Djokovic continuă monopolul: campion la Roma, Novak își îndreaptă acum toate forțele către Roland Garros

Camelia Butuligă | 17 mai 2015

Novak Djokovic l-a învins în finala de la Roma pe Roger Federer, 6-4, 6-3, păstrându-și titlul în capitala Italiei.

Novak Djokovic și-a apărat titlul la Roma și își consolidează postura de mare favorit la Roland Garros. A fost 6-4, 6-3 contra lui Federer, într-o finală lipsită de dramă. Este al 4-lea titlu câștigat de Nole la Roma și a 22-a victorie consecutivă a acestuia. Djokovic a câștigat, de asemenea, patru dintre cele cinci turnee de Masters ale sezonului. La rândul său, Federer pierde a patra finală la Roma.  

Djokovic a fost în pericol doar de două ori în această după-amiază. Odată la 4-4 în primul set, când a salvat o minge de break la sfârşitul unui schimb de 20 de mingi forţând o greşeală a lui Federer (slice de rever în fileu) şi la ceremonie, când era să-şi scoată ochiul cu dopul de la sticla de şampanie. Cum ar fi fost asta? Toate calculele pentru Roland Garros date peste cap din cauză că Novak nu ştie să desfacă o sticlă ca lumea.

Setul unu a fost o afacere strânsă, în care fiecare a avut dreptul la o singură şansă de break. Federer a ratat-o pe a lui, Djokovic nu. La 5-4 şi egalitate pe serviciul lui Federer, Novak a reuşit un retur imparabil (parcă sună familiar?) şi apoi Federer a făcut restul cu o greşeală în fileu.

În ciuda scorului strâns din primul set, Novak nu mi-a dat nicio clipă senzaţia că ar fi cu adevărat pus la încercare. A stăpânit spatele terenului, a dictat în schimburile lungi şi a taxat la sânge serviciul doi al lui Federer. Scorul a fost strâns pentru că Federer a atacat constant fileul, reuşind să scurteze schimburile şi să-şi facă astfel punctele.

Break-ul târziu care i-a suflat setul de sub nas trebuie să-l fi destabilizat pe Federer. Statistica meciurilor câştigate contra lui Djokovic după pierderea primului set nu-i era deloc favorabilă: doar una din cele 20 de victorii ale sale venise după ce pierduse primul set, la Dubai în 2014, pe o suprafaţă foarte rapidă.

Setul doi n-a avut nici el un start mai fericit: Federer s-a văzut rapid condus cu 3-0 şi până la final n-a mai reuşit să recupereze diferenţa. Roger a plătit pentru forehandul care a dat rateuri la momente importante (breakul de 2-0 a fost făcut în urma unei greşeli pe dreapta) şi pentru că nu a putut să pună presiune pe Djokovic la retur (a fost diferenţă mare între ei la punctele câştigate pe serviciul doi al adversarului). Deşi a făcut şi puncte ca cel de mai jos, momentele „Federer” au fost serios sabotate de constanţa şi soliditatea adversarului său.

 

Per total, Djokovic mi-a dat impresia de implacabil, stăpân pe sine şi pe jocul său, cu soluţii pentru orice situaţie. Pare a fi cu o viteză peste restul plutonului. A câştigat ultimele 5 Mastersuri la care a participat, plus Londra şi Australian Open. Anul acesta este deja la 22 de victorii consecutive şi doar 2 înfrângeri. Oricum am privi situaţia, se îndreaptă către Paris ca favorit detaşat.

 


Finala feminină: încă o victorie de trei seturi smulsă din ghearele înfrângerii pentru Maria Sharapova

După ce zilele trecute a fost frig, vânt şi terenurile au pus probleme jucătorilor, ziua finalei a adus altă provocare: căldura. Finala feminină a testat anduranţa celor două protagoniste, întinzându-se pe trei seturi şi Maria Sharapova a răspuns mai bine, încheind meciul în maniera caracteristică: mai bine decât îl începuse.

Suarez Navarro a început îndrăzneţ, punând-o în dificultate pe Sharapova cu loviturile sale creative şi eficiente. A urmat un break destul de repede pentru 3-2 şi trendul a continuat: Maria a trebuit să salveze două mingi de set la 4-5. Câteva minute mai târziu, Sharapova pierdea primul său set la Roma cu 6-4.

În setul doi, Maria a vut de două ori avantajul unui break, şi de două ori l-a cedat în gameul imediat următor. La 5-5 Suarez –Navarro a salvat o minge de break dar n-a mai putut să stăvilească asaltul Sharapovei, care are mai multă experienţă în astfel de meciuri cu miză, şi a pierdut setul doi cu 7-5. Decisivul a fost o formalitate, spaniola rămânând şi fără energie şi entuziasm.

Sharapova îşi continuă seria de victorii în finale pe zgură: nu a pierdut niciuna, cu excepţia celor jucate contra Serenei Williams. Din cele 35 de titluri din cariera sa, 11 sunt pe zgură, la egalitate cu Serena. Nicio altă jucătoare activă nu are mai multe. „Claypova” mărşăluieşte mai departe; următoarea oprire, Paris. 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi