Andy Murray câștigă din nou aurul olimpic, îl învinge pe Del Potro într-o finală epuizantă!

A fost o finală care i-a găsit pe amândoi storși de puteri pe finalul ei, în special pe argentinian, ajuns din urmă de efortul imens în această săptămână, în care i-a învins pe Novak Djokovic și pe Rafael Nadal. Un al treilea meci cu un super jucător din Big Four a fost prea mult pentru argentinian, care n-a mai putut menține nivelul său obișnuit. Chiar și așa, Delpo a avut șanse să împingă meciul în setul decisiv. A avut de trei ori break avans în setul patru și a servit pentru el la 5-4, dar n-a putut să concretizeze. Pentru el, rămâne, însă, un turneu memorabil și o a doua medalie olimpică, după bronzul de la Londra. Cu 22 de ore petrecute pe teren la Rio, pentru Juan a fost un formidabil test de anduranță și un semn încurajator după revenirea treptată pe teren.

Andy își continuă o vară excelentă, adăugându-și în palmares și aurul la Rio după titlul de la Wimbledon, al treilea Slam al carierei. Are, de asemenea, motive să fie optimist înainte de US Open, Slam la ora căruia va fi cel mai în formă jucător al momentului. Un eventual titlu acolo l-ar face, practic, jucătorul anului, o situație complet neașteptată la startul sezonului. 

Medalia de bronz a fost câștigată de Kei Nishikori, care l-a învins pe Rafa Nadal în finala pentru locul 3, scor 6-2, 6-7, 6-3. 

Se încheie astfel turneul olimpic de tenis, cu controversele lui, dar și cu multe meciuri de un nivel excelent și câteva povești inspiraționale. Monica Puig și Andy Murray sunt campionii la simplu, Rafa Nadal și Marc Lopez, respectiv Ekaterina Makarova și Elena Vesnina sunt cei de la dublu, și Jack Sock și Bethanie Mattek-Sands, cei de la dublu mixt. Pentru România, Rio a adus prima medalie olimpică de tenis și una dintre cele (doar) patru cucerite de delegația României.

De luni, tenisul revine la cele obișnuite, cu turneul de la Cincinnati deja în plină desfășurare.

***

Pe lângă discuțiile evident laudative despre determinarea celor doi finaliști, Murray și Del Potro (care în setul patru abia se mai mișcau între puncte dar cumva reușeau să joace schimburi de peste 20 de lovituri ca și cum abia începuse meciul), onlineul se animase cu dezbateri despre formatul turneului Olimpic. Șase meciuri într-o săptămână doar la simplu, plus eventualele meciuri de dublu este foarte mult; apoi formatul finalei mari, de trei seturi din cinci, pare cam injust dacă finala mică este două din trei, ca și restul turneului. În fine, jurnaliștii care vor să mănânce și ei la ore decente și să aibă o viață pe lângă tenis (Wertheim de la SI și Rothenberg de la NYT printre cei mai militanți) au repus pe tapet eterna propunere de a se juca două din trei cu tiebreak în decisiv peste tot, inclusiv la Slamuri.

Când mă uitam la fețele sfârșite de oboseală ale celor doi adversari, le cam dădeam dreptate. Del Potro a început să sufle greu din setul unu: în setul patru deja se sprijinea în rachetă, pe fileu și pe propriii genunchi. Murray a rezistat mai mult, bineînțeles, dar în ultimul set l-a ajuns și pe el efortul acestei săptămâni, și fizic, dar mai ales mental. Pentru Del Potro, care nu mai câștigase cinci meciuri consecutive din 2013, această săptămână a fost un test de anduranță fizică în primul rând: a trebuit să joace cu cei mai buni trei jucători defensivi din toate timpurile în același turneu. Pentru Murray, greutatea de a deveni primul tenisman din istorie care reușește să-și apere medalia de aur trebuie să fi apăsat mai ales psihic.

Încă de după meciul din semifinală câștigat contra lui Rafa, Del Potro s-a declarat mulțumit doar cu argintul. Pentru un jucător care câștigase bronz la Londra și care acum un an era pe patul de spital după a treia operație la încheieturi, argintul olimpic era mai mult decât și-ar fi imaginat în cele mai optimiste visuri, mai ales cu învinși ca Djokovic și Nadal. Apoi, Delpo era realist: știa că Murray era jucătorul mai fit, mai în formă și cu un joc per total mai rotund. Argentinianul a ieșit din faza de management de criză pe rever, dar nu este în situația de face ce vrea pe acea parte. Aceasta a fost una din cheile meciului, previzibil de altfel: Andy l-a pisat pe rever și pe la mijlocul meciului, Del Potro a trebuit să recurgă la mai multe sliceuri decât ar fi vrut, pentru că drive-urile sunt încă costisitoare pentru încheietura sa.

Aici este întrebarea pentru nivelul maxim viitor la care poate spera Delpo: cât de bine poate rezista pe rever la asalturile care vor curge în fiecare meci. O modalitate de a proteja reverul este să nu trebuiască să-l lovească. O soluție la care a apelat intensiv în toate meciurile din acest turneu este dreapta inversă, care a dus greul schimburilor și a rezistat admirabil. Însă asta costă, pentru că înaltul argentinian trebuie să alerge suplimentar și lasă descoperită o parte mare de teren. Altă variantă, și mai bună, de a proteja reverul, este serviciul și returul. Dacă Juan Martin poate face rost de cât mai multe puncte ușoare încă de la serviciu și retur, toate încheieturile sale îi vor mulțumi. Pe serviciu deja este periculos, pe retur nu așa de mult. Murray a avut un procentaj slab de reușită pe primul aseară și s-au făcut foarte multe breakuri, mai ales spre finalul meciului, de ambele părți. Cu toate astea, senzația a fost că tot Murray a fost per total mai agresiv pe retur: este una din pietrele de temelie ale jocului său. 

Fără nicio îndoială, un jucător ca Delpo este benefic pentru circuit. Cât de mult va reuși să-i încurce pe cei mari va depinde însă de abilitatea sa de a face aceste ajustări în joc și de a le menține pe termen lung. Însă deja tabloul de la US Open arată mai promițător cu Delpo plutind periculos, ne-cap de serie – presupun acum că organizatorii îi vor da un wild card, ar fi inconștienți să n-o facă.

Cât despre britanic, mă tentează tare să proclam intrarea în epoca Murray după cea Djokovic. De când a revenit Lendl, Andy a pierdut zero meciuri. A câștigat Queens, Wimbledon a doua oară și acum al doilea aur olimpic. Dintre Big 4/5, pare cel mai stabil, și ca sănătate, și ca formă, și ca joc. Nu știu dacă va mai juca Cincinnati (nu m-ar mira să se retragă), dar chiar și așa, întrând pe ultima turnantă spre US Open, el arată cel mai bine în plutonul fruntaș. În plus, știe ce înseamnă să câștige la New York: a mai făcut-o odată și acum, cu încrederea la cote maxime și Lendl în colțul său, e greu să nu-l vezi pe Murray ca principal favorit la titlu. Mai ales cu Djokovic în ape destul de tulburi cu sănătatea și restul numelor mari fie absente, fie în revenire, fie în formă incertă. 

Murray mi se pare în acel punct al carierei în care își cunoaște foarte bine jocul, l-a maximizat, a adăugat elemente noi și are curajul de a apăsa când situația o cere. Tiradele stropșite către loja sa, către sine și către univers în general continuă (aseară a luat penalizare pentru limbaj), dar chiar când lucrurile nu merg ideal, Murray stă în meci, încăpățânat, și caută soluții în interiorul terenului, nu retras în spatele lui. Cred că începe o perioadă în care se deschide un culoar promițător pentru a adăuga la numărul, nedrept de mic de Slamuri pe care le are.

John Inverdale: you're 1st person to win 2 Olympic tennis golds! Andy Murray: „Venus and Serena have won four each” https://t.co/92ezaXPOo4

— Claire Phipps (@Claire_Phipps) August 15, 2016