Concluzii după parcursul Simonei la Roma și cele două finale consecutive: regrupare, privire de ansamblu, optimism

Chiar dacă Simona Halep n-a plecat cu titlul de la Roma, ea poate să privească cu destule motive de mulțumire la o altă săptămână relevantă pentru cariera ei; ca și weekendul trecut, la Madrid, sunt multe lucruri bune de luat acasă. Este, din păcate, și o umbră de îngrijorare; speranța e ca ea să nu afecteze prea mult momentul bun al Simonei.

Finala e ultima impresie. Dar ea trebuie judecată diferit, în funcție de cele două părți ale ei. Până la 5-2 în primul set, Simona era în deplin control și arăta bine pentru un al doilea titlu în două săptămâni. Nu juca ieșit din comun de bine, dar juca exact cât avea nevoie de bine. După un început în care, ici-colo, a părut o idee mai lentă (perfect normal la capătul a două săptămâni în care a jucat 15 meciuri), Simona a rupt echilibrul destul de ușor, făcând sandwich un hold sigur cu două break-uri obținute ușor. Simona a fost proactivă, mereu cu inițiativa, schimbând cu ușurință direcția mingii și asigurându-se că produce exact atâta variație în viteza și în lungimea loviturilor cât s-o deranjeze pe Svitolina. Românca arăta ca o jucătoare care înțelege că e în control, care își încearcă adversara și care știe că Svitolina are nevoie să facă realmente ceva special ca să treacă mingea de ea. Ceea ce ucrainencei nu îi venea neapărat la îndemână, dovadă erorile ușoare făcute atunci când a încercat să fie mai agresivă. Dincolo de punctele la foc automat cu reverul, de notat că la 4-2 Simona a jucat cu succes o scurtă; asta-i mereu de semn de încredere la oricine, cu atât mai mult la Simona, care nu obișnuiește prea des să joace dropshot-uri. On-court-coachingul făcut de Svitolina la 5-2 a arătat un strop de panică la Elina, dar și la antrenorul ei, care i-a făcut o radiografie a ce se întâmpla, dar nu a putut oferi soluții.

Per total, meciul mergea într-o direcție certă, iar senzația era că doar ceva extra-tenisistic ar putea deraia cursul stabilit. Ceea ce, din păcate, s-a și întâmplat.

La 5-2, Simona a călcat greșit și și-a sucit glezna dreaptă, prinsă într-o denivelare din zgură. E genul de freak-accident care se întâmplă uneori la tenis. Din fericire, n-a fost atât de grav cât putea fi; Simona nu era în plină viteză atunci când s-a dezechilibrat. Probabil, mulți dintre jucătorii amatori care privesc meciurile au pățit-o la rândul lor și înțeleg exact ce se petrece în astfel de momente. În primă fază, șocul este intens și imediat, ca la orice eveniment complet neașteptat care te pune în pericol. Apoi apare teama de a nu fi pățit ceva mai grav de ce se vede. Și, într-un final, după ce te asiguri că ești bine, rămâi cu nesiguranța în propriile mișcări. Când ești în flow-ul meciului, mintea este conectată sută la sută la joc, la coordonarea picioarelor și brațelor. Ca să te arunci cu abandon în schimburi, ultimul lucru de care ai nevoie e teama că poate ți se va mai întâmpla ceva.

Reculul de după 5-2 a fost natural, ca și intuiția Svitolinei, care a profitat bine de următoarele game-uri. Liniștită un pic de Darren Cahill, Simona s-a adunat și a servit setul pentru 6-4; avansul de două break-uri s-a dovedit util.

Dar adrenalina te poate duce până la un anumit punct. Stresată și nervoasă pe măsură ce setul secund a avansat, Halep și-a pierdut luciditatea, culmea, după ce a obținut break-ul din deschiderea setului secund. Apoi a luat, însă, doar trei puncte în următoarele trei game-uri, dar a dat senzația că poate reveni oricând decide să-și ia timp și să treacă iar la construcția punctului și la jocul din primul set. Svitolina s-a desprins la 5-3, Halep a prins-o iar din urmă, salvând și o minge de set. Pe undeva pe acest traseu, românca a putut fi văzută verificându-și iar glezna.

Ulterior, la conferință, a confirmat. Călcase încă o dată strâmb, mai puțin vizibil. De aici, meciul a fost fără istoric, pentru că Simona a făcut doar act de prezență, nemaiamenințând-o cu nimic pe Svitolina.

“La 5-3 în setul doi, când m-am întors să lovesc un forehand inside-out, am simțit iar. De aceea am decis să bandajez, pentru că mi-a fost teamă să nu pățesc ceva mai rău. Nu-mi place să renunț la un meci, nu vreau să abandonez, așa că am încercat să iau setul doi. N-am putut. Apoi ar fi fost prea greu să duc totul la capăt, așa că mi-am zis că e mai bine să mă calmez”, a explicat Simona, care a venit la conferința de presă cu o pungă mare de gheață pe gleznă și a spus că resimte dureri când calcă.

*

Regretul pierderii unui titlu plauzibil pălește însă în comparație cu grijile pentru Roland Garros. Întreaga discuție despre șansele Simonei la Paris – care prinsese viteză în aceste două săptămâni – se rezumă deocamdată la cât de repede se va simți ea în putere. Dacă e o entorsă ușoară, așa cum lasă și Simona să se înțeleagă („cred că o săptămână e suficient”), atunci după câteva zile de repaus ar trebui să fie totul bine. Rămân, totuși, incertitudini; nu e o garanție că reintrată pe teren, Halep va relua lucrurile fix de unde le lăsase la 5-2 în primul set cu Svitolina și la capătul unei serii de 10 victorii consecutive. Cum jocul ei e construit pe o deplasare impecabilă, totul depinde de cât de încrezătoare se va simți pe picioarele ei la momentul debutului, de cât de ușor va intra în turneu, poate chiar și de numele și de armele adversarei din turul 1. Totul e acum o chestiune de wait and see.

E neplăcut, desigur, pentru că sezonul Simonei tocmai ce intrase în normal, după un start marcat de asemenea de accidentări;  iar calificarea în a doua finală din tot atâtea săptămâni o plasa bine în lupta pentru primul loc, o luptă ce va fi curând deschisă pentru mai multe jucătoare.

Pe de altă parte, avantajul poate fi că dispare un pic din stresul care ar fi apăsat pe umerii ei pe măsură ce turneul se apropie de start. Un circuit și o lume a tenisului care mustește de nerăbdare să poată declara pe cineva drept “mare favorită“ la titlul RG privește acum mai circumspect către Simona; la rândul ei, românca a declarat simplu la conferință, când a fost întrebată cine sunt favoritele la Paris: “Vreo 15 jucătoare”. Acest stres poate fi însă înlocuit cu o motivație suplimentară pentru Simona; ea știe că, atâta vreme cât s-a jucat 100 la 100, a fost jucătoarea mai bună din finală. E greu spre imposibil de crezut că va ajunge la Paris afectată mental de incidentul de la Roma. Ce poate s-o afecteze este lipsa încrederii în propriul corp, așa cum s-a văzut la Indian Wells sau la AO.

Poate și de asta e o ocazie bună pentru un pas în spate și o privire în perspectivă. Adică fix ce-i mai greu de făcut în tenis, de avut răbdare. Pământul și tenisul nu se vor sfârși la Paris; e adevărat că șansele Simonei arată/arătau mai bine ca oricând la acest Slam, dar asta nu înseamnă că turneul era câștigat cu certitudine înainte de această entorsă.

Chiar și dacă nu va reuși primul ei GS peste trei săptămâni, Simona rămâne pe un drum bun, iar șansele ei la un Slam în viitorul apropiat, intacte, atâta timp cât e sănătoasă și-și face jocul. De aceea e o ocazie bună să notăm că, după o săptămână extrem de încărcată și de mulțumitoare la Madrid, Simona a continuat pe aceeași notă la Roma; chiar dacă în alte condiții, chiar dacă un pic obosită. După victoria cu Bertens, Halep era prima care nota diferența în bine de la un an la altul. “Sunt mândră că mi-am schimbat mentalitatea față de anul trecut. Anul trecut, când am venit la Roma (după titlul de la Madrid), eram nemulțumită că trebuie să joc din nou. Anul acesta, când am ajuns aici, mi-am spus că trebuie să joc până la capăt.”

Discuția despre utilitatea parcursului de la Roma era inevitabilă încă din prima zi, și poate după acest incident din finală, decizia luată nu mai arată așa de bine, dar Simona a dat singură răspunsul. Da, era important să joace bine la Roma, era important să joace bine și pe altă zgură decât cea de la Madrid, era important să mai adune câteva victorii cu însemnătate, precum cea simbolică, vs Siegemund, sau cea foarte convingătoare cu Bertens. În Italia, Simona a continuat să confirme schimbările de mentalitate și a arătat că nu se mai lasă agățată atât de mult de greșeli și de momentele de nervozitate; nici nu-și mai amplifică ratările sau greșelile de judecată. Peste toate, e întotdeauna mai plăcut să-ți faci griji de prea multe meciuri jucate (ceea ce înseamnă, automat, multe victorii) decât să-ți faci griji că lipsesc jocurile din picioare.

Tot Simona, tot după Bertens: „La Madrid nu am jucat tenisul meu cel mai bun, dar toate celelalte, atitudinea, picioarele, cum am simțit meciurile, toate astea au fost la cel mai bun nivel, așa că m-am simțit grozav. Aici simt că joc un tenis mai bun, dar stau un pic mai prost cu energia, pentru că am jucat atât de multe meciuri. Mă simt cel mai bine din tot anul. Vreau să păstrez sentimentul acesta, chiar dacă pierd. Nu e ușor, știu asta, și trebuie să am și grijă de corpul meu.”

Roland Garros se apropie, iar după câteva zile de liniște și regrupare, Simona ar trebui să fie în regulă. Pregătită pentru una dintre cele mai strașnice și importante bătălii din cariera ei. E bine echipată pentru această bătălie. Dar ea nu va fi nici ultima, nici una decisivă.

Foto: Jimmie48Photography