Caroline Garcia câștigă spectaculos și cu Wozniacki, își continuă o lună de poveste
Radu Marina | 27 octombrie 2017Caroline Garcia reușește încă o revenire dramatică la Turneul Campioanelor, a doua consecutivă; jucătoarea din Franța a recuperat pierderea primului set la zero, apoi a întors un deficit de 3-5 în decisiv, învingând-o pe Caroline Wozniacki într-un meci frumos, 0-6, 6-3, 7-5.
Ajunsă la Singapore neînvinsă și cu două titluri consecutive, Caroline Garcia continuă să impresioneze, să câștige și dă senzația că îți trebuie ceva special să o învingi zilele astea. Astăzi a trecut în trei seturi (0-6, 6-3, 7-5) de Caroline Wozniacki, jucătoare care până azi pierduse doar 4 game-uri în cele două meciuri jucate.
După ce acum două zile revenea de la 3-5 în decisiv cu Svitolina și reușea să câștige un meci dramatic, astăzi a făcut din nou același lucru: de la 3-5 în decisiv cu Wozniacki a câștigat 4 game-uri la rând pentru o victorie care, într-un final, avea să-i aducă un loc în semifinale. Și nu oricum, ci de pe primul loc în grupă!
Pentru Garcia e al patrulea meci din ultima lună pe care reușește să-l câștige după ce adversarele au avut șansa de a servi pentru meci. Pe Svitolina a întors-o de două ori (Beijing și Singapore), pe Barty, la Wuhan, când a servit pentru titlu, iar azi pe Wozniacki. În total sunt 13 meciuri câștigate din 14 jucate, sSingura jucătoare care a învins-o în acest timp pe franțuzoaică fiind Simona.
Meciul a urmat, în prima lui parte, exact trendul impus de Wozniacki în ultimele două meciuri; dar începând cu setul doi, lucrurile nu au mai arătat așa de clar pentru daneză și nici nu au mai avut aceeași finalitate.
Primul set a fost o nouă demonstrație de tenis curat, o agresivitate controlată eficientă și o defensivă stelară din partea lui Wozniacki. A cedat 7 puncte în tot setul, nu a pierdut niciun punct cu prima servă și a avut o singură eroare neforțată. Un set pur și simplu perfect.
Dar, la fel ca și în meciul cu Svitolina, când a fost condusă și cu spatele la zid, Garcia a început să joace ceva mai relaxat de la game la game, și-a curățat jocul de erori, a intrat mult mai bine în meci, iar apoi când s-a pus în funcțiune, cu greu a mai putut fi deraiată. La finalul meciului spunea ,,din setul doi mi-am zis «până la urmă ce am de pierdut?», așa că am început să mă calmez și să joc”.
De data asta însă, nu a fost doar despre liniște și relaxare. După setul pierdut categoric, Garcia a căutat să schimbe ce nu merge, a căutat breșe pentru a sparge jocul danezei, a căutat soluții și a pus întrebări. Prima schimbare și cea mai evidentă a fost faptul că a jucat foarte puternic spre forehand-ul danezei. Alicia Molik sublinia că e o idee inteligentă să joci tare pe forehand-ul lui Wozniacki pentru că nu are cu ce să te rănească. Nu îți va răspune cu un winner așa cum poate face de pe rever, ci îți trimite fie e un slice de forehand, fie o minge scurtă și fără viteză, care poate fi ușor atacată. Iar cu această tactică Garcia a reușit constant să facă multe puncte și să pună presiune pe Wozniacki.
Apoi și acele lovituri puternice stânga-dreaptă au destabilizat-o pe daneză. Iar dacă e ceva ce urăște Wozniacki e exact acest stil: lovituri puternice foarte precise stânga-dreapta, de aici și înfrângerile clare și consecutive cu Venus, Serena sau Ostapenko – toate reușesc să creeze acel ,,V” cu lovituri grele și puternice.
În decisiv s-a jucat foarte intens, cu o sumedenie de puncte spectaculoase. Wozniacki nu a cedat nicio clipă, asta deși ea era deja calificată – dar am văzut din nou ce o recomandă drept o jucătoare remarcabilă. A luptat, s-a agățat de fiecare minge, a început setul cu break și a reușit să-l țină până la 5-3. Pentru asta, a avut nevoie de cele mai bune reacții (lobul de la 4-3 a fost genial) și lovituri pentru a rezista asaltului franțuzoaicei. De la 5-3 încolo a fost din nou despre Garcia, care a stat bine în multe raliuri și a avut câteva treceri de la apărare la atac grozave, nu a ezitat să atace nicio minge mai scurtă și a dat din nou dovadă de multă stăpânire de sine. Stăpânirea asta de sine și senzația că nu mai poate greși, nu poate claca, nu mai poate pierde meciul e o consecință a acestei perioade fabuloase a franțuzoaicei și a valului de încredere pe care s-a urcat de ceva timp. Și devine din ce în ce mai interesant unde o va purta.
.@CaroGarcia completes another incredible #WTAFinals comeback!
Sees off Wozniacki 0-6, 6-3, 7-5! pic.twitter.com/n3zf3eC2X3
— WTA (@WTA) October 27, 2017
Garcia în ultimele săptămâni în Asia: 13 victorii din 14 meciuri. Singura înfrângere, în etapa 1 aici, cu Simona https://t.co/cbGBgi9uhq
— Treizecizero.ro (@treizecizero) October 27, 2017
Players who have served for the match yet lost to Garcia in Asia: Barty (Wuhan), Svitolina (Beijing *and* Singapore), Wozniacki (Singapore).
— Tumaini Carayol (@tumcarayol) October 27, 2017
https://twitter.com/WTA/status/923947666597322752
.@CaroGarcia finds an incredible backhand pass! #WTAFinals pic.twitter.com/WZjlm6gOBI
— WTA (@WTA) October 27, 2017
https://twitter.com/WTA/status/923841805015060480
#SAPStatOfTheDay: @CaroGarcia has now won nine of her last 10 three-set matches! @SAPSports pic.twitter.com/QOgucJvAPU
— WTA (@WTA) October 27, 2017
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română