Cinci concluzii cu care rămânem după anul lui Horia Tecău. Un sezon rotund, frumos și istoric; perspective pe măsură

1. Curajul de a da binele pe foarte bine

Înainte să scriu prima frază a acestui text, am scris-o pe ultima a următorului din seria Recap 2015, anume concluziile anului lui Florin Mergea. Da, aveam o idee de încheiere acolo, înainte de a ști ce anume va cuprinde textul, și n-am vrut s-o uit.

Însă despre Horia am o idee pe care nici vorbă s-o uit, pentru că o urmăresc cu atenție din toamna lui 2014. Când, după unul dintre numeroasele titluri câștigate în acel sezon, Horia anunța o schimbare de strategie pentru 2015: “La anul ne propunem să ne concentrăm pe turneele foarte mari, vom prioritiza Grand Slamurile”. Dacă și cum anume avea să funcționeze acest schimb de priorități n-aveam nimeni de unde să știe, așa că oamenii, cel mai probabil, au ridicat din umeri și au trecut mai departe, ca peste orice altă declarație care sună un pic abstract în contextul realității acelui moment. În plus, să nu uităm, asupra lui Horia trebuie că apăruse atunci o ușoară, foarte ușoară neîncredere dinspre public, după un al doilea an la rând în care Slamurile n-au fost deloc reușite.  

Un an mai târziu, e subînțelesul anului că schimbarea de strategie a lui Horia și Jean Julien Rojer a funcționat. Oh, și încă cum. Dar ce înseamnă mai exact că “ne concentrăm pe turneele mari”? Pe scurt, Horia și Jean Julien și-au structurat foarte atent calendarul și blocurile de antrenament, căutând să-și programeze pe cât posibil vârfurile de formă sportivă la momentele potrivite, adică în jurul turneelor mari.

De asemenea, au forțat mai puțin la turneele mici și medii, păstrându-și energia pentru mizele mari. Chiar și la dublu, unde efortul fizic e mai mic, această abordare e importantă, pentru că există un consum mental similar cu simplu, chiar dacă publicul are o percepție diferită. E simplu: sunt jucători profesioniști, își doresc să câștige când joacă pentru titlurile cele mai mari, ceea ce echivalează cu un consum emoțional masiv. Efectul schimbării s-a văzut rapid în recolta de astfel de titluri: opt turnee câștigate în 2014 (5 de 250, restul de 500), doar unul anul acesta (turneul de 500 de la Rotterdam). Nici măcar tradiționalele locuri de casă, București sau Hertogenbosch, n-au mai fost bifate anul acesta; e vorba de turnee practic monopolizate anii trecuți. Greu de crezut că toate astea s-au petrecut la întâmplare. În schimb, diferența la nivel de Grand Slam e uriașă: R2 – R3 – R3 – R3, în 2014, SF – SF – W – QF, în 2015. Ca de la cer la pământ.

Alt detaliu care a făcut diferența, pe lângă distribuția diferită a efortului în calendar, a fost comunicarea excelentă între cei doi. Horia a spus de zeci de ori cât de bine comunică în echipă și cum există încrederea între cei doi că, la un moment dat, această relație strânsă va plăti dividente, că decizia acestui parteneriat a fost inspirată. La una din conferințele de la Roland Garros, după un meci câștigat, Horia ne-a spus cum pentru el și JJ urmează o discuție serioasă despre momentele nereușite ale acelui meci. Iar asta, la victorie. O idee care s-a repetat obsedant: “Avem încredere că suntem pe drumul cel bun, dar mai avem de lucrat. Mergem pe terenul de antrenament și o luăm de la capăt.” 

Se spune că binele este dușmanul cel mai mare al excelenței. Într-o eră a tenisului în care diavolul stă în detalii, Horia a înțeles că numai o etică a muncii impecabilă îl poate ajuta să-și atingă visul. Asta, plus curajul de a ieși din amorțeala plăcută și, posibil, comodă a unui 2014 cu opt trofee totuși, micuțe, reprezintă pentru mine concluzia cea mai importantă a anului, chiar dacă nu cea mai spectaculoasă.

2. Titlul de la Wimbledon. 

Aceste ajustări discutate mai sus au dat rezultatele fix atunci când era mai important. La Wimbledon. Iarba a fost mereu considerată cea mai bună oportunitate a lui Horia la un Slam, iar când acesta s-a întors în finală la Londra după cele trei ratate la rând între 2010-2012, plutea un aer de inevitabil asupra acelui meci. De data asta era timpul.

Anterior de Wimbledon, Tecău și Rojer au făcut semifinale atât la AO, unde au ratat o bună șansă la finală, cât și la Roland Garros, o premieră pentru român, chiar și în condițiile în care echipa n-a jucat tenisul ei cel mai bun. Întorși pe iarbă, cei doi au trecut de marele hop din semifinale, trecând într-un five-setter superb de Florin Mergea și Rohan Bopanna. În finală, cu Murray/Peers, visul lui Horia n-a mai fost niciun moment în pericol real: el și Rojer au câștigat în minimum de seturi o întâlnire care a curs într-o singură direcție. Marele titlu era, în sfârșit, obținut. “Avem o legătură puternică”, a fost una dintre primele reacții de după finala care a adus primul titlu de Grand Slam unui român, simplu sau dublu, după o sumedenie de ani.

3. Londra again

“Wimbledon a schimbat totul. Știam și înainte că putem câștiga orice turneu, dar faptul că am ieșit acolo pe teren și am făcut asta să se întâmple ne-a schimbat perspectiva. Acum avem încredere că putem câștiga orice meci, orice titlu”. Cuvintele lui Horia explică bine cât de mult a contat titlul de la Wimbledon. În ciuda unui sezon de hard american destul de cuminte, explicabil și printr-o mahmureală a primului succes major, Tecău și Rojer au ajuns înapoi la Londra, la ATP Finals, cu un mindset ideal. Ca și la Wimbledon, au fost din nou concentrați la maxim, nu au dat nimic adversarilor și au apărut ca un bloc unitar, greu spre imposibil de spart în acea săptămână. Performanța lor de a trece prin turneu neînvinși merită în continuare cântată, pentru că reprezintă una dintre performanțele foarte importante ale sportului românesc în acest an – atât de rar vedem români nu doar să câștige, ci să domine și să câștige. Pe parcurs, Horia și Jean Julien i-au învins și pe frații Bryan pentru prima dată, rezolvându-și o tară rămasă restantă. Autoritatea cu care au câștigat acel meci a fost emblematică, apoi a fost repetată în finala în care l-a revăzut pe Florin Mergea. În toate cele cinci meciuri, Horia și JJ nu au dat șanse adversarilor să-și creeze un momentum și au fost teribil de constanți. Au gestionat impecabil situațiile, hrănindu-se din încrederea acumulată într-un sezon in crescendo.

4. Locul 1

Concluzia a venit tot la Londra, adusă pe tavă de performanța excelentă de la O2. L-am lăsat mai la urmă pe lista reușitelor importante ale lui Horia din acest an doar din motivul că locul 1 în clasamentul pe perechi s-a conturat relativ târziu, devenind o posibilitate reală pe măsură ce Turneul Campionilor evolua. Practic, cei doi au sprintat pe ultima sută de metri și au câștigat pe ultimii pași, dar asta nu le face performanța mai puțin notabilă. Horia și JJ nu sunt ca frații Bryan, să domine pe linie un sezon (sau nu-s încă), dar au toate perspectivele să construiască pe acest finiș de an și să petreacă alte multe săptămâni și luni pe prima poziție, mai cu seamă că ierarhia la dublu se anunță destul de deschisă pe perspectivă.

În ce-i privește, Horia și JJ nu par să lase succesul să le întunece judecata. La puține minute după finala victorioasă de la Turneul Campionilor, ei vorbeau deja despre viitor. Despre un al doilea Slam și despre necesitatea de a se reseta din nou înainte de 2016. Abilitatea de a se scutura de gustul plăcut al succesului din prezent, în favoarea celui din viitor este una dintre calitățile care fac diferența la vârful oricărei ierarhii; adesea e vorba de cine ia startul cu o jumătate de secundă mai devreme.

Până acolo, să gustăm acest final de an cu un român pe primul loc în lume. Nu e ceva ce se întâmplă pe fiecare zi.

5. Imaginea de ansamblu

Sunt momente în care tenisul și profesia fiecăruia de zi cu zi trec pe planul secund. Horia a știut să facă acest an memorabil nu doar din punct de vedere sportiv. El a fost mereu un tip bine înfipt cu picioarele pe pământ, cu un discurs elevat și elegant, cu o mentalitate occidentală, dar succesul din 2015 l-a ajutat să ducă acest discurs la cât mai mulți oameni, să-i inspire. Gestul de final de an, donația făcută unui spital, n-a făcut decât să completeze tabloul. Campion la Wimbledon, câștigător al Turneului Campionilor, numărul 1 în clasamentul pe perechi și numărul 2 în ierarhia jucătorilor de dublu, Horia este candidat autoritar la locul 1 în orice clasament, vot sau anchetă de final de an. Toate astea au fost obținute prin muncă; poate că nu e întâmplător că ascensiunea lui s-a petrecut tocmai într-un an în care tot mai mulți dintre noi vorbim despre schimbare. În căutare de modele, nu trebuie să ne uităm prea departe.