Dezamăgită de eliminare și de accidentare, Irina Begu vorbește despre intențiile viitoare: "Să fiu mai agresivă. Tot ce am clădit nu se duce peste noapte"

În analiza sezonului 2015 făcut de Irina Begu, unul în care ea a reușit o sumedenie de premiere personale, și-a îmbunătățit masiv rezultatele la Slamuri, a câștigat un titlu și a urcat în Top 30, Treizecizero scria că “asta îi rămâne de cucerit Irinei anul viitor: să creadă că are jocul necesar pentru a învinge jucătoarele mari. Va trebui să se pregătească sufletește pentru mai multe meciuri maraton sau pe muche de cuțit, deoarece singura certitudine contra jucătoarelor de top este că victoriile contra lor va trebui să fie smulse”. Și că “2015 a fost fundația. 2016 poate fi anul în care Irina poate înălța o construcție formidabilă pe această fundație.”

Din păcate, avântul luat de Irina pe final de an și mai apoi consolidat în intersezon a întâmpinat rapid un obstacol nedorit. Accidentarea suferită la Shenzhen a deraiat-o pe Irina de pe planul inițial, obligând-o acum la un alt tip de challenge: acceptarea unei frustrări teribile, răbdare și convingerea că poate să revină rapid la nivelul ei obișnuit.

Aceeași accidentare a scos-o rapid din calcule și la Australian Open, unde anul trecut reușea să atingă pentru prima dată optimile de finală. Și nu-ți trebuie multe secunde ca să-ți dai seama, atunci când Irina ajunge la discuția cu Treizecizero de după înfrângerea din primul tur cu Johanna Larsson (6-3, 6-2), cât de afectată e de acest rezultat.

Încă de la serviciu Irina nu a putut s-o pună în dificultate pe Larsson, care a făcut multe pagube cu returul și a avut nu mai puțin de 11 mingi de break (dintre acestea, a fructificat patru). Spre comparație, Irina a avut doar o șansă de break, convertită. Un meci cu multe greșeli necaracteristice ei, chiar și la lovituri de rutină, in care Irina nu a arătat un tonus foarte bun.

Aveam să aflăm rapid explicația. Accidentarea, așa-i? “Da, încă nu m-am refăcut. Am crezut că sunt 100 la 100 refăcută, mai bine spus am sperat că sunt 100 la 100 refăcută, însă problema pe care am avut-o la Shenzhen încă îmi dă dureri de cap. Mă simt mult mai bine când fac anumite exerciții și m-am antrenat aproape de maxim, însă nu pot să zic că m-am simțit cum trebuie pe teren și de aceea nu am putut să dau azi totul așa cum mi-am dorit eu”.

Irina oftează și detaliază ce s-a întâmplat. “La genunchi m-am accidentat. Câteva zile nu am putut nici să merg, am făcut un RMN, eu am crezut că situația e un pic sub control, însă atunci când ești în circuit și nu acasă, poate recuperarea este mai puțin bună precum mi-aș fi dorit eu să fie. Însă asta este. Am încercat tot ce pot ca să fiu aici aptă și să joc cel mai bun tenis al meu. Am intrat în teren cu gândul de a câștiga. La antrenament m-am simțit bine. Însă efortul pe care îl faci în timpul unui meci este diferit față de antrenament. La unele mișcări simțeam durerea, a intervenit și frica de a nu înrăutăți situația și nu am fost eu cum aș fi vrut să fiu pe teren”.

Frustrarea Irinei este maximă, pentru că își pusese mari speranțe în acest start de sezon. Când o auzi povestind cu câtă inimă a muncit în vacanță, îi împărtășești suferința. “M-am pregătit foarte bine în iarnă și am muncit foarte mult și sunt un pic dezamăgită pentru că aveam alte așteptări și îmi doream să joc bine la turneul acesta. Este și Grand Slam-ul meu preferat și sunt dezamăgită. Dar sunt sportivă și știu că în viața noastră există și lucruri mai puțin bune, cum ar fi accidentările. Atunci trebuie să lupți și să treci peste, să fac tot ce pot ca să depășesc acest moment”.

