Analiza finalei: Putea să obțină Simona mai mult din această finală?

Camelia Butuligă | 10 iunie 2017

Cum spuneam și în preview, indiferent dacă câștigă sau pierde, e important pentru Simona să iasă de pe teren fără regrete, fiind convinsă că a dat totul. Putea deci Simona Halep să facă mai mult contra adversarei sale de azi? Greu de crezut. Tenisul jucat de Jelena Ostapenko, incredibil de exploziv, și atitudinea ei curajoasă i-au meritat victoria.

Roland Garros este oferit de

Ostapenko e un nou model de jucătoare care dă tare: se mișcă bine și are o încheietură foarte mobilă, cu care obține niște unghiuri neverosimil de închise, mai ales pe rever. E bună și când se mișcă înainte-înapoi, nu numai stânga-dreapta și nu o deranjează nici variațiile de înălțime. Din spate, a făcut winnere după bunul plac pe ambele părți (54 în total, la egalitate cu neforțatele). Simona a încercat de toate: mingi înalte și fără viteză, mingi tari și pe centru, mingi tari pe laterale. Letona le-a luat și i le-a returnat cu vârf și îndesat. Practic, singura ei slăbiciune a fost serviciul, lucru speculat destul de bine de Simona de-a lungul meciului (6 breakuri din 16 șanse). Partea proastă pentru jucătoarea noastră a fost că și serviciul ei a fost speculat de returul ”all or nothing” al letonei (8 breakuri din 19 șanse).

”Totul sau nimic” e o sintagmă bună pentru a descrie jocul Jelenei Ostapenko. Cineva spunea hâtru pe Twitter că atunci când planul A n-a mai funcționat o vreme după setul 1, Jelena a trecut la planul… A. Meciul a fost extrem de fragmentat de lipsa schimburilor mai lungi și a dat o senzație de iureș galopant. Simona n-a avut prea multe ocazii să simtă jocul în principal pentru că nu apuca să pună racheta pe minge decât de două-trei ori înainte ca Ostapenko să dezlănțuie lovitura decisivă. Acest continuu asediu a funcționat și la nivel psihic, punând-o pe Halep sub o presiune continuă de a apăra și nepermițându-i să fie creativă la rândul ei. Față de raportul incredibil de winnere/neforțate ale Jelenei, al Simonei pare anemic (8/10) dar este o urmare a imposibilității ei de a intra în schimburi și de a le juca în termenii săi. Mare parte a meciului, Simona n-a făcut decât să alerge și să reacționeze cum putea la bombele ce veneau de dincolo.

Setul 1 a fost câștigat pentru că Ostapenko a făcut semnificativ mai multe neforțate decât winnere (23/14) – în seturile următoare, raportul a fost inversat în favoarea winnerelor. Apoi, ea a mai făcut o greșeală tactică alegând la începutul meciului să primească. După ce s-a făcut două schimburi de breakuri și s-a ajuns din nou pe serviciu, Ostapenko s-a trezit la 4-5 servind ca să stea în set. N-a mirat pe nimeni că Simona i-a făcut break și i-a suflat setul de sub nas.

Pierderea primului set i-a dezumflat pânzele Jelenei și căderea i s-a simțit imediat în joc: Simona i-a făcut un break și s-a distanțat la 3-0. În gameul următor, Simona a avut trei mingi (nu consecutive) de 4-0. Semnificativ: la 30 egal, Ostapenko câștigă punctul forțând un out de forehand, iar Simona aruncă racheta. Gestul ei poate a părut exagerat și ilogic – doar conducea cu un set și un break. Însă în sinea ei probabil simțea că nu are controlul și letona putea întoarce oricând, cum mai făcuse de trei ori până atunci în turneu. Da, apoi Ostapenko i-a dat ocazia să facă break, dar la fel ca-n restul meciului, cu o mână a dat, cu alta a luat. Din cele trei mingi de break, pe primele două le-a apărat cu un winner și forțând greșeala Simonei. Doar ultima a fost irosită de Simona cu o neforțată de rever, când a apăsat prea devreme pe trăgaci. Dar poți s-o învinovățești? Dacă nu apăsa ea, apăsa Jelena.

Acel hold a funcționat ca un balon de oxigen pentru letonă, care a prins din nou încredere în acuratețea loviturilor sale și a câștigat 6 din următoarele 7 gameuri jucate, închizând setul la 6-4. Iar decisivul a fost în aceeași temă: Simona a condus temporar cu break în față, însă de la 3-1 încolo, Jelena a sprintat până la finalul setului, câștigând 5 gameuri consecutive. Picătura care a umplut paharul a fost un fileu suprarealist, care a trimis înapoi în terenul Simonei o minge lovită de Jelena mult în out, obținând breakul pentru 4-3. De data asta, pânzele Simonei erau cele care atârnau inerte. Letona a încheiat ca un tăvălug meciul și turneul, devenind cea mai tânără câștigătoare de Slam de la Sharapova încoace (Wimbledon 2004, 17 ani) și prima jucătoare care câștigă un Slam fără a fi câștigat un alt turneu înainte de la victoria lui Gustavo Kuerten tot aici în 1997.

https://twitter.com/doublefault28/status/873557945849712640

Cum spuneam și în preview, indiferent dacă câștigă sau pierde, e important pentru Simona să iasă de pe teren fără regrete, fiind convinsă că a dat totul. Putea, deci, Simona Halep să facă mai mult contra adversarei sale de azi? Nu cred. Tenisul jucat de Jelena Ostapenko, incredibil de exploziv, și atitudinea ei curajoasă i-au meritat victoria. Simona a încercat tot ce a putut, dar a fost pur și simplu depășită de o jucătoare mai bună azi. Trebuie să acceptăm și să o felicităm pe zănatica și exploziva letonă, care și-a făcut cu aplomb intrarea pe marea scenă a tenisului. Cât despre noi, vorba Simonei la conferința dinaintea finalei: înapoi la antrenament până când vom câștiga.

Foto: Jimmie48Photography

Prezența 30-0 la Roland Garros este susținută de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi