Andreea își trăiește bucuria la Paris cu zâmbetul pe buze: "N-am căzut, am atacat terenul!"

Un motiv în plus pentru care toți românii din centrul de presă și-ar dori ca Andreea să continue să câștige este, pe lângă subînțeleasa bucurie de a o vedea continuând turneul cât mai mult, și aerul reconfortant pe care îl degajă la conferințele de presă. Azi am aterizat cu toții pe canapelele din zona recepției, soluția de avarie folosită atunci când toate sălile de conferință, patru la număr, sunt blocate. Să-l blamăm pe Bernie Tomic, care, obosit după cele cinci seturi jucate cu Kokkinakis, a venit ceva mai târziu și a blocat sala în care fusese inițial programată românca. 

Andreea râde, dar admite că încă nu conștientizează prea bine ce a realizat. „Eu sunt încă în meci, în starea de meci. Sunt acolo. Dar e mai bine așa”, își spune, ca pentru ea. 

Nu e o discuție oficială, mai mult un fel de schimb de impresii între câțiva dintre oameni care au susțint-o, răsfirați prin diverse locuri ale stadionului, și jucătoarea care își păstrează aceeași atitudine de firesc din timpul meciului. Dacă Andreea va ajunge cândva în Top 10, de exemplu, am un feeling că nu va schimba nimic din atitudine. Ceea ce e mare lucru. Ca întotdeauna, nu e important ce ni se întâmplă, ci cum reacționăm la ce ni se întâmplă. 

„Ai mei s-au bucurat mai mult decât mine. Mama m-a sunat acum plângând. Tu și cu tata, doi fraieri – i-am zis”.

Andreea lasă multe dintre răspunsuri să cadă la pachet cu o concluzie, spusă pe un ton scăzut, de parcă ar spune-o pentru ea, ca un rezultat al unor gânduri care o preocupă. Cel mai mult și cel mai mult îmi place acesta, spus în continuarea momentului în care ne explică de ce n-a ieșit încă din starea de meci. „La urma urmelor, treaba noastră, a jucătorilor, este să ne câștigăm meciurile”. Simplu și eficient.

Te întreabă lumea de ce nu saluți publicul – îi zicem, transmițând mai departe nedumerirea cititorilor. „Acum… trebuie să mă obișnuiesc și eu cu victoriile. Dar m-am bucurat. Am văzut-o afară oricum”, spune Andreea, referindu-se la bucuria ei reținută de după ultima minge, situație care nu se întâmplă pentru prima dată. La Charleston, unde a obținut primele ei victorii din circuit, a fost la fel. 

Trecem la meci: „În primul set mi se părea ca joc penibil. Îmi tot repetam asta. Am intrat pe teren mult mai ok decât în meciul anterior. Mai motivată, mai încălzită, știam cum joacă, știam cum trebuie să o joc. Dar ceva nu s-a legat, am fost foarte statică. Nu m-a ajutat nici atitudinea. Am încercat și am schimbat și racheta, la sfârșitul primului set. Mă bucur că am început bine setul trei și fără emoții, până la 5-2. Am jucat bine, nu sunt așa de critică cu jocul meu”. Dar se putea și mai bine, adaugă iar, tot ca pentru ea. 

„Când am căzut, m-am lovit destul de rău. Mi s-a zis că am căzut bine, dar sunt zgâriată toată și m-am lovit la umărul drept și nu mai puteam să servesc. Îmi spuneam Nu te gândi, nu te gândi!, gândește-te că poți, că nu te doare nimic”. Observăm că e greu să închizi un astfel de meci. Orice meci, adaugă Andreea.  

„Eu și cu ea semănam puțin la joc. Mie mai îmi trebuie totuși două capete în înălțime ca să servesc ca ea. Da, are o ușurință în lovituri care mă caracterizează și pe mine. Îi pleacă bine mingea din rachetă, e îndemânatică, nu degeaba e numărul 12. E o jucătoare incomodă, care nu mi-a dat mult ritm. Și când nu încearcă sa facă punct din prima sau a doua lovitură, le dă pe mijloc, fără efect și jos, dar adânc”. 

Trecem către turul următor, unul în care o să întâlnească o jucătoare complet diferită. Andreea nu pare stresată. „Da, nu am jucat niciodată cu ea, știu doar că a câștigat odată aici. Cu siguranță e un meci accesibil, am luat culoarul de favorită, nu? Am timp să ma refac și o să încerc sa încep mai bine meciul”. 

Se amuză la final, când își aduce aminte de căzătură. Întâi ne asigură că nu e nimic rău, doar un mușchi blocat. „Am căzut ca o gazelă. Acum câteva zile, am găsit un citat care m-a distrat: „Ce ai făcut? Ai căzut?” „Nu, am atacat podeaua”. Chiar am postat-o. Azi așa am făcut și eu, am atacat terenul”.

Ne despărțim la presiunea moderatorului, întotdeauna prezent la datorie cu amendamentul Last Question, please!. Negociem ce trebuie să facă Andreea cu biletele: Iar trebuie să le schimbe! Iar, așa-i, răspunde Andreea. „Dar nu mai cumpăr altele acum, stau așa, vedem”. Sau poate să cumperi, totuși? Ar fi un tip de superstiție nemaivăzut: cumpăratul biletelor, tocmai pentru a le transforma în nefolositoare. N-ar fi prima oară când Andreea contrazice presupunerile.

Victoriile au continuat la dublu

Veștile bune pentru noi au continuat din turneul de dublu, unde Horia Tecău și Jean Julien Rojer au trecut în turul al treilea, iar Alexandra Dulgheru, în runda secundă la feminin. În schimb, Elena Bogdan și Vladimira Ulhirova au pierdut în primul tur la feminin.

Schiavone, câștigătoare a unui meci incredibil

Unul dintre cele mai bune meciuri ale turneului feminin, dacă nu cumva cel mai bun, s-a jucat la doi pași de meciul Andreei, pe Court 1. A început, însă, mult mai devreme și a avut nevoie de trei ore și 50 de minute ca să se termine. Finalmente, disperarea Francescăi Schiavone de a-și prelungi ceea ce, foarte probabil, este ultimul ei turneu de Roland Garros al carierei a avut câștig de cauză. Într-un duel a două foste campioane la Paris, Francesca a învins-o pe Svetlana Kuznetsova cu 6-7 (11), 7-5, 10-8, salvând și o minge de meci în setul trei, când Sveta a servit de câteva ori pentru meci.

Schiavone, cu jocul ei tehnic și variat, va fi o cu totul altă mâncare de pește pentru Andreea, comparativ cu ce a avut de înfruntat azi.