 in breaker: „I got lucky at the end with a bit of a shank return.” BG: „You didn't plan that?” Fed: „No.”
— TennisNow (@Tennis_Now) August 22, 2015
This Federer character ….
— Jon Wertheim (@jon_wertheim) August 22, 2015
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română