Ana Bogdan, la prima semifinală WTA a carierei; Ana și Irina Begu sunt în ultimele patru la Florianopolis
Treizecizero | 3 august 2016Cu trei ani în urmă, o altă româncă, Monica Niculescu, reușea titlul la Florianopolis.
Ana Bogdan va juca prima ei semifinală WTA a carierei la turneul International de la Florianopolis, după un traseu remarcabil de solid, fără set pierdut în primele trei tururi.
Ana a avut succes moderat anul acesta, cu pași mici, dar promițători. Pe lângă un titlu ITF, a intrat pe tablouri la Rio de Janeiro, Mallorca și, mai recent, la Stanford, unde a ajuns din calificări până în runda a doua, învinsă de Alison Riske. Acum, în Brazilia, Ana a plusat, devenind cea mai nouă jucătoare din România care stabilește un personal best: prima semifinală și cea mai importantă victorie a carierei. Iar traseul de aici o va ajuta să atingă și cea mai bună clasare a carierei: minim 111 WTA, dar în funcție de cum va încheia turneul, poate intra chiar și în Top 100.
Firește, cel mai notabil rezultat e victoria asupra Jelenei Jankovic, favorita 1 a turneului, de care Ana a trecut în runda secundă, 6-2, 7-5.
“Mi-am propus doar să joc și să nu mă gândesc la scor, la nimic. Uneori, poți să devii foarte emoționată și să nu-ți poți controla stările. Știam ce fel de jucătoare este, dar mi-am propus să nu mă gândesc la asta și să-mi văd înainte de joc”, a spus Ana. “Cu siguranță, este una dintre cele mai importante victorii ale mele”.
Apoi a confirmat-o printr-o alta, în sferturi, contra Lyudmilei Kichenok, 6-3, 6-3. Pentru o șansă la prima ei finală WTA urmează acum un meci contra numărului 44 mondial, Timea Babos, din Ungaria, o sportivă la cel mai bun an al carierei.
“N-o să uit niciodată acest moment, și turneul, și tot ce s-a întâmplat în această săptămână. Am deja multe amintiri frumoase de aici și cu siguranță că va rămâne un loc special în inima mea, pentru că e prima mea semifinală WTA”, a spus Ana, după victoria de azi.
Revenită după absența din Canada, Irina Begu se pregătește pentru Rio cu un traseu bun la Florianopolis.
Irina a început greu turneul, suferind vreme de un set și jumătate în primul tur, la redebutul pe hard, cu Laura Pigossi. Irina a întors, până la urmă, câștigând cu 3-6, 6-3, 6-4, apoi a revenit la un nivel mult mai bun în următoarele două tururi. Le-a învins cu 6-1, 6-2 pe Paula Goncalves și cu 6-2, 6-4 pe Nao Hibino.
Pentru un loc în finală, Begu, care-i favorita numărul 2 a turneului brazilian, o va întâlni pe Monica Puig; va fi al doilea lor meci anul acesta, după ce românca a câștigat în tiebreakul decisivului la Charleston, în optimi: 1-6, 6-2, 7-6. Puig a trecut de Naomi Osaka, japoneza de 18 ani cu un potențial imens.
Pentru Irina este a doua semifinală a anului, alături de cea reușită la Roma. Ea a mai jucat, de asemenea, sferturi la Madrid și la Charleston. Punctele adunate în Brazilia o vor readuce în Top 30 WTA. Un eventual titlu ar sălta-o până în Top 20 în Race to Singapore.
Fotografii: BrasilOpen
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română