“Un pic” este un understatement. Irina apasă pe cei doi de “foarte” și lasă vocea jos când spune că Australia e Slamul ei preferat și că o necăjește mult că n-a putut ajunge, în ciuda tuturor eforturilor, la capacitatea maximă la ora primului tur.

Are ochii roșii, așa că nu te poți abține să n-o încurajezi și să-i spui că o să fie bine, că anul e lung și nu are cum să nu atingă curând, după ce se va înzdrăveni, tenisul ei cel mai bun. Încuviințează: “Eu îmi doresc. Încerc să fiu cât mai pozitivă și să fac lucrurile să meargă și să mă recuperez cât mai bine, dar nu întotdeauna depinde de mine. Și nu întotdeauna este așa cum ne dorim”.

Dincolo de supărare, Irina dă multe indicii că intersezonul a fost foarte bine gândit și planificat, că există motive serioase de încredere că trendul pozitiv pe care s-a încadrat în ultimii doi ani poate să continue și că există o strategie bine conturată pentru tot ce urmează.

Irina confirmă că planul pe 2016 este să găsească vârfurile de formă la turneele mari, pe care le prioritizează. Mai mult, informația importantă este că își dorește să adauge un plus de agresivitate în joc și că a lucrat la asta în pauză.

“Am un clasament mult mai bun acum și îmi doresc să joc turneele cele mai mari și să fiu acolo, alături de cele mai bune jucătoare din lume. Acesta a fost planul nostru și este în continuare. Însă, dacă vorbim de joc, am încercat să schimb câteva lucruri, să fiu mult mai agresivă și să fiu cea care conduce jocul, pe cât de mult posibil. Am fost genul de jucătoare care voia să dicteze jocul și anul trecut, dar anul acesta aș vrea și mai mult.”

Ți se pare că este exact nuanța care o desparte de saltul în Top 20 și apropierea de Top 10? “Exact”, vine confirmarea, iar faptul că-și reamintește că există un plan o face să se simtă mult mai bine. Când însă menționează intenția programării vârfurilor de formă pentru Slamuri, se necăjește iar. Firește, își dorea să se poată testa la Grand Slamuri, iar unul tocmai ce s-a dus. “Așa-i, îți faci timingul, încercăm să facem în echipă acest lucru, anul trecut ne-a ieșit bine. Lucrăm, lucrăm. În iarnă am muncit foarte, foarte mult, am lucrat la partea fizică enorm. Și sunt dezamăgită că nu pot să joc acum așa de bine din cauza accidentării. Însă cu siguranță tot ce am clădit nu se duce peste noapte și va fi acolo”.

Irina are de gând să planifice cu atenție și participările la dublu, iar o raționalizare este pe cale să se producă, în ciuda succesului pe care l-a avut în ultimul timp cu această probă. Simplul e prioritar. “Dar ținând cont că joc cu Monica anul acesta, vrem să avem rezultate cât mai bune la turneele mari, la Grand Slamuri, Fed Cup, avem și Olimpiada, așa că vom juca împreună turneele mari. Însă nu voi juca dublu la toate turneele, pentru că ar fi o uzură mult prea mare și e important să le selecționez cât mai bine. Probabil că, în funcție de cum o să mă simt, n-o să joc dublu la turneele mici. Contează și programul, că poate avem turnee diferite, și forma de moment.”

Într-o zi tristă pentru românce, rămâi cu impresia că singurele certitudini sunt cele pe care ți le oferi singur. Și, indiferent de obstacole și de adversități, în special într-un sport individual, dar atât de complex precum e tenisul, depinde numai de tine să găsești forța în interior care te ducă unde vrei să ajungi. Poate că eliminarea prematură de la Australian Open va funcționa ca o motivație în plus pentru Irina, deja încărcată de energie și înarmată înainte de startul anului cu toate cele necesare. Într-un progres general evident și continuu, Irina se pregătește să ne ofere alte bucurii în viitorul apropiat. Are nevoie doar de încredere și de timp, pentru că forța din interior pare că și-a găsit-o.