“Sunt mai bună!” Cum și-a trăit Irina Begu victoria de poveste cu Coco Vandeweghe

Când a venit Irina la conferința de după meci, baza era deja închisă publicului, iar în zona de presă stafful făcea deja mentenanța de peste seară. Când am ieșit, nu mai era nimeni, nici măcar echipa de comunicare a turneului, cei care intermediază zilnic interviurile. Ne-am urat unii altora noapte bună și ne-am încurajat pentru zilele viitoare, un pic empatici fiecare pentru oboseala și efortul celuilalt. Târziu în seară, după un meci de peste trei ore și jumătate, Irina încă își mai făcea probleme dacă noi suntem obosiți.

Dincolo de epuizarea firească, ce mi se pare cel mai încurajator din toată ziua este atitudinea Irinei de după meci; neschimbată față de orice alt meci. N-a lăsat victoria să i se urce la cap, deși ar fi fost explicabil, măcar un pic, după toată adrenalina, încă ușor de sesizat și la mai bine de o oră după meci. Deși mai bucuroasă decât de obicei, Irina a păstrat în declarații același ton echilibrat și coerent, modest. Iar când a venit vorba de adversara următoare, pe care, dacă tot i-am stricat tradiția dată trecută, i-am dezvăluit-o din nou, Irina a sclipit brusc, cu toată oboseala. Iar partea bună e că spune că se simte în stare de mai mult și spune că mâine, joi adică, va fi deja bine. Ca să poată continua această serie de victorii, cel mai important lucru e să se recupereze rapid după acest maraton.

Dar fraza din titlu n-a spus-o la conferință, nu ar fi, de altfel, tipic politicoasei Irina. Ci pe teren, în plină tensiune, în plină luptă; a fost răspunsul ei la prezența impunătoare a lui Vandeweghe, atât în timpul punctelor, cât și între ele. Ca să poată câștiga acest meci pe care, înainte de altceva, a refuzat să-l piardă, Irina și-a ieșit din calmul obișnuit care o însoțește pe teren și a acceptat regulile luptei, înțelegând că e despre supraviețuire. Când a întors până la urmă în favoarea ei setul doi, într-un moment în care meciul nu părea deloc ușor de găsit și de apucat, Irina s-a întors către banca ei și a strigat “Eu sunt mai bunăăăă!” A fost răspunsul ei la reacțiile intimidante ale lui Coco, care și-a flexat mușchii la propriu după câteva dintre punctele senzaționale făcute. Vandeweghe poate transmite o imagine foarte bully, în special într-un meci în care simte că îi intră lovituri precum i-au intrat azi. A mai fost și semnalul că Irina nu acceptă să fie împunsă și împinsă în spate, ci acceptă lupta, acceptă aversitatea și îi răspunde cu aceeași monedă, în sfârșit ridicându-și jocul exact atunci când era nevoie mai mare. Un strigăt pe care l-am asemănat aproape instant cu strigătul fetelor din naționala de handbal, acel “Pentru cine jucăm noi? Pentru noi!” care a anunțat o schimbare completă de aspirații și modalități de a înțelege succesul. A fost, poate, și anunțul Irinei că “she is for real” și că vremurile în care putea fi împinsă ușor de-a lungul și de-a latul terenului și intimidată ușor au trecut. O declarație de intenție sau direct de război, una dintre numeroasele lucruri notabile pe care le-am observat urmărind meciul chiar dintre cele două echipe. 

Am întrebat-o pe Irina pe unde plasează această victorie pe o scară personală a importanței, printre cele obținute în ultima perioadă. Irina a dat să se angajeze la un răspuns elaborat, dar a oftat aproape imediat ce a realizat că i-ar lua ceva timp să evalueze fiecare victorie relevantă din ultima perioadă: “Bună întrebare. N-aș putea să vă dau acum un răspuns exact unde, pentru că au fost atât de multe meciuri importante și victorii importante, în ultimele 3-4 săptămâni.

