Artificii: Simona Halep sclipește pe lângă Jelena, face a doua finală în două săptămâni și revine pe locul 2 în lume

Simona Halep a făcut un meci superb contra Jelenei Jankovic și se califică în a doua finală consecutivă în tot atâtea săptămâni. Simo a învins-o pe sârboaică în două seturi scurte, 6-1, 6-2, în ceea ce a fost cel mai bun meci al verii. Românca și-a câștigat astfel locul într-o finală blockbuster la Cincy: se va revedea cu Serena, al doilea meci al anului între cele două, după semifinala de la Miami câștigată greu, 7-5 în decisiv, de liderul mondial. Serena a câștigat cinci din cele șase meciuri directe cu Halep, inclusiv un meci jucat la Cincy în 2013. 

„Două săptămâni la rând să joc finală e grozav pentru mine, cred că am jucat foarte bine în seara asta, a fost o seară grozavă pentru mine. Mâine n-am nimic de pierdut, e foarte frumos să joc aici într-o finală așa că o să mă bucur de ocazie”, a spus Simona.

Cu a cincea finală a sezonului (3-1) și a optsprezecea a carierei (11-7), jucătoarea noastră revine astfel pe locul 2 în clasamentul WTA și va fi, de asemenea, favorită 2 la US Open; asta înseamnă că n-o poate întâlni pe Serena decât în finala de la Flushing Meadows.

Meciul dintre Serena și Simona se joacă de la ora 22:00, ora României, după finala masculină dintre Novak Djokovic și Roger Federer, în poate cel mai frumos cuplaj de tenis al anului.

***

Când joci un tenis atât de frumos, când lovești mingea corect și curat, când faci toate mișcările ca la carte, nici oboseala nu se mai simte, nici mușchii nu te mai dor. Probabil că acest succes al Simonei de azi va funcționa nu doar ca un imens boost de încredere, ci și ca un balsam pentru corpul ei suprasolicitat în ultimele zile. După două maratoane epuizante cu Mladenovic și cu Petkovic și un al treilea meci, cel cu Pavlyuchenkova, în care a avut nevoie de multă putere de convingere ca să treacă linia de sosire, Simona a reușit, în sfârșit, meciul de care avea nevoie și pe care i-l doream cu toții. Un blitz cu Jelena Jankovic, 6-1, 6-2, a șasea victorie consecutivă contra sârboaicei și a treia anul acesta.

A fost o apariție dominantă și absolut reconfortantă, pentru care nu trebuiesc căutate metafore pompoase sau explicații savante, ci trebuie înțeleasă ca o atitudine specifică marilor campioni. Simona continuă să facă, week in, week out, ceea ce fac marii campioni pe care îi lăudăm și pe care îi privim, justificat, ca pe niște modele de urmat. Semnele sunt acolo, trebuie doar să ne dorim să le vedem și să le înțelegem ca atare. Ca orice campion, Simona face câteva lucruri: refuză conceptul înfrângerii, refuză să se predea, e consecventă că va găsi soluții la momentele grele, iar când le întâmpină, preferă să treacă prin ele, în loc să le evite. Simona a tras din greu în meciurile cu Mladenovic și cu Petkovic, a acceptat lupta și complicațiile presupuse de ea, dar odată depășite cu bine aceste obstacole, și-a luat putere din ele. S-a întărit din adversitate și a crescut în încredere, iar pe măsură ce a avansat în turneu, a început să-și crească nivelul. Finalul meciului cu Petkovic deja dăduse semnele, felul matur în care a întors-o pe Pavs (odată ce corpul s-a trezit din letargia de la început) a confirmat, iar cu Jankovic a venit explozia.

Cum e posibil să-ți depășești și controlezi oboseala, cum te poți regenera? Simplu: e un cocktail format din înțelegerea oportunității care se întrevede (în speță, un meci cu o jucătoare pe care a dominat-o în head-to-head), mobilizare, motivația dată de șansa unei noi finale importante și de posibilitatea unei noi întâlniri de cinci stele cu Serena. Astfel de șanse nu se refuză, de aceea posibilitatea unui abandon era extrem de redusă. Nu te ferești de astfel de teste când vrei să fii cel mai bun; nu spui că, ok, am o finală, îmi ajunge momentan. Te duci direct în focul luptei și îți testezi capacitatea de reacție, ceri totul de la tine. Titlurile mari nu se câștigă evitând greul, iar lecția dată aici de Simona este (încă o dată) binevenită.

Plus că, vorba vechiului clișeu, niciun meci nu seamănă cu altul; în tenis chiar nu seamănă. În oricare zi te poți simți mai bine decât în ziua precedentă, în care abia te-ai târât pe teren. Poate ai făcut o recuperare mai bună, poate ai dormit mai bine (Simona a și spus, la ESPN, că a dormit toată ziua înainte de meci), poate ai simțit mingea mai bine la antrenamentul de dimineață. Vorbim, totuși, despre sport, despre mișcare; un corp sănătos poate depăși rapid efectele oboselii, mai ales când este ajutat de adrenalină, mai ales când mintea înțelege ce e cu adevărat important și ce nu. Simona alege grâul de neghină și spune, la puține momente după meciul cu JJ, că a învățat să-și golească mintea de grijile inutile. “Am învățat că trebuie să fiu relaxată. Știam asta, de fapt, dar când ai turnee pe fiecare săptămână, îți mai pierzi focusul. Acum (n.r. după pauza de după Wimbledon) mi-e foarte clar că trebuie să fiu relaxată la începutul unui turneu, trebuie să cred că am un joc de top. Și mai trebuie să fac pe teren ce fac bine la antrenamente, pentru că mi se mai întâmplă uneori să fac în timpul meciurilor lucruri pe care nu le încerc la antrenamente, și nu e o idee prea grozavă. Deci trebuie să stau concentrată pe ce am de făcut și am reușit acest lucru în ultimele două săptămâni”, a spus Simo, după calificarea în finală.

Și a arătat repede că știe ce are de făcut cu Jankovic: a preluat din start inițiativa, intrând pe teren cu o determinare care i se putea citi în priviri și în body-language. A fost proactivă, agresivă, dar nu necontrolat. A țintit inteligent forehandul lui Jankovic, segmentul slab al jocului sârboaicei, până când l-a făcut praf, obținând o mulțime de mingi scurte pe care le-a convertit în puncte ușoare – un total de 22 de lovituri direct câștigătoare. Când Jelena a încercat să îi strice ritmul cu baloanele ei arhicunoscute, Simona a luat mingea repede, fără să-i fie frică să urce și la fileu când a fost cazul, capitol la care face progrese însemnate. A lovit mingea poate cel mai bine din tot turneul, curat, cu sunetul acela sănătos pe care îl produce mingea la impact atunci când este izbită corect. Și, pe cât de frumos a lovit, pe atât de clar a gândit meciul, arătându-se mereu în control. A stat mult în interiorul terenului, ca Roger, cel despre care a spus la conferință că e singurul pe care îl urmărește (“I don’t watch other players, only Federer”). A dominat cu forehandul și a arătat extrem de implicată. Un pachet complet livrat de Simona, admirabil de urmărit, o combinație de dorință și eficiență. Nu doar că a vrut o victorie simplă, fără complicații, dar a și știut ce trebuie să facă pentru a o obține. “Parcă a apăsat pe butonul de eficiență”, s-a minunat Vladka, la microfonul TennisTv.

La final, Simona ne-a gratulat cu cel mai frumos zâmbet al săptămânii, afișând aerul fericit al omului care are rezultate deloc întâmplătoare, ci pentru că urmează niște pași clari ca să ajungă la ele. Și ce rezultate: e a cincea finală a sezonului și a doua în tot atâtea săptămâni.

Încă un zâmbet grozav de pus la colecție! Simona a sclipit în seara asta: https://t.co/AXlE5H3niK

— Treizecizero.ro (@treizecizero) August 23, 2015

Simona, toată numai un zâmbet la interviul de după meci: „Trebuie să cred în mine în finală!” https://t.co/cCeVygJpr1

— Treizecizero.ro (@treizecizero) August 23, 2015

Acum. Meciul cu Jankovic a fost bun și binevenit, dar adevărata bătălie e azi. Timpul e scurt până la finală, scurt și pentru recuperarea Simonei, e scurt chiar și pentru discuții despre finală. Se produce, în sfârșit, revederea cu Serena Williams, un blockbuster într-o zi în care tenisul pune pe masă ce are mai bun la ora asta în ambele circuite. E o postură onorantă pentru Simona și pentru tenisul românesc, să stea la o masă la care mai sunt doar alte trei nume, iar acestea sunt Federer, Djokovic și Serena, adică trei monștri sacri încă în activitate. Dar nu e onorantă doar prezența, ci și faptul că Simona are șanse reale în acest meci. E un timing bun pentru el, e o experiență grozavă, e o a doua finală pe care Simona are șansa să o dispute cu Serena, ceea ce dă un farmec aparte întregii discuții. E o șansă pentru ea să dea o altfel de replică față de precedenta finală jucată cu Williams, cea din Singapore, și, mă repet, o experiență grozavă, pentru că o primește pe Serena într-un context în care aceasta își aduce, de regulă, cel mai bun joc la masă. Ceea ce îi va folosi pe viitor, pentru că îndrăznesc să anticipez că vor mai fi astfel de finale între cele două.

În martie, când Simona a pierdut la Miami semifinala cu Serena cu 7-5 în decisiv, scriam în concluziile de atunci că e ziua în care Simona s-a confirmat drept challenger pentru Serena. Cu tot cu pauza nedorită de peste vară, Simo chiar este cam singurul challenger actual al americancei – lucru dovedit acum și de clasament, dar și de recentele întâlniri: în două din ultimele trei, Simona a jucat de la egal la egal cu liderul mondial sau chiar a dominat-o. Serena finally has a contender – au spus mai multe voci din lumea tenisului, la acel moment.

La Miami, românca a primit și complimentul cel mai frumos; Serena a început ca un taifun meciul, încercând s-o demoleze pe Halep. E o atitudine pe care nu o rezervă decât adversarelor pe care le respectă în mod deosebit, un respect câștigat de Simona în Singapore în două feluri, sportiv și uman. Chiar și așa, meciul a fost foarte competitiv și, dacă Simona își aduce aminte de mindsetul ei de atunci (și nu-s motive să nu o facă), sunt toate șansele să fie din nou un meci foarte bun.

Din multe puncte de vedere, scenariul seamănă cu cel din primăvară: vorbim din nou de două turnee importante, back-to-back pe hard, pe care Simo le duce excelent la capăt. Atunci a câștigat Indian Wells (cu o întâlnire ratată cu Serena pe parcurs) și a ajuns până în semifinale la Miami; acum a jucat finala la Toronto (la fel, întâlnirea dintre cele două s-ar fi putut produce) și adaugă la asta o altă finală, la Cincinnati.

Mai scriam atunci, în concluziile după meciul de la Miami:

“Tot saltul Simonei în elită a fost construit pe un traseu al pașilor mărunți: unde a greșit în primă fază, a venit mai apoi cu adăugiri și cu îmbunătățiri la proxima ocazie. Va învăța și acum, va reveni mai motivată, mai hămesită să câștige, după ce a fost atât de aproape de o dublă istorică. Am mai scris asta și în Singapore. Tot ceea ce face Simona respectă un pattern: mai întâi, face lucrurile basic, ce știe că face bine, apoi adaugă din mers și încearcă să îmbunătățească și să facă ajustări acolo unde a făcut inițial greșeli. Întâi pune fundația, apoi construiește. Așa a făcut încă de la început, pe o paletă largă de aspecte, începând cu jocul ei și continuând cu alegeri strategice. N-a fost vreodată un pas înapoi din care să nu învețe ceva, nu e niciun motiv să credem că nu va folosi în favoarea ei și această experiență.

Azi e o ocazie pentru Simona să construiască și să învețe. Una dintre multele ocazii. Iar alături de ea, de acasă învață o întreagă generație de privitori de tenis”.

Sunt foarte multe lucruri care merită spuse despre acest meci și despre această dinamică. Deocamdată, să facem un mic pas în spate și să ne bucurăm de șansa avută: într-o zi cu două supermeciuri, avem o jucătoare prezentă într-o finală grozavă, care aprinde imaginația fanilor de pe întregul glob. Mai puțină încrâncenare și mai multă bucurie, pentru că e un motiv real de bucurie ceea ce se întâmplă. Și o experiență din care sunt atâtea lucruri de învățat. Unul dintre ele, că ne putem îmbunătăți cu toții “jocul”, dacă ne propunem. Al doilea, că întotdeauna va mai fi o șansă.

 

**

Simona, la ESPN: „Nu contează deloc clasamentul, tot ce vreau e să câștig cât mai multe meciuri și turnee și să joc bine la Slamuri”