Catalogul emoțiilor după prima înfrângere în ultimii doi ani de Fed Cup: idei și concluzii după România – Cehia de la Cluj

Nivelul. “Se poate spune că acesta e nivelul echipei României, sub topul mondial?”. O întrebare perimată și lipsită de conținut, cu origini în fotbal, a venit și la conferința de final de la Cluj. Da, aproximativ acesta e nivelul actual al echipei României, dar în ciuda a ce insinuează întrebarea, el e fix de acolo, din Top 8.

Am jucat strâns de tot cu o echipă foarte experimentată în Fed Cup, câștigătoare a patru titluri în cinci ani, prezentă acum în a opta semifinală la rând! Am pierdut în meciul decisiv, după ce am condus la un moment dat cu 2-1. În condițiile în care a treia lor jucătoare din punct de vedere al clasamentului este a 13-a în lume, e limpede că, până la urmă, a fost o întâlnire decisă de superioritatea opțiunilor avute la dispoziție. Cehia a fost mai bună, victoria lor e pe merit și incontestabilă. Cu toate astea, nimeni nu s-ar fi mirat și nu s-ar fi supărat dacă România fugea cu un 3-1 la general. Exceptând dublul, au fost două zile echilibrate, meciurile au fost în cumpănă, iar decizia finală a stat tot timpul sub semnul întrebării. Dacă Cehia venea și câștiga 3-0 fără emoții, am fi putut să ne întrebăm, cu același complex de inferioritate față de străini, dacă “acesta e nivelul”. Însă, dacă privim lucrurile în perspectivă, dacă luăm în calcul calitatea de ansamblu a echipei noastre, o să vedem că locul ne este în elită. “Nu știu să spun dacă a treia, a patra, a opta, dar valoarea echipei României e de primele opt. Aţi văzut ce surprize au fost. Olanda, care a ieşit odată cu noi din Grupa Euro-Africană, a învins Rusia şi nu are jucătoare în prima sută. E Cupa Federaţiei. Sigur, jucătoarele mai experimentate de obicei câştigă, dar nu este o regulă”, a spus și Alina Tecșor.

Am pierdut la cea mai bună echipă, dar nu e ca și cum alte echipe din Fed joacă un tenis stratosferic, pe care echipa României nu ar fi în veci capabilă să-l atingă. Fed Cup este, cum am mai spus, o competiție cu un specific unic, în care contextul decide meciuri. Contextul, pentru noi, a dus la o înfrângere. Ceea ce ne duce la al doilea subiect.

Decizia. Înfrângerea clară din meciul de dublu a stârnit șuvoiul de emoții: Raluca Olaru și Andreea Mitu au fost scoase vinovate pentru scorul final, iar Alina Tecșor, acuzată că le-a trimis pe teren.

În realitate, grija oricărui antrenor e să selecționeze în primul rând o echipă aptă fizic. Te uiți să vezi ce opțiuni sunt 100 la 100 fizic, abia apoi alegi tactic. Dacă Monica Niculescu a spus că nu se simte în stare să joace decisivul, asta înseamnă că nu putea să joace și considera că prezența ei pe teren ar fi periclitat șansele echipei. N-o putem bănui pe Monica de lipsă de dăruire, nu? “Sunt destul de obosită, sper să înțeleagă lumea. Am discutat împreună și am decis că asta (Andreea Mitu/Raluca Olaru n.a.) e cea mai bună echipă”.

Mai departe, e greu de făcut un caz pentru opțiuni fanteziste, precum perechea Halep / Niculescu, de exemplu, sau o altă componență care o implica pe Simona. Spus negru pe alb, Simona nu e o jucătoare de dublu, știe și ea, știe toată lumea care urmărește dublul. Și, deși s-a pus la dispoziție și a spus la conferința ei că “dacă e nevoie de mine, eu-s gata să joc”, un căpitan nejucător e, firește, obligat să aleagă soluția competitivă. Iar tenisul nu e scenariu de film, în care arunci ipotetici spartani într-un ring închipuit, întru plăcerea mulțimii. Și nici poveștile despre sacrificiul suprem nu sunt regula în sportul de înalt nivel, ci excepția. „Regula” e despre corpuri împinse la limită și minți apăsate de presiune. E despre obiective pe termen lung și despre responsabilitate. Și, uneori, corpul sau mintea refuză să mai colaboreze.