Toate meciurile jucate de la Miami încoace. Consider că au fost meciuri foarte bune, muncite; în unele poate nu am jucat cel mai bun tenis al meu, dar am muncit și cred că asta este răsplata”.

“Asta”, adică abilitatea neștiută a Irinei de a câștiga situații care par pierdute și de a nu ceda în meciuri pe muchie. Numai în ultimele luni, ea are un bilanț remarcabil pentru cineva care era percepută drept insuficient de puternică pentru a câștiga asemenea dueluri: două meciuri câștigate în tiebreak-ul decisivului, o revenire de la 0-5 cu Lisicki, un bilanț de 9-2 în ultimele tiebreakuri și o încăpățânare incredibilă de a nu pierde meciurile de trei seturi.

Când am întrebat-o de unde crede că vine această claritate pe care o arată atunci când meciul e pe masă, Irina a indicat tot spre perioada din America, acolo unde a început să joace din nou după accidentare: “Perioada din America, atunci când am câștigat multe meciuri cu 7-6 sau 6-4 în decisiv, mi-a dat mult mai multă încredere. Atunci când am ajuns în tie-break-ul decisivului, știam că trebuie să dau tot. La fiecare punct eram acolo, și asta am știut că trebuie să fac și astăzi: eu să fiu mai agresivă, eu să fiu cea care face ceva, pentru că altfel, atunci când aștepți greșeala adversarului, câteodată poate să vină, dar poate să nu vină. Depinzi de adversar, și asta nu e OK.”

Dar nu i-a ieșit tot timpul. Vorbim despre asta în pasajul următor, în care am întrebat-o despre tactica de înainte de meci și care au fost ajustările făcute.

“Tactica era ca eu să fiu cea care conduce jocul, să nu pierd linia și să o mișc cât mai mult. Știam că partea de rever este un pic mai slabă față de partea dreaptă, că servește bine. Ideea principală era ca eu să pun cât mai multe retururi în teren, cam asta a fost așa, în mare. La meci a fost însă altceva. Am pierdut terenul, am lăsat-o pe ea să conducă și atunci am pierdut un pic jocul din mână.

“Am condus, am avut 4-1, 5-2, însă nu simțeam cu adevarat că eu conduc jocul în totalitate, sau că îl am în mână și nimic nu se mai poate întâmpla. Nu, dimpotrivă. Ea returna de la game la game mai bine. Nici eu nu am servit așa cum mi-aș fi dorit, însă mă bucur că spre sfârșitul meciului a început să meargă serviciul.”

“Știam că dreapta este mai bună, însă ea întorcea foarte mult cu dreapta, cam pe tot terenul. Asta era ideea ei principală, sau așa este jocul ei făcut, ca ea să se întoarcă cât mai mult cu dreapta și atunci cînd stă pe partea de rever să dea cu dreapta invers. A jucat lung, foarte apăsat. Îmi doream să fac mai mult, dar simțeam cum, la fiecare minge, mă dădea și mai mult în spate. Am pierdut linia, și asta a fost cea mai mare greșeală. Probabil că dacă aș fi stat mai aproape și aș fi contrat mai mult, poate jocul ar fi fost altfel, însă încerc să iau lucrurile pozitive, faptul că am muncit pentru fiecare punct, indiferent de scor, indiferent că la un moment dat simțeam că nu mai am nici o soluție. Am muncit și am reușit să mă agăț de meci.”

Acest “să mă agăț” s-a prefăcut într-un nivel foarte înalt de ambele părți, pe măsură ce jocul a intrat în prelungiri. Cum a simțit Irina:

“Începând cu 5-4 pentru ea în decisiv, cînd am revenit și am făcut 5-5, eu am jucat foarte bine tactic, am început să conduc și eram pozitivă, încercam să fiu la fiecare punct acolo, să-i pun cât mai multe mingi înapoi, s-o fac sa greșească, și la 7-6  am jucat foarte bine game-ul acela.

Însă când advarsarul servește precum o face ea, e greu”. Oftează, de parcă meciul s-ar repeta acum sub ochii noștri. Îi reamintim însă că serviciul care o trădase în câteva rânduri s-a reactivat fix atunci, ajutând-o să treacă repede prin câteva holduri esențiale. Irina ia act de observație, știe că a răspuns cu un joc mare atunci când situația a cerut-o: “Mă bucur că am reușit în finalul meciului să joc eu… să servesc mult mai bine”.

Unul dintre motivele pentru care Irina e optimistă că se poate recupera rapid e faptul că staff-ul ei de la Paris îl cuprinde și pe terapeut. Și ne aducem aminte de Horia, care insista de mai multe ori pe cât de vital este să călătorești împreună cu fizioterapeutul, pentru că e un detaliu care poate face diferența. Irina confirmă: “Acum sunt un pic obosită, însă am reușit să mănânc ceva, să fac stretching și când ajung la apartament o să fac masaj două ore, așa că mă voi relaxa. E fizioterapeutul cu mine și contează foarte mult acest aspect. Eu zic că mâine voi fi bine.

Mai ales că Irina nu va mai juca la dublu, după ce Monica Niculescu s-a retras, din cauza problemelor medicale care au afectat-o și la simplu. Cele două ar fi trebuit să joace azi în primul tur.

Apropo de echipă: “Erau fericiți, vă dați seama. Am râs acum un pic, ca să ne detensionăm, pentru că să stai tot timpul încordat 3 ore și 40 de minute nu e ușor nici pentru ei. Suntem cu toții foarte fericiți și abia așteptăm să putem sărbători toată perioada aceasta bună.”

Față de anul trecut, circumstanțele n-ar putea fi mai diferite înainte de intrarea în turul 3 la Roland Garros. În primul rând ca atitudine. Apropo de discuția de data trecută, când i-am stricat fără să vrem obiceiul de a amâna cât mai mult cu putință aflarea numelui adversarului, Irina ne spune că îi putem dezvălui cu cine va juca, deoarece “data trecută mi-ați spus și a fost cu noroc.” Ne conformăm:

 “Ah, Annicka Beck?! Nu știam. Pe ea o cunosc, cred că-i place zgura. E o jucătoare bună, periculoasă, va fi un meci greu, cu siguranță.”  

 E foarte târziu, așa că încheiem întrebând-o dacă simte că s-a schimbat ceva în felul în care e privită în vestiar acum.

“Cred că fetele și-au schimbat un pic opinia; poate înainte mă vedeau altfel, din punctul meu de vedere. Bine, nu vine nimeni să-ți spună ««gata, de acum te considerăm mult mai periculoasă»». Dar eu consider că faptul că acum lupt pentru fiecare punct, faptul că nu renunț niciodată, a schimbat un pic lucrurile.

Înainte poate se gândeau ««ok, intru cu ea în teren, încerc să stau acolo aproape, dacă se enervează, un game – două, poate primesc cadou»». Acum lucrurile nu mai stau așa, adica de ceva timp. Încerc să progresez, încerc să schimb tot mai mult atitudinea mea și cred că ăsta este un prim pas pentru ca eu să intru în top 20”.

Irina are dreptate: e greu să îi ierarhizezi momentele importante din ultimele două luni, pentru că sunt cumva legate unul de altul, fiecare relevant la vremea lui, făcându-l posibil pe următorul dintr-o serie care i-a adus aprecieri și articole precum cel dedicat de WTA Insider; o serie care a adus-o în atenția generală. Însă, dintre toate, e posibil ca această victorie să fie cea care o definește cel mai bine pe Irina. Atât în ochii noștri, cât, fundamental important, în ochii fetelor din circuit. Și, peste toate, e meciul care îi va fi câștigat un val important de fani.