Adrian Cruciat: "Irina Begu e încă departe de potențialul ei maxim, poate ajunge mult mai sus"

Nu demult între primii 150 de jucători ai lumii, fost component al echipei de Cupa Davis, Adrian Cruciat şi-a întrerupt prematur cariera de jucător, din cauza unor accidentări serioase. La numai 31 de ani, şi-a făurit deja un nume printre antrenorii tineri valoroşi din WTA, lucrând o perioada cu Alexandra Cadanţu, pentru a deveni, în urmă cu un an, antrenorul Irinei-Camelia Begu, în colaborare cu Artemon Apostu-Efremov. În paralel, absolvent de jurnalism la Timişoara, timişoreanul este şi un apreciat comentator de tenis, la Digi Sport. Într-un dialog între ieşirea din emisie şi un meci de dublu al Irinei la Bucharest Open, Adrian Cruciat împărtăşeşte pentru Treizecizero.ro din secretele secretele revenirii elevei sale şi, în acelaşi timp, identifică tendinţele spre perfecţiune din tenisului profesionist actual.

Ce însemnătate are conjunctura ce reuneşte primul turneu WTA şi momentul de vârf al unei jucătoare din România?

Pe fondul rezultatelor Simonei de anul acesta, a devenit şi viabil din punct de vedere financiar. Şi e normal să se facă turneul. Am înţeles că licenţa e în continuare a celor din Ungaria, în parteneriat cu Federaţia Română de Tenis. E o mare reuşită. Cu siguranţă, pentru partea maghiară profitul este mult mai mare decât dacă ţineau turneul în continuare la Budapesta, unde nu prea aveau nici spectatori, nemaiavând nici jucătoare de top. Concret, pentru noi care iubim tenisul şi muncim în acest sport, e bine că avem această expunere. Există interes. Asta atrage bineînţeles lume, copii, sponsori. Plus că fetele din tenis, faţă de alte valori, în ghilimele, ale societăţii româneşti, chiar merită o mediatizarea mai bună. Chiar dacă, pentru gustul meu, acum se exagerează, mai ales în cazul Simonei. Din multitudinea de articole, reportaje, interviuri, foarte puţine sunt de calitate. Practic suntem intoxicaţi cu întrebări idioate, pe care fetele se chinuie, într-un fel, să le mai coafeze, pentru a putea da un răspuns inteligent.

Fiind în anturajul lor, ţi-au împărtăţit ce le deranjează, agasează, mai specific?

Ştii care e standardul şi genul de subiecte care se dezbat în publicaţiile din străinătate, ce întrebări, ce editoriale sunt. Şi care sunt acestea de la noi. Fetele, bineînţeles, ştiu şi ele mult mai bine lucrul acesta şi continuă să fie agasate cu întrebări gen „Pro TV fotbal”, care nu prea au legătură cu tenisul. Aşa cum erau ştirile cu Gigi Becali, aşa sunt acum ştirile cu Simona Halep. Ştiind-o pe ea, sunt sigur că o enervează, dar, în acelaşi timp, fiind o fată bine educată, încearcă să mulţumească pe toată lumea. Dar, partea bună a acestui interes, zic eu, şi cu ajutorul celor care lucrează în presă (mă pot include şi pe mine aici), putem cizela puţin, putem ajuta publicul să înţeleagă mai bine şi chiar să iubească sportul ăsta. Pentru că, ai văzut, la meciul Simonei ieri, tribuna a fost arhiplină, s-a stat pe scări. Apoi, imediat după a jucat Monica, tot o jucătoare de top, a treia a României, iar mai mult de o jumătate dintre spectatori plecaseră. Eu zic că dacă tot ai făcut drum până la Progresul, ţi-ai luat bilet, ar fi meritat să rămâi şi la meciul Monicăi, şi Monica merita să aibă spectatorii alături de ea. Mai ales că e o fată care ştie să jongleze cu căldura pulicului. Ai văzut, dialoghează cu ei, chiar mi se pare că-i place. Acum, na, Simona a devenit un ideal, o inspiraţie pentru multă lume şi clar interesul pentru ea este mult mai mare. Dar, poate că totuşi oamenii care vin s-o vadă exclusiv pe Simona, încet-încet vor învăţa şi vor începe să aprecieze frumuseţea acestui sport. Este unul elegant, până la urmă.

Din această perspectivă, lucrurile chiar se vor schimba oare?

Cu siguranţă! Ca în orice domeniu, atâta timp cât există interes, carenţele se pot corecta. Nu mai este cazul ca un subiect strict despre tenis să nu prezinte interes, cum se întâmpla în trecut.

Să vorbim un pic despre meseria de antrenor, în care te-ai lansat, despre acest parteneriat cu Apostu-Efremov, pentru pregătirea Irinei Begu. Cum funcţionează?

Totul a început acum un an şi două săptămâni, chiar la turneul de la Hertogenbosch. Irina trecea printr-o perioadă foarte grea. A avut problema la umăr, făcuse pauză. Acea problemă îi stricase foarte mult şi jocul din punct de vedere tehnic. Practic, şi-a schimbat puţin serviciul, forehand-ul, făcând ajustări pentru a putea juca cu durere. Atunci când i-a trecut durerea la umăr, a fost o muncă grea, mai ales pentru ea, să înceapă de la zero, să corecteze. Genul de muncă pe care o faci în perioada junioratului. În loc să te ocupi de chestiile tactice, de micile amănunte, de cum poţi să-ţi îmbunătăţeşti jocul, pentru că, ai văzut, nivel tenisului creşte, atât la masculin, cât şi la feminin. Nu e suficient să ajungi o dată jucător de top, trebuie în continuare să înveţi chestii noi, să-ţi creşti nivelul să-ţi îmbunătăţeşti loviturile, jocul, concepţia tactică, mentalul, fizicul, absolut tot. Cel mai relevant exemplu e când Nadal câştigă un turneu de Grand Slam şi spune ceva de genul “am o lună pauză de competiţie şi mă bucur foarte mult că am timp să lucrez la nişte aspecte ale jocului de care sunt nemulţumit”. El fiind numărul 1 mondial şi câştigând un Grand Slam. Şi, acesta nu e o declaraţie doar pentru presă. El chiar aşa gândeşte. Şi, acesta este poate şi unul dintre secretele succesului său. Iar lucrul acesta e valabil pentru toţi jucătorii. Ca să revin la Irina, a fost foarte greu. Eu am cunoscut-o pe Irina în primul rând ca şi coleg, pe vremea când lucra cu Marius Comănescu. Lucram şi eu cu el în perioada aceea. Deşi băiat, făceam anumite antrenamente împreună. Pot să zic că am admirat-o şi i-am apreciat talentul încă de pe-atunci. La acea vreme, adică iunie 2012, dacă m-ai fi întrebat ce jucătoare din România aş fi vrut să antrenez, aş fi zis, Irina în primul rând, şi apoi Simona Halep. Neanticipând ascensiunea ei. Asta şi pentru faptul că o cunoşteam mai bine pe Irina şi credeam cu adevărat că poate reveni acolo, în jurul locului 30-40 WTA. Cred că poate chiar şi mai sus, dar nu încă. Mai are nevoie de puţin timp.

Ce ai schimbat, pentru ca lucrurile să meargă bine în ultima perioadă, cum au mers inclusiv la Contrexville?

De când am început colaborarea, este în permanentă creştere. Creşterea nu a stagnat, va continua, sunt sigur de asta. Avea în primul rând, mă refer la sezonul trecut, probleme de încredere, de moral, care i-au afectat atitudinea pe teren. Cei care o urmăresc ştiu foarte bine la ce mă refer. Non-combat-uri, renunţări la a mai lupta atunci când meciul părea, ca să nu zic pierdut, dar greu. Chiar renunţări încă din startul meciului. O problemă foarte gravă, pentru că, atunci, adversarele ei ştiau că ea clacând mental des, oricând pot întoarce meciul sau pot avea un meci uşor cu ea. Dădeau întotdeauna 110%. Când joci cu o jucătoare despre care ştii că nu are încredere, că nu e în formă, capeţi tu încredere. Ştii că ai o marjă în plus. Îi era foarte greu să abordeze meciurile. În schimb, secretul revenirii ei a fost faptul că, fie şi după un meci catastrofal, de nivelul unei junioare ca atitudine pe teren, a doua zi, sau chiar în după-amiaza zilei respective, venea la antrenament extrem de motivată. Trăgea cu dinţii trei ore, fără să se lase dezamăgită. La rece, analiza meciul şi îşi dădea seama că nu făcuse bine. Ca fost jucător, pot spune că e foarte greu să faci acest lucru. Să nu fii dezamăgit după o înfrângere şi să începi imediat, de la viitorul antrenament, să munceşti 100%. Ăsta, după mine, e principalul secret în tenis. Cine reuşeşte să facă acest lucru, inevitabil ajunge în top sau îşi atinge potenţialul.

Să ştergi cu buretele ce n-a fost bine şi să mergi mai departe…

Să-ţi continui munca, practic. Munca îţi dă rezultate. Poţi să ai un rezultat mare, după care nu confirmi în antrenament, nu mai eşti la fel de serios, imediat se pierde. Iar asta mi-a dat foarte multă încredere mie şi lui Arti. Ea, la un moment dat, își pierduse din speranţa că ar putea reveni, însă noi eram 100% convinşi că va reuşi, datorită capacităţii ei de a se mobiliza la antrenamente. Până la urmă, dacă joci bine în antrenament, o vei face şi în meci. Iar progresul ei pe partea mentală a fost constant. Diferenţa între rezultatele de anul trecut şi cele de acum, în special aici au stat. Partea bună, este că ea încă e departe de potenţialul ei maxim, ceea ce pentru noi, ca antrenori, e în primul rând un lucru bun, avem unde să mai creştem şi, în acelaşi timp, o provocare, lucru de care un antrenor are nevoie, pentru a rămâne, la rândul său, motivat.

În privinţa laturii mentale, lucraţi voi cu ea sau este altcineva care o pregăteşte pe Irina, distinct?

De anul acesta, lucrează cu doamna Monica Stănescu, o profesoară de psihologie sportivă de la ANEFS, foarte bună, extraordinară. A ajutat-o mult. I se datorează şi ei schimbarea de atitudine a Irinei. Pe partea de pregătire fizică, l-am găsit pe Marian Lupu, care a lucrat cu Victor Hănescu înainte, apoi în fotbal, la naţională, la Steaua, l-a convins Arti (n.r. Artemon Apostu) să vină să o ajute pe Irina. A crescut mult din punct de vedere fizic. Sunt trei mari capitole la care trebuie să exceleze un jucător – mental, fizic şi tehnic. Dacă două dintre ele sunt de top, iar unul nu, respectivul jucător e mediocru. Mai bine să fie toate trei la un nivel mediu, şi atunci ai o şansă să joci bine. Munca acum, pentru un jucător de top, e obligatoriu în echipă, nu se poate doar cu antrenorul, sau preparatorul sau psihologul, ca să te baţi cu ceilalţi jucători de top, ai nevoie de toate trei. Mă bucur că am reuşit să facem echipa asta, pentru ca Irina să-şi atingă în final potenţialul ei, pentru că acum este departe… Nu vreau să dau un target, însă Irina va mai creşte.

Care ar fi o reţetă câştigătoare, în lumea actuală a tenisului?

În primul rând, jucătorii şi jucătoarele să aibă încredere în ei şi să investească mai departe în ei… Irina face asta, dacă fac o comparaţie, când am lucrat cu Alexandra Cadanţu, a fost ceva cu totul diferit… În România, partea de tehnică se învaţă foarte bine. Dacă faci o medie ca şi proporţie, cu o altă ţară care are tenis de top, de exemplu Spania sau Germania, la noi jucătorii care ştiu să joace corect loviturile faţă de numărul total de jucători, este destul de mare faţă de Occident. Adică acei jucători pe care îi avem, ştiu să lovească mingea bine. Nu au pregătire fizică, pentru că la noi la copii nu se face deloc, tactica se lucrează foarte puţin, mental la fel, dar ştiu să lovească mingea, şi cu asta poţi la un moment dat, să treci chiar de circuitul Challenger, să ajungi la WTA. Trecând de la Futures la Challenger, şi începând să joci, acolo ai un entuziasm, un elan tineresc care cred că există şi în alte sporturi, totul ţi se pare extraordinar, joci cu jucători pe care poate i-ai văzut doar la televizor, cu care visai să ajungi să joci turneele respective, e o perioadă ca atunci când te îndrăgosteşti pentru prima dată, totul este frumos, totul merge de la sine.

Dar entuziasmul rişti să îl pierzi inevitabil, apare presiunea apărării punctelor în anul următor, şi încet-încet anul respectiv pe care îl pierzi, trebuie să-l compensezi cu experienţă, să ştii ce ai de făcut ca să joci bine, care îţi sunt calităţile tale împotriva defectelor adversarilor, trebuie să acumulezi continuu ca să te poţi menţine în top. La noi au fost cazuri de jucători care au reuşit să ajungă în top, au câştigat poate nişte bani, ca să ajungă acolo, părinţii sau sponsorii au cheltuit foarte mulţi bani, iar când vin banii aceştia, te gândeşti să iei ceva înapoi, o casa, o maşină, să-ţi asiguri viitorul, în loc poate să-ţi spui “Am ajuns acolo unde sunt pe puterile mele, fără ajutoare, dacă îmi iau acum un antrenor, un preparator sau un psiholog pot să ajung mult mai sus”. Şi chiar trebuie să crezi cu tărie… A fost şi motivul pentru care nu am mai lucrat cu Alexandra, ea s-a gândit în momentul ăla “hai să mai strâng nişte bani, cu pregătirea fizică, mă mişc destul de bine acum, poate nu am nevoie, mai aştept, merg la un turneu departe şi poate nu mai iau antrenorul”… Ţine de un compromis, care îţi face ţie rău.

La un moment dat, am avut o discuţie cu ea, i-am explicat să nu meargă mai departe aşa, am sperat ca ea să înţeleagă, a ales să nu asculte şi fără să mai cunosc situaţia ei, cred că nu şi-a schimbat viziunea, ea fiind o jucătoare cu un potenţial foarte mare. Dacă Alexandra a înţeles în sfârşit importanţa unei echipe, atunci va reveni cu siguranţă. E o jucătoare cu o capacitate de sacrificiu enormă în antrenament, iar dacă ar fi să aleg un singur lucru care să fie cheia ca să ajungi un jucător de top, acesta ar fi – capacitatea de a munci, de a-ţi forţa limitele în antrenament. La meci toată lumea luptă, vrea să câştige, dar să vii zi de zi ca la birou, să stai 5-6 ore şi să munceşti ca un sclav, pentru a-ţi îndeplini visul, e cel mai greu lucru în tenis. N-am văzut nicio excepţie de la regula asta, şi am văzut foarte multe generaţii, pornind de la Nadal de când era copil, şi până la actualii juniori de top, care vor ajunge peste 5-6 ani jucători de top 10 (la orice turneu, când se căuta cineva care să bată mingea, Nadal era oricând disponibil, asta când era copil şi junior şi lucrul acesta nu îl vezi la orice tenismen) cine face acest lucru, va ajunge în top.

Ai atins puţin subiectul, dar aş vrea să insistăm puţin. Către ce tinde acum jocul, în ATP, respetiv WTA?

În istoria tenisului, întotdeauna generaţia nouă a fost mai bună decât precedenta. A preluat ce a fost bun şi a venit cu ceva nou. E valabil în toate sporturile şi va fi întotdeauna aşa. Dacă te gândeşti, Sampras şi Agassi au fost superiori lui Lendl, Edberg şi Becker. Mai departe, ştiu eu, Federer şi Safin, acum Nadal, Djokovic. Mă gândesc că generaţia viitoare va fi o combinaţie între jocul acesta tactic perfect, să zic Murray-Djokovic-Nadal, în care fiecare detaliu este studiat la maxim; unghiul piciorului la patinare…Dacă ţii minte, când a apărut în circuit, Djokovic juca spectaculos, cu lovituri riscante, cu rever în lung de linie, cu multe winnere. Acum, poate nu e la fel de spectaculos să vizionezi un meci de-al lui, însă este distrugător de eficient. Întotdeauna alege perfect loviturile. Joacă cros până te scoate după linia de dublu, nu riscă nimic, ştie exact unde e în teren, unde e adversarul, unde trebuie să joace pentru a-şi mări şansele. Joacă la procentaj întotdeaua. El nu se gândeşte, OK, vreau să câştig punctul. Se gândeşte, din poziţia asta, dacă am zece mingi identice,cum o joc ca să câştig şase sau şapte. Ai nevoie de o putere de concentrare enormă. Pentru că există tentaţia, de genul, dacă dau acum lung de linie, poate scap şi trebuie să te gândeşti, OK, nu risc acum, pentru că pierd 3 din 5 puncte. Mă gândesc că generaţia viitoare va continua să facă asta, însă va veni cu ceva în plus. Vor fi, poate, servicii mai puternice, sau o variaţie de servici-vole sau, din nou, aceleaşi slice-uri foarte bune din anii 90, tehnică mai bună, feeling mai bun, sau lovituri mai în forţă. Pentru că vor fi mai puternici fizic, rachetele în continuare se vor îmbunătăţi. Deja dacă te uiţi la australienii ăştia tineri, la Saville, Kokinakis sau Kirgios, dau mai tare decât 99% dintre seniori, atât cu serviciul, cât şi cu forehand-ul.

La cine mai vezi aceste progrese foarte mari, la Kyrgios, la Raonic?

La Raonic mai puţin. Kyrgios îmi place foarte mult, Dimitrov, care deja a confirmat. Ce să zic, Zverev, fratele, e iarăşi un jucător foarte bun…

La fete?

Îmi plac câteva. Nu pot să zic că e un vârf. Îmi place foarte mult Anna Konjuh, însă colega ei de generaţie, Belinda Bencic, i-a luat faţa acum. Îmi plac cele două fete care au fost aici la Bucureşti, Kontaveit şi De Vroome. Pot să zic că îmi place Ostapenko, nu ştiu dacă o ştii, din Letonia…Sunt, sunt fete. Toate americancele acestea, din generaţia de 18-19-20 de ani, Madison Keys, Coco Vandeweghe.

Strategia în abordarea jocului prin ce e diferită la feminin?

Fetele sunt încă departe de jocul ideal, spre deosebire de băieţi. Chiar şi la fete de Top 10, din prima, dacă îmi dai un nume, mă gândesc că mai are de progresat la capitolul x sau y. Dar jocul a crescut foarte mult. Acum 5 sau10 ani, se juca foarte mult cu ruperi de ritm, cu slice, cu mingi înalte. Acum, deja fetele dau cu serviciul, dau cu forehand-ul, fac winnere. A crescut mult jocul în valoare. A crescut mult în viteză şi în forţă. Acum, urmează să devină mai bine pus la punct tactic, ele să devină mai puternice fizic. Pentru a se menţine, fetele de acum vor trebui să progreseze, pentru a face faţă noului val.

Pe tema acelei eterne discuţii, vizavi de valoarea premiilor, în ATP, respectiv WTA, dacă este corect să fie egală, ce puncte de vedere ai?

Nu vreau să intru prea mult în subiect. Contează mai puţin, Ca şi pasionat de sport, întotdeauna prefer varaintele masculine ale disciplinelor respective. Mi se par mai spectaculoase. Acum, şi lucrez în tenisul feminin, nu pot să fiu critic. Atâta timp cât există interes din partea spectatorilor şi a televiziunilor, se justifică. Până la urmă, televiziunile stabilesc care este valoarea unei anumite ramuri sportive. Atâta timp cât din partea spectatorilor există interes pentru tenisul feminin, premiile sunt justificate. Atunci când tribunele vor fi goale, nimeni nu se va uita, atunci şi premiile vor scădea automat. Depinde de fete să ofere în continuare un spectacol care să atragă.

Care este ţelul tău ca antrenor? Ai de gând să pregăteşti şi jucători din ATP pe viitor?

Când am început să antrenez, aş fi fost mult mai potrivit pentru circuitul ATP. Acolo, lucrurile sunt simple. Din punct de vedere emoţional, băieţii sunt mult mai stabili. Şi atunci, există acea goană pentru perfecţiune ştinţifică a jocului, tehnic, tactic şi aşa mai departe. Munca este mult mai grea, pentru că ştacheta este mai sus, dar atât antrenorii, cât şi jucătorii, ştiu exact ce au de făcut, trag în aceeaşi direcţie. La fete, e mai delicat, sunt mai emotive. Nu întotdeauna logica dictează rezultatul unui meci. Ai văzut, Serena Williams pierde pe iarbă cu Alize Cornet. Echivalentul acestui meci în circuitul ATP nu s-ar întâmpla niciodată. Dar, a început să-mi placă foarte mult să lucrez cu fetele. Există alte provocări, mai ales de natură psihologică. În viitorul apropiat, aş vrea să mă perfecţionez, să mai adun cunoştinţe pentru a ajuta o fată să ajungă în top.