Scenariul în care Monica Niculescu ar fi fost păstrată pentru dublu și să fie înlocuită cu Andreea Mitu pentru meciul 4 merită măcar o discuție de principiu, dar, încă o dată, argumentul contra e simplu de formulat. Cine și-ar fi asumat responsabilitatea, dacă era în locul Alinei Tecșor, iar decizia lui ar fi putut influența direct rezultatul final, să o înlocuiască pe Monica Niculescu înainte de meciul patru? Adică pe jucătoarea care era mai în formă și câștigase cu o zi înainte împotriva unei jucătoare cu profil similar. La spartul târgului, pare simplu. La acel moment, la 2-1 adică, șansele noastre arătau foarte bine și firește că Alina Tecșor era obligată și îndreptățită să nu o scoată din teren pe Monica Niculescu, să nu îi refuze șansa de a aduce victoria pentru România, și nu să o țină pe bancă pentru un ipotetic punct pe care Monica l-ar fi adus la dublu. Cum ar fi putut justifica Alina ulterior dacă făcea acest pas și nu se termina bine? Când a făcut o manevră similară în Canada, înlocuind-o pe Irina Begu cu Andreea Mitu pentru meciul din a doua zi cu Eugenie Bouchard, Tecșor avea și argumentul accidentării Irinei. “Erau mai multe variante posibile pentru azi, dar numai aceasta a fost singura luată în considerare cu adevărat. Prioritatea noastră a fost să aliniem o echipă aptă din punct de vedere fizic”, a spus Alina Tecșor.

Dacă vrem să găsim vinovați cu orice preț, asta-i facil de făcut, dar neproductiv în cazul de față. Discuția reală este, însă, că opțiunile au fost foarte limitate. Am avut două absențe înainte de meci, una dintre ele, cea a Irinei Begu, afectând în mod direct componența echipei de dublu. O a treia jucătoare a ieșit din cărți pentru dublu pe parcurs. În condițiile astea, realist vorbind, era disponibilă o singură formulă: una care a fost depășită de două adversare mult mai puternice. Asta-i sportul.  

Perspectiva. Acum devine foarte interesant de văzut ce va urma pentru echipa de Fed Cup a României. După doi ani fără înfrângere, suntem în postura de a gestiona un eșec. Și, ca orice eșec în tenis al ultimilor ani, și acesta stârnește comentarii din toată gama.

Partea bună a acestei înfrângeri e că ne reamintește că nicio serie nu e destinată să dureze la nesfârșit. Inspirată de ascensiunea începută de Simona Halep în 2013, creșterea echipei de Fed Cup a fost îndeajuns de spectaculoasă încât să creeze impresia că Fed Cup e un soi de prioritate națională. Dar nu e. Să nu uităm că, în schema actuală a tenisului mondial, competițiile de echipă sunt pe planul secund. Carierele individuale ale jucătoarelor sunt cele care contează mai mult. Și e normal ca ele să fie prioritizate. Ceea ce vreau să spun e că situații precum cea de acum, când două jucătoare nu au fost disponibile, se vor mai repeta. Nu întotdeauna va fi posibil ca echipa să fie prezentă în cea mai bună formulă cu putință. Nu întotdeauna va fi posibil ca ea să fie competitivă. Asta e realitatea acestui moment în tenis, fie că e vorba de Fed Cup, fie că e vorba de Cupa Davis. Situațiile de tipul Cehiei, devenită o specialistă a acestei competiții, parte și datorită unei generații ofertantă în opțiuni, sunt excepții, nu regula. Doar alte câteva țări, precum Italia, Rusia sau Franța, apar cu regularitate printre fruntașe, dar echipe precum cea a Statelor Unite de exemplu, sunt dependente de disponibilitatea jucătoarei numărul 1. România are, la rândul ei, o generație aproape la fel de ofertantă precum a cehilor, dar asta nu înseamnă că povestea Cehiei se va repeta și în cazul nostru.

Pe undeva, acest eșec ne reamintește că obiceiul de a pune presiune extremă pe jucătoare prin mesajul de tipul “Trebuie să câștigi pentru țară! Nu joci pentru tine, ci pentru România” sau prin supărări atunci când unele dintre ele absentează nu este o abordare tocmai sănătoasă pe termen lung. Dictatura obligativității trebuie să înceteze. Nu e nimeni obligat să facă nimic. Fetele sunt suficient de responsabile și, odată ce au venit la echipă, își vor dori oricum să dea totul și să câștige pentru țară. Nu vine nimeni la lot ca să facă act de prezență. Nimănui nu-i convine să plângă seara la hotel pentru că a dezamăgit publicul. Cine crede altfel, nu înțelege mentalitatea unui sportiv de Top 100 mondial.

Într-un an cu Jocuri Olimpice și un calendar ghiftuit cu turnee și cu obiective personale importante, să nu fie cu mirare dacă în aprilie, la baraj, nu va putea fi posibilă o formulă ideală. De-a lungul ultimilor doi ani, Simona, Irina, Monica și Alexandra au lipsit fiecare câte o tură de la echipă. E foarte posibil ca situația să se repete pe viitor. Alina Tecșor-Cercel a intuit deja această situație:

“Ca să continue în top, echipa are nevoie de constanţă în primul rând. Are nevoie de experienţa unor meciuri cu echipe de acest calibru: Cehia, Rusia, Franţa, echipe experimentate. Are nevoie de un dublu foarte solid şi de mai multe combinaţii posibile de dublu. Şi mai avem nevoie de încredere în noi. Lucrurile sunt pe un făgaş bun, dar ne trebuie răbdare, pentru că am mers doar în sus şi poate că un şut în fund e un pas înainte din punctul meu de vedere. Acum trebuie să ne adunăm şi să vedem cu ce ieşim în aprilie mai departe.”

La barajul din aprilie, România nu va fi cap de serie și va întâlni una dintre Rusia, Italia, Germania și Australia.

Alina Tecșor. Rolul ei în succesul acestei echipe este subestimat, fapt altminteri normal într-o țară în care, dacă păstrezi un low-profile, riști să fii perceput drept nepregătit. La rândul ei o prezență discretă, Alina face și ea cunoștință acum, pentru prima oară de când a preluat echipa în calitate de căpitan nejucător, cu reproșuri, ironii și comentarii răutăcioase, fiind acuzată de neinspirație în alegerile făcute pentru meciurile 4 și 5. Am nuanțat mai sus de ce era aproape imposibil să aleagă altceva față de ce a ales. Pe lângă asta, uităm că nu are nimeni din exterior insight-urile pe care le are ea când vine vorba de jucătoare și de forma lor la momentul alegerii. Toate fetele au vorbit la conferințe și au accentuat pe faptul că Raluca și Andreea s-au pregătit foarte bine toată săptămâna. În momentul în care Monica a spus că nu va putea juca dublul, opțiunea era clară.

Căpitanul nejucător mai este, adesea, acuzat că nu adoptă o mână forte în relația cu jucătoarele. Dar aceasta e o opțiune nerezonabilă și depășită de vremuri într-un sport precum tenisul, în care relațiile dintre antrenori și jucători sunt complet diferite față de sporturile de echipă. E și normal ca rolul Alinei să fie, pe lângă sfaturile din timpul meciurilor, mai degrabă de strateg, de consilier și de prieten; ea e oricum susținută ocazional de echipele tehnice ale fetelor, iar într-o competiție în a cărei pregătire sunt disponibile doar câteva zile pe an, relația cu patru jucătoare de top venite la echipă din propriile bătălii nu poate fi gestionată decât cu înțelepciune și diplomație. Și perspectivă, lucru de care Alina Tecșor-Cercel a arătat, cui a vrut să vadă, că are din plin.

“Un meci e doar un simplu meci, dar important este ca fetele să fie sănătoase pentru a le putea avea prezente în tenisul românesc. De aceea sunt foarte atentă la sănătatea lor ca să poată fi prezente la “n” meciuri pe viitor. Vor mai fi șanse.

Nu înseamnă că nu sunt tristă. Dar am convocat toată echipa şi le-am spus că trebuie să fim mândre de ce am realizat. Ne cunoaştem foarte bine. Sigur, o înfrângere este o înfrângere, dar în faţa unui public extraordinar, iar asta nu poate decât să ne motiveze pentru mai departe”.

Team spirit. Când bucuriile sunt mult mai dese decât înfrângerile. #FedCupRo #Romania #team #tennis #AlexandraDulgheru @andreea_mitu

A photo posted by Treizecizero (@treizecizero.ro) on Feb 8, 2016 at 3:04am PST

 

Raluca și Andreea. În articolele de acest tip publicate după victoriile cu Spania sau Canada observam că acele victorii pot servi ca rampă de lansare și sursă de inspirație pentru fetele care au avut evoluții excelente atunci. De data asta, susținătorii fetelor nu pot decât să spere că Raluca Olaru și Andreea Mitu nu vor fi prea afectate de eșecul dur cu Cehia în săptămânile următoare și nu vor lăsa momentul să le dicteze restul sezonului. Cele două sunt în momente relativ asemănătoare în carierele individuale, ambele lucrează să-și completeze jocul, ambele au nevoie de încredere și de rezultate, ambele trag din greu în turnee. Au avut ghinionul de a nimeri într-o conjunctură în care victoria nu le-a fost la îndemână, iar adversarul a fost mult mai bun. “Am făcut tot ce s-a putut săptămâna aceasta pentru a fi pregătită. Am luptat, ştiam că va fi greu şi că amândouă sunt jucătoare redutabile de dublu, chiar dacă Pliskova era obosită. Din păcate pentru noi, au fost prea puternice astăzi”, a spus Raluca la conferință, în vreme ce Andreea nu și-a putut opri lacrimile și nu a putut răspunde. Ambele au revenit cu mesaje în Social Media azi, promițând că vor ieși mai puternice din acest moment.

Pe cât de neplăcut e momentul pentru ele, competiția e nemiloasă. În meciul de dublu de duminică a fost matematică pură: două jucătoare mai puternice, care acum câteva săptămâni aduceau punctul decisiv în finala Fed Cup 2015. La rândul lor, Raluca și Andreea au mai jucat doar o dată împreună, la precedentul Fed Cup, cel din Canada, când au pierdut în trei seturi cu Dabrowski/Fichman.

“Fetele sunt triste pentru că simt că înfrângerea României li se cauzează lor. Dar nu este deloc aşa. Asta este ce-a putut echipa României să afişeze azi. Au jucat cu nişte adversare foarte bune. Da, este adevărat că nici ele nu au jucat la adevărata lor valoare, dar atunci când ai o şansă, se întâmplă să nu ştii ce să faci cu ea. Poate ţi se pare că eşti sub aşteptări, dar nu este aşa. Atât au putut fetele săptămâna aceasta”, a spus Alina Tecșor despre perechea de dublu.

Simona. Cea mai discutată dintre românce a încheiat încă o dată un Fed Cup tie cu un bilanț de 1-1, la fel ca la precedentele două apariții de acasă, cu Serbia și cu Spania. A devenit evident că Simona este inhibată de presiunea la care este supusă de aparițiile pe teren propriu, dar că nu renunță și încearcă să-și domine emoțiile. În prealabil decisese să-și pună sezonul on hold, Simona a decis să joace totuși meciul de Fed Cup, însă nici această alegere n-a scutit-o de critici. A rezultat o evoluție apăsată în meciul cu Pliskova și o victorie smulsă cu voința și sufletul în cel cu Kvitova. Simona a avut și un pic de ghinion: dacă reușea să-și păstreze clarviziunea preț de câteva game-uri, putea închide în două seturi cu Pliskova și s-ar fi scutit pe sine de o porție zdravănă de amar. La prima conferință, Simona a venit marcată de rezultat și de moment; plânsese, conform unor martori oculari, înainte de a veni și s-a străduit să transmită în diferite feluri că îi pare rău că n-a adus punctul și că nu a vrut să dezamăgească pe nimeni. Ziua a doua a găsit-o mai împăcată cu ea și cu situația, semn că peste noapte trecuse prin toate etapele, de la dezamăgire, tristețe și frustrare la acceptare, la reset și la remotivare. După ce a luptat din greu și a refuzat să piardă meciul cu Kvitova, a părut ușurată și laconică la conferință, până într-acolo încât n-a mai dezvoltat răspunsurile ca în alte ocazii. Ușor de intuit că era pur și simplu bucuroasă că scăpase de greutatea celor două zile, că era fericită să nu mai trebuiască să răspundă la întrebări de eșec și că ar fi fost fericită cu cât mai puțină atenție. 

Câteva insight-uri ale ei au fost în mod special interesante și spun câte ceva despre cum a evoluat starea ei de la o zi la alta. “Emoțional am fost mult mai încrezătoare decât ieri și am crezut că pot să câștig, deja m-am obișnuit și cu publicul și cu tensiunea partidei și mi-a fost mai ușor azi. Mi-a făcut foarte bine meciul de ieri, chiar dacă l-am pierdut. În momentele importante am avut mai mult curaj în meciul cu Petra și am încercat să-mi iau eu șansele, nu să le aștept.”

Părți bune? “Încep să-mi revin și e important că am jucat două zile la rând meciuri atât de intense și de bune”.

E tentant să găsim în meciul cu Petra un potențial prilej de reset pentru Simona. Greutatea victoriei e evidentă. “Darren mi-a zis că «de azi începe anul pentru tine». Mă simt mult mai bine și am încredere că pot să continui în ritmul acesta, dar trebuie să vedem în continuare cum va fi. Nu e ușor, dar am început să cred un pic mai mult în mine și să-mi vorbesc mult mai pozitiv despre ceea ce joc pe teren”, a spus Simona.

Interesantă și perspectiva ei vizavi de jocul făcut în cele două zile. Rugată foarte inspirat de Roxana Fleșeru de la Gazeta Sporturilor să-și dea note pentru diferite compartimente, Simona și-a acordat 8 pentru forehand. Apoi, “10 pentru rever, indiferent dacă am o zi proastă sau nu, nu pot să zic altceva”, a râs ea. “Deplasare pe teren – aproape de 9, Mental – azi, 8-9, ieri mai jos. Serviciu – ieri un pic mai bun, azi un pic mai moale, 7-8”.

Monica. N-a lipsit prea mult ca Monica să devină eroina neașteptată a României. O victorie extraordinară cu Petra Kvitova n-a putut fi dublată cu o alta contra Karolinei Pliskova, dar Monica a fost la un pas să întoarcă acel meci. Seria excelentă din finalul setului doi a ajutat-o să aibă momentumul la începutul decisivului. La fel ca și Simona, cu o zi înainte, Monica a avut un 0-30 pe serviciul cehoaicei, iar un break părea posibil. Încă o dată, Pliskova a răspuns admirabil, apoi a făcut ea break-ul. Deși a fost în cărți și în puncte până la final, Monica n-a mai putut reveni.

Intensity #FedCup #showyourcolours #Romania #czechrepublic #Niculescu #tennis #FedCupRo #cluj

A photo posted by Treizecizero (@treizecizero.ro) on Feb 7, 2016 at 2:30am PST

Meritul ei este acela de a fi accelerat relația de afecțiune dintre publicul clujean și jucătoare. La meciul ei cu Petra s-a produs adevărata intrare în meci a spectatorilor. Energia Monicăi, felul în care ea a comunicat cu publicul pe de o parte, dar și dificultățile de match-up pe care le-a creat cehoaicelor, pe de altă parte, toate astea au avut un rol major în această întâlnire, aducând echipa României foarte aproape de victorie. Monica merita să fie eroul pentru echipă de această dată, iată unul din marile regrete ale acestui weekend. Și mai merită să fie înțeleasă că n-a mai putut să intre și la dublu.  

 

Atmosfera. Numai cuvinte frumoase pentru Cluj și pentru organizare. Mă gândeam, în drumul spre Cluj, ce ar alege România dacă ar ajunge în postura să organizeze o finală de Fed Cup, un eveniment programat în noiembrie, când există numai opțiunea unei arene indoor. Mi-am aflat răspunsul. Sala Polivalentă ar face față cu ușurință pentru un eveniment de o asemenea importanță. După ce am avut șansa să văd pe viu unele dintre marile turnee ale lumii, unde calitatea organizării este la standarde excepționale, este incredibil de frumos să vezi că avem și acasă o locație pe măsura generației actuale de jucătoare. Iar publicul? Să lăsăm pentru moment deoparte toate discuțiile despre cât s-a cântat în prima zi; Clujul a propus un public civilizat, demn și pasional, cu care orice destinație de tenis din lume s-ar mândri. Energia a fost la cote înalte în sală, jucătoarele au fost încurajate extraordinar, au fost primite cu multă căldură și au fost aplaudate și la înfrângere. Când lucrurile deveniseră serioase, spectatorii s-au raliat în spatele jucătoarelor, învățând să înțeleagă când sunt momentele cu adevărat importante. În ziua a doua, au reușit să-i acopere cu totul pe gălăgioșii fani cehi, iar atmosfera a fost superbă pentru toți cei implicați (un reportaj de pe PressOne). Fed Cup merită și trebuie să se întoarcă la Cluj, și să sperăm că fanii își vor primi și răsplata data viitoare, o victorie. “O primire foarte caldă, îmi pare rău că abia acum am ajuns prima dată la Cluj și sper să vin de mai multe ori aici, sala este deosebită, oamenii sunt prietenoși, atenți să ne fie bine. Publicul a fost foarte ok și ieri, nu numai azi. Atunci când adversara conduce, e normal ca toată lumea să se mai demoralizeze un pic. Astăzi au fost deosebiți din nou și vreau să le mulțumesc pentru că asta ajută foarte mult echipa”, a spus Simona Halep, după victoria cu Kvitova.

Pe de altă parte, n-ar trebui să ne bucurăm și să ne minunăm de ceva ce se încadrează în normalitate. O Sală Polivalentă modernă ar trebui să fie firescul, nu excepția. Nu e nicio surpriză, însă, că în România sportivii sunt încă o dată cu mult înaintea condițiilor în care se pregătesc și în care performează. Cehii ne-au invitat politicoși la anul la ei, în ideea unei reîntâlniri între cele două echipe la Praga. Dar Cehia își joacă meciurile în O2 din Praga, o arenă ultramodernă care surclasează orice există în România. Furia rezultatelor recente din tenis sau din handbal ar trebui să susțină nu doar un interes crescând în jurul acestor sporturi (și a altora), ci și o grijă mai mare pentru infrastructura care să le susțină. N-ar fi grozav dacă am pune aceeași presiune infernală pe care o punem pe jucătoarele de tenis și pe cei care gestionează banii publici și răspund, într-un fel sau altul, de viitorul sportului nostru și de sănătatea noastră, ca nație? N-ar fi fain dacă și aceștia ar răspunde la fel de bine sub presiune precum o fac jucătoarele noastre de tenis?

Pentru mulți fani, Fed Cup și Davis Cup sunt competiții ușor depășite de vremuri, care se desfășoară după formate care și-au atras mulți contestatari, iar tocmai aceste formate complicate îndepărtează sau împiedică sportivii de top să se alăture tot timpul. Împărtășesc o mare parte din argumente, dar vizita la Cluj m-a ajutat să văd și menirea acestor competiții. E mai puțin despre rostul și strălucirea victoriilor, ci despre energiile pe care le degajă. E despre comunități locale, despre fani, despre bucuria de a face parte dintr-o echipă, despre bucuria de a le reprezenta pe colege, pe cei din echipă, pe cei din tribune și pe cei de acasă. Și poate mai puțin despre victorii. Să păstrăm asta în perspectivă. 

Așa că, da, foarte bună treabă, dragă public clujean. A fost o bucurie să vă vizităm (deși n-ar mai strica, pe perspectivă, niște săli mai mari pentru presă, credeți-ne, la o finală de Fed Cup vin mult mai mulți jurnaliști).

A fost o ocazie bună pentru noi toți – jucătoare, staff, jurnaliști, fani – să mai învățăm lucruri noi despre noi.

Fotografii: Călin Ilea pentru Treizecizero.ro