Angelique Kerber câștigă al doilea titlu de Grand Slam al anului și al carierei! Karolina Pliskova, replică remarcabilă la prima finală

Angelique Kerber a început anul de Slamuri salvând o minge de meci în primul tur. E tentant să ne gândim ce s-ar fi întâmplat dacă Misaki Doi ar fi convertit acel punct la Australian Open. Dar “dacă” nu există în tenis; există puncte și seturi și meciuri și turnee, toate jucate pe teren, toate așezându-se implacabil în cărțile de istorie. Nouă luni mai târziu, Angelique Kerber e deja în istorie. Ascensiunea ei bate orice închipuire. Ca să fim sinceri, nici nu prea sunt închipuiri de bătut; practic, nimeni nu-și punea problema la început de an că Angie ar putea să fie o candidată la un titlu mare, cu atât mai puțin să câștige două dintre ele și să fie ea cea care o înlocuiește pe Serena Williams pe primul loc în lume.

Nici Karolina Pliskova nu era văzută de prea mulți o posibilă finalistă de Grand Slam; performanțele ei în Slamuri erau timide, adesea ratate. Iat-o însă devenind abia a patra jucătoare din istorie care le învinge și pe Serena și pe Venus în același Slam. Iar în finală Karolina a contrazis și mai mult așteptările, fiind la un moment dat la trei servicii solide distanță de titlu. Nu l-a obținut, dar foarte probabil va mai avea ocazii și merită creditată cu multă încredere după traseul pe hard, turneul de la New York și felul în care s-a descurcat în asemenea circumstanțe. Jocul ei a progresat mult și mai are în continuare loc pentru ajustări. Pe locul 6 începând de luni, Karolina va fi prin preajmă pentru o vreme. 

Finala a fost bună, ca de fiecare dată când se întâlnesc două jucătoare cu stiluri atât de diferite. Pliskova, cu mișcarea ei abreviată atunci când lovește, cu serviciul puternic, cu deplasarea aparent greoaie, dar tot mai îmbunătățită, și cu pokerface-ul în cele mai multe dintre situații. Kerber, investită în fiecare minge, cu abilitățile fizice excelente, cu o defensivă stelară și o consistență care se transformă, adesea, în arma ei numărul 1. Aceeași consistență a ajutat-o să pună presiune încă din start pe cehoaică, obligând-o în momentele importante să lovească o minge în plus. Cu cât punctul se lungea mai mult, cu atât șansele Karolinei erau mai mici. Angie a câștigat, de altfel, 9 din cele 14 puncte din primul set care au trecut de 10 mingi. Pe cel mai spectaculos l-a câștigat ajungând o scurtă căreia nu i se pot reproșa multe, și pe care a așezat-o perfect în colțul de forehand al Pliskovei. Cumva, a fost și punctul care a ucis echilibrul în setul 1, pe care cehoaica l-a cedat după ce și-a mai pierdut o dată serviciul la 3-5. Treptat, Pliskova a început însă să-și calibreze loviturile și să găsească breșe în defensiva lui Kerber. A făcut asta urcând mult mai des la fileu, unde a câștigat 93 la sută din punctele jucate acolo în setul al doilea. „Nu poți aștepta puncte gratis de la Angie, nu-ți va da nimic”, a spus ea. Erorile neforțate s-au mai împuținat, iar mindsetul agresiv a fost, în sfârșit, premiat când o combinație scurtă-lob i-a adus primul ei break în finală. Dintr-o dată, Pliskova se transformase din victimă sigură în frontrunner. Tactica venirilor la fileu, agresivitatea sporită și entuziasmul au format un cocktail care a purtat-o pe val și în setul al treilea, când a făcut prima break-ul și s-a desprins la 3-1. Dar Kerber, care făcuse eforturi în acest timp să-și controleze limbajul negativ al corpului și ale cărei căderi de tonus sau de focus nu sunt niciodată prea drastice, s-a recalibrat la fix. Când timpul a venit, Angie a închis ușile și ferestrele și a început să contraatace. Și-a regăsit nu doar încrederea, ci și vigoarea, anunțată de acel forehand superb în lung de linie, venit la 3-3, 30-30. Într-un astfel de moment, o astfel de execuție a contat enorm. A ajutat și că procentajul de succes la fileu al Pliskovei a căzut la 50 la sută în setul al treilea, la fel și claritatea ei. Tot mai obosită, cehoaica a făcut eforturi mari ca să-și țină serviciul la 4-4, dar acolo s-au consumat ultimele ei cartușe. Angie și-a ținut serviciul repede, la zero, iar când a primit la 5-4, șansele ei arătau excelent. Alte câteva erori ale Pliskovei au închis finala.

Până la urmă, a fost o finală decisă de două lucruri. Primul: ca agresoare, Pliskova nu a putut lovi atâtea lovituri direct câștigătoare cât să-și plătească erorile neforțate. Karolina era poziționată foarte bine la startul decisivului, dar în același timp efortul de a câștiga setul al doilea a fost unul imens, iar taxele au venit pe linia dreaptă a meciului, când ea n-a mai putut ține mingea în teren atunci când avea nevoie mai mare. În același timp, vorbim adesea despre jucătoare agresive, care iau inițiativa. Dar Kerber, care e departe de a fi doar o jucătoare defensivă, a arătat că e mai important când iei inițiativa, nu cât. Punctul jucat la 3-3, 30-30 și disponibilitatea ei de a-și asuma riscul unei astfel de lovituri a făcut diferența și i-a adus, într-un final, victoria. Și așa ajungem la a doua idee. Kerber a câștigat finala și pentru că “a mai fost acolo”, a mai jucat o finală de Slam și știa mai bine la ce să se aștepte și cum să reacționeze în asemenea situații. Vedem de multe ori jucători și jucătoare care se transformă dramatic din momentul în care experimentează primul titlu de Slam. Kerber (și, în esență, Wawrinka, cel care urmează la rându-i să debuteze într-o finală la US Open) e un bun exemplu. Asta se traduce, în primul rând, prin tărie mentală remarcabilă. Ea are meritul de a nu se fi panicat când jocul nu a ajutat-o, iar scorul devenise primejdios. A rămas pozitivă, nu și-a abandonat ideile și a așteptat oportunitatea. În cuvintele antrenorului ei, Torben Beltz: “Nu arătau bine lucrurile la începutul decisivului. Dar cred că acesta e punctul ei forte. Dacă vede o șansă, o apucă și dă totul. She goes for it”.

Kerber a dat totul, într-adevăr, și tenisul a răsplătit-o. În Australia, a câștigat din postura de outsider. În Statele Unite s-a impus ca favorită. Cu cele două titluri, a devenit abia prima jucătoare care ia ambele Slamuri de hard în același an de la Martina Hingis, din 1997. Câștigând din două ipostaze diferite, ea a șters din prima orice discuție despre legitimitatea ei ca lider mondial, o temă care apare întotdeauna în cazul noilor ocupante ale primului loc. Mai mult, la US Open a fost mai greu și dintr-un alt motiv: poate că n-a trebuit să mai joace cu Serena (sau cu Azarenka, precum în Australia), însă miza imensă dată de perspectiva locului 1 (o fereastră care n-ar fi rămas la nesfârșit deschisă) a făcut totul mai greu pe hârtie. Angie are meritul de a fi rămas ancorată în realitatea fiecărui meci, fără să se lase furată de calculele clasamentului sau de ce se întâmpla peste gard, în tabăra Serenei. Când americanca a pierdut în semifinale, iar locul 1 a devenit nu o himeră, ci o certitudine, Kerber a reacționat excelent, răspunzând cu două victorii și titlul la pachet. Pentru cât de des auzim (pe nedrept) despre efervescența și inconstanța clasamentului WTA, despre cum fetele ratează șansele cu seninătate atunci când apar și nu știu să-și ia oportunitățile, despre cum sucombă sub presiune, Kerber a răspuns impecabil, bifând, rând pe rând, fiecare căsuță. Însăși seria ei de succese contrazice teoria lipsei de substanță a circuitului, dincolo de Serena; când aceasta a fost înlocuită pe primul loc, cea care a venit în loc a făcut-o jucând trei finale de Slam într-un an. Greu de dat o dovadă mai bună despre constanță la nivel înalt decât aceasta.

De acum va urma o postură și mai complicată; va trebui să apere și să se împace cu rolul de țintă pentru toate fetele din circuit, inclusiv pentru Serena, redusă la rolul de urmăritoare pentru prima dată după aproape patru ani. E o postură care ar putea să o regenereze pe Serena, să o motiveze în plus și să-i dea un gram de libertate și de detașare pe care nu l-a mai avut în ultimul an, când lupta cu recordurile devenise o corvoadă. Probabil Serena va ajunge în acea zonă de zen pentru un ultim push al carierei; deocamdată este însă devreme pentru asta, la fel ca și pentru calcule. Deocamdată este momentul lui Angie. Este anul lui Angie, de fapt. Anul în care totul a mers ca într-un vis pentru ea. Despre viitor, două lucruri sunt sigure: unul, că lupta din WTA se profilează și mai frumos în cele ce urmează – cu o sumedenie de nume implicate și cu multe intrigi interesante. Al doilea, că munca de calitate, susținută de încredere și răbdare, dă, în cele din urmă, rezultate.

Anul trecut, între două meciuri din Singapore, m-am găsit la un moment dat înconjurând clădirea pentru o gură de aer. Am ajuns, pe nesimțite, în dreptul sălii de conferințe; din afară se putea vedea ușor prin pereții în întregime din sticlă. Înăuntru, Angelique își spunea ideile de după meciul cu Lucie Safarova, din grupe, care a eliminat-o. Urmărită de doar o mână de jurnaliști, Angie era deosebit de tristă, apăsată încă de ratarea șansei de a trece de grupe. Avea nevoie de un singur set ca să se califice. Dar, sufocată de presiune și de gânduri, a jucat foarte prost și a pierdut, 6-4, 6-3. E un meci la care a făcut, mai apoi, referire în numeroase ocazii, drept momentul în care a realizat că pune prea multă presiune pe sine și că asta o costă scump. Realizarea problemei a eliberat-o: “Mi-am spus că nu voi mai face asta niciodată. Am vrut să folosesc acel episod ca să-mi întăresc mentalul”. Dar au mai fost și alte declicuri, precum cele câteva zile petrecute cu Steffi Graf în 2015 sau faimosul meci cu Vika Azarenka, de la ediția de anul trecut a US Open. Deși l-a pierdut, meciul a fost atât de bun încât Angie pur și simplu nu putea fi supărată. “N-a fost sentimentul pe care îl ai când pierzi, ci realizarea faptului că am jucat foarte bine, dar ea a câștigat în cele din urmă. Mi-a dat multă încredere”.

Angie nu atrage nici acum enorm de mulți jurnaliști la conferințele ei (atunci când nu sunt trofee mari pe masă), însă asta se va schimba, pe măsură ce va căpăta ceva vechime pe primul loc, pe care se va instala de luni. După atâția ani de Serena, apariția lui Kerber e un element inedit, care va fi relevant inclusiv pentru outleturile media non-tenis. În schimb, mai e rareori tristă la conferințe, pentru simplul motiv că pierde foarte rar de la acel meci cu Safarova încoace. Marketabilă sau nu (un termen care a devenit suprautilizat și și-a pierdut, oricum, mult din sensul său inițial), Angie impune în schimb tot mai mult respect. Respect pentru ascensiunea de nicăieri, pentru tranziția spectaculoasă de la o jucătoare bună, dar predispusă la a claca în momentele cheie, la o jucătoare foarte, foarte greu de doborât, care se burzuluiește când e atacată, înfige picioarele în pământ și se ia la trântă cu oricine, producând și o sumedenie de puncte spectaculoase în toiul luptei. Cum scrie și Louisa Thomas în New Yorker, Angie nu mai e caracterizabilă drept o jucătoare defensivă sau ofensivă. O astfel de împărțire oricum nu prea mai are mult sens în tenisul modern la nivel înalt. E mai degrabă o jucătoare hibrid, care poate face foarte bine ambele faze – genul de tenis despre care acest site a argumentat în mai multe ocazii că este tenisul viitorului apropiat. O jucătoare care nu mai este cunoscută doar pentru că participă în foarte multe meciuri de nivel excepțional. Acum le câștigă, după cum câștigă și fără să joace remarcabil, sau fără resurse prea mari de energie. Și care, cu trofeul pe masă și la 3-3 în decisiv contra unei adversare inspirate, găsește un forehand precum cel de azi, punând semnul de exclamație peste un mini-comeback pe care versiunea ei de acum doi ani nu l-ar fi putut realiza.

Angelique Kerber e un nou tip de model în tenis. Simplă, modestă, muncitoare, fără flerul de star media. Asta o face și autentică. O campioană diferită. Self-made. Pentru că se comportă ca “unul dintre noi”, asta o face perfectă pentru a inspira sportivi de pretutindeni că și ei își pot rescrie cariera. Nici nu e nevoie să fii sportiv, ca să te lași inspirat. Pur și simplu, trebuie să-ți dorești să înfrângi mediocritatea. Pentru toate aceste lucruri, dar și pentru că înlocuiește stabilitatea cu un alt tip de stabilitate, poate că Angie e liderul perfect pentru acest moment în tenisul feminin.

 

Australian Open Champion ✔️
US Open Champion ✔️
WTA World No.1 ✔️@AngeliqueKerber #USOpen pic.twitter.com/4mhspzolAp

— ESPNTennis (@ESPNTennis) September 10, 2016

„This is amazing. Best year of my career. It all started in 2011 and now I'm standing here as #USOpen champion!” –@AngeliqueKerber

— WTA (@WTA) September 10, 2016

Kerber and Pliskova did tennis proud tonight. Well done both #USOpen

— Anne Keothavong (@annekeothavong) September 10, 2016

Quick thought on Angelique Kerber, who’s gone from co-star to star of her own journey. https://t.co/dRYqJ8OjH8 pic.twitter.com/15OYqnwAPA

— WTA Insider (@WTA_insider) September 10, 2016

Angelique #Kerber casually skipping around with the #USOpen trophy. ???? #TeamAngie pic.twitter.com/nlrX2utA6S

— Patrick (@RatedRHero) September 11, 2016