Andreea Mitu lucrează la mixul potrivit: "Sunt mai activă pe teren acum, dar am nevoie de meciuri. Nu plec cu capul jos, încerc să învăț din fiecare înfrângere"

“Am nevoie de meciuri. E cu dus-întors. Ești pe acolo, la limita Top 100. Sunt meciuri grele pe care le pierzi așa, la câteva puncte ici-colo, dar nu poți să ai continuitate. Nu plec de aici cu capul jos și încerc să învăț cât mai multe din fiecare meci, să fie o înfrângere constructivă”. Andreea închide cu zâmbetul pe buze și pe o notă optimistă o discuție pe care o începuse aproape înlăcrimată. După câte bucurii ne-au adus fetele în ultimii ani, o astfel de zi, cu trei eliminări și multe priviri lungi, e aproape nefirească.

Andreea era necăjită că n-a apucat să facă mai multe azi. La fel ca și Irina, spune că s-a pregătit bine în iarnă și că începuse anul cu un mindset foarte pozitiv. Dar a avut ghinionul să nimerească peste o adversară care a prins o zi mare. Știm cu toții că Julia Goerges, deși foarte inconstantă, are un tenis imparabil când este conectată la meci și azi a fost una din acele zile. A avut 15 ași (!), majoritatea trântiți în momente esențiale ale meciului, în special când Mitu flirta cu ideea unui rebreak care să relanseze meciul. De cealaltă parte, Andreea a avut cifre bune peste tot la serviciu (mai puțin la ași, unde a reușit doar unul) și a avut trei șanse de break, dar nu a reușit să fructifice niciuna. Un meci terminat cu 6-3, 6-4 în puțin peste o oră, dar în care, paradoxal, românca n-a stat rău. “Sunt bulversată total. A dat cu ochii închiși și i-a intrat tot. Cu siguranță că se putea și mai bine din partea mea, dar cred că au fost multe game-uri strânse și la avantaj. Nu cred că am irosit șansele de break. Nu am putut să anticipez prea bine la retur, am tot încercat s-o ghicesc, mă duceam mai în spate, mai în față, știam că servește mult în afară, m-am dus acolo, dar tot nu puteam să pun înapoi. De servit, am servit bine, am pus primul în teren, chiar nu sunt supărată de cum am servit”.

Andreea se uită la un meci în care a avut puține lucruri rămase de făcut. După cum n-a avut nimic de făcut când a așteptat cinci ceasuri să se termine Chardy – Gulbis, meciul de dinainte, motiv pentru care s-a încălzit și pregătit de câteva ori, până când a renunțat. A servit bine și și-a câștigat majoritatea serviciilor confortabil. Când a apucat să intre în punct, a câștigat majoritatea raliurilor care au depășit patru mingi, informație pe care i-a confirmat-o și Adrian Marcu după meci.

Frustrarea Andreei vine după ce a pierdut un meci similar la Shenzhen, cu Katerina Siniakova. “Și atunci mi-am luat vreo 10 ași, a servit extraordinar”, povestește ea despre primul joc al turneului. După Shenzhen a fugit la Sydney, pentru calificări, joc pe care l-a început la foarte puține ore după un zbor lung și cu peripeții, în care un pasager a avut probleme de sănătate. “Să te duci să joci turneu la nici câteva ore după un zbor greu, n-a fost ușor. Dar și așa, am fost în meci. A fost strâns. Multe game-uri la avantaje, chestie de câteva puncte“, spune Andreea despre meciul cu Monica Puig.

Problema Andreei este cu ritmul. Spune de mai multe ori că are nevoie de meciuri în picioare, și de victorii, evident. De asemenea, că nu prinde puțină continuitate ca să poată să aplice în meciuri schimbările pe care le-a încercat în pauza dintre sezoane. Mai scurtă decât a altor jucătoare, pentru că Andreea a avut și meciuri de ligă în Franța, meciuri tari, care i-au prins bine.

“Am lucrat foarte mult la serviciu. Se simte. Încă îmi trebuie serviciul doi, dar primul e deja mai agresiv”. Andreea se însuflețește și apasă pe alte îmbunătățiri pe care ea le resimte comparativ cu anul trecut: “Am jucat foarte bine la antrenament, am returnat mult mai bine acum. Servesc mai bine, mă mișc mai bine, sunt mai activă pe teren. Sunt sănătoasă, n-am nicio durere, a fost chiar foarte ok pregătirea”. Va încerca, săptămâna viitoare, la un 50k din Franța, să acumuleze aceste meciuri de care are nevoie. După, este înscrisă la Rio, Acapulco și Monterrey.

În plus, va continua să joace și mai mult dublu, alături de Patricia Țig, cu care se înțelege tot mai bine. “Nu suntem niciuna jucătoare de dublu, dar joc cu Patricia din ce în ce mai bine, ne înțelegem bine. Am scăpat printre degete o șansă la Shenzhen (n.a. semifinale). Patricia mai are un pic să intre și ea în prima sută, încercăm să jucăm la aceleași turnee”.

Intenția este să-și păstreze, în paralel cu încercările de a-și dinamiza și varia jocul, un clasament care să-i permită în continuare accesul pe tablourile importante. “E bine că-s sănătoasă, n-am accidentări, sunt pozitivă, asta e tot ce contează”, spune Andreea. “Încă mă lupt să-mi dau seama cum e la acest nivel”, continuă ea, dând glas unor gânduri care par să indice spre principala ei provocare de acum.

Lacrimile Andreei de la începutul discuției nu țineau atât de eșecul de azi, care nu e deloc unul rușinos, în condițiile jocului foarte bun făcut de Goerges. Andreea se consuma pentru că își dorește foarte mult să dovedească rapid că aparține elitei, iar acest proces de acomodare nu se poate întâmpla peste noapte. Se uită foarte ușor că ea încă nu are un an întreg de prezențe la rând pe tablourile WTA (aniversare care se va produce abia în primăvară) și încă acumulează experiență, pe măsură ce se lovește de situații de tot felul. “Mă bucur că joc pe tablouri la Slamuri, dar trebuie să muncesc mult ca să-mi câștig locul aici și poate a fost un început de an un pic mai slăbuț, dar mai sunt multe săptămâni și turnee”. Dacă e ceva bun din asta e că pe Andreea nu o încântă deloc ideea de stagnare.

După o discuție în care Andreea caută mereu răspunsuri, își pune întrebări, se uită după explicații și se frământă chiar dacă n-o arată, sentimentul cu care rămâi este că Andreea încă luptă cu ea și cu schimbările din cariera ei pentru a face tranziția completă la condiția de jucătoare de Top 100. Și că adesea privește la evenimentele din circuit cu poate mai mult respect decât ar fi nevoie, cu atitudinea unui late newcomer, care stă în colțul lui înainte de a face un pas și de a intra în dans. Înțelege însă nevoia să-și nuanțeze jocul și arde de nerăbdare să aibă noi șanse ca să o facă. “Mi-am dorit, dar trebuie să și arăt că-mi doresc. Adică să-i arăt ei, adversarei. Să mă vadă că-mi doresc. Poate am fost prea liniștită azi, dar asta e starea mea de zi cu zi”, adresează ea o problemă pusă adesea în discuție în ce privește aparițiile ei pe teren.

Nu-s dubii că Andreea poate accesa zone de joc care o pot face teribil de periculoasă, dar astfel de lucruri nu se ating peste noapte, nici în 3, 6 sau 9 luni. Perioada următoare, până în Roland Garros, îi va oferi suficient timp să crească și să acumuleze puncte fără stresul celor pe care trebuie să le apere. Important e să nu-și piardă încrederea și să creadă că aparține. Convingerea asta nu i-o poate da clasamentul, ci chiar ea, iar când va intra mai des cu această atitudine pe teren (în egală măsură cu îmbunătățiri continue la deplasare și viteza de reacție), va putea să-și pună mai ușor în practică armele fabuloase cu care este înzestrată. Proiectul ei merită încredere și răbdare, pentru că satisfacțiile pot fi mari.