Ca părinte, scopul principal este acela de a face ceea ce e mai bine pentru copil. Astfel,va trebui să vă răspundeți singur la întrebări dificile, de genul Ce este cu adevărat în beneficiul copilului meu când vine vorba de tenis? sau Nu cumva îl forţez să joace pentru mine? Chiar dacă din răspunsuri reiese că n-aţi fi luat deciziile ideale, nu e prea târziu să cotiţi pe drumul cel mai bun.
Departe de ideea de a propune o reţetă magică, universal valabilă, privind modul în care părinţii tinerilor jucători ar trebui să-şi îndrume copiii, venim în sprijinul celor care îşi propun să-şi conducă fiii sau fiicele pe un teren de tenis şi doresc apoi să pătrundă, pas cu pas, în lumea fascinantă, dar în acelaşi timp plină de obstacole, a sportului alb.
Lansăm articolul ce urmează cu rol de suport, pe baza unor sfaturi oferite de diverşi specialişti din tenisul românesc, fără a pretinde că ştim răspunsul ideal la întrebarea tipică zilelor noastre: care sunt paşii spre mixul ideal - succes, performanţă, fericire. I-am formulat-o lui Silviu Zancu, specialist în mental-coaching, totodată comentator TV de tenis. Şi am primit următoarea observaţie: Nu părintele "îşi dezvoltă copilul", aşa cum nu grădinarul îşi dezvoltă plantele. Grădinarul este atent la cum cresc plantele şi le oferă ce au nevoie şi, mai ales, când au nevoie, adică la momentul potrivit. Dacă udă prea mult sau la momentul nepotrivit, plantele suferă. La fel şi cu "dezvoltarea copiilor". Părinţii, ca şi antrenorii, pot fi atenţi la creşterea copiilor şi la nevoile acestora. Iar când fac acest lucru, pot avea atitudini diferite: pot fi în contact cu iubirea, afecţiunea şi respectul sau pot crede că lucrul cel mai important pe lumea asta este să câştigi şi să cultive ambiţia şi motivaţia spre succes sugerând că ai "valoare" numai dacă reuşeşti. Dacă nu, e groaznic!".
Greu de definit, gradul potrivit de co-participare a părintelui pe parcursul evoluţiei copilului poate fi atins ţinând cont de câteva repere. În primul rând, nu ar trebui să vă implicaţi în antrenamente sau în dezvoltarea copilului pe plan tenisistic, ci rezumaţi-vă la a fi un suport moral permanent, indiferent de rezultate. Cel mai important este să vă preocupaţi de dezvoltarea personală a copilului ca şi caracter, personalitate. Este îndrumarea celui mai valoros tenisman român al momentului, Victor Hănescu, care subliniază că, pentru a se putea detaşa de tot ceea ce înseamnă latura sportivă a pregătirii, părinţii trebuie să fie foarte atenţi încă din start la antrenorul pe care îl aleg.
Atunci când luaţi un prim contact cu un club de tenis şi cu un antrenor, chiar dacă nu sunteţi specialist, nu este greu să observaţi de pe margine prezenţa sau, din contra, absenţa unor factori care vă pot înlesni luarea unei decizii. În primul rând, plăcerea cu care copiii fac antrenament, măsura în care sunt activaţi. Adică nu pierd timpul, sunt alerţi, ţinuţi în priză, nu "vegetează", nu sunt cu atenţia în alte părţi. Feriţi-vă de acei aşa-zişi specialişti care, sub masca multor vorbe adresate copiilor, ascund o lipsă de pregătire! De asemenea, studiaţi atitudinea antrenorului faţă de ceilalţi părinţi. Un antrenor bun nu se fereşte de ei, ci încearcă să îi cunoască, nu-i îndepărtează, nu ţine secrete metodele de pregătire.
Nici oamenii cu bani nu aduc academicieni la ei acasă, să intre pe rând să mediteze copiii
Într-o fază foarte incipientă, nu acceptaţi propunerile de antrenament individual. Un copil evoluează sănătos în grup. Abia ulterior iniţierii sunt recomandate, şi atunci într-o proporţie scăzută. "Nici oamenii cu bani nu aduc academicieni la ei acasă, să intre pe rând să mediteze copiii. Tot îi trimit la şcoală! Un raport just ar fi de trei antrenamente la grup, al patrulea individual. Ai un ritm, îţi dezvolţi tehnica, faci o condiţie fizică mai bună. Bucuria vine de la antrenamentele de grup, de la comparaţiile şi atmosfera care se dezvoltă acolo", opinează Claudiu Munteanu, antrenorul care l-a crescut de mic pe Victor Crivoi şi l-a dus în prima sută mondială.
Spre deosebire de alte sporturi, se recomandă ca în tenis să nu se înceapă foarte de timpuriu şi eventual, în paralel cu un sport complementar, ca înotul. Dacă îl veţi duce pe teren de pe la 3-4 ani, ați putea avea surpriza că se aşează cu fundul pe teren şi face castele de zgură. E o formă de a spune, dar interesul nu apare din prima. Totodată, nu-l îndreptaţi forţat spre tenis, dacă nu îşi doreşte, dacă atitudinea lui inspiră repulsie față de antrenamente. "Îi spui să intre pe teren, să servească timp de două ore singur şi apoi să vină să-ţi spună de câte ori a trimis în teren. Dacă începe să îţi pună întrebări, de genul Cum să fac asta?Nu pot să stau decât o oră, înseamnă că nu e aşa de hotărât. Dacă nu îşi doreşte să facă tenis, poate să aibă cele mai bune calităţi fizice, cea mai mare uşurinţă de a lovi mingea, cea mai bună minte în teren, nu ai ce să-i faci! Nu-ţi poţi dori tu în locul lui. Şi atunci e o bătălie pierdută", a atras atenţia Marius Comănescu, tehnicianul de numele căruia se leagă cele mai importante rezultate din cariera Irinei Begu.
Aşa că "dacă juniorul nu îşi doreşte cu adevărat să fie pe teren, degeaba mai primeşte impulsuri din partea familiei, finalul va fi acelaşi, poate doar cu un gust amar pe buze", după cum spune Victor Hănescu.
Ca părinte, e bine să rămâneţi în permanenţă cu picioarele pe pământ, să nu vă lăsaţi împinşi excesiv de mirajul gloriei şi al banilor. Aşa cum arătam şi în episoadele anterioare, să nu forţaţi mâna copilului, la propriu şi la figurat. "Sunt foarte mulţi părinţi care, din prea multe intenții bune, ajung să-i chinuie pe cei mici. În multe cazuri, inutil. Pentru că Nadal e unul, Federer e unul şi sunt alţi zeci de mii care au încercat să ajungă acolo şi au terminat prin a li se reproşa, prin a fi poate bătuţi. Şi nu-şi are rostul", spune antrenoarea Daianne Samungi.
Este, aşadar, vital ca unui copil nu doar să i se pună racheta în mână, ci să şi găsească plăcere, bucurie, pentru a-l fideliza ulterior. Ideea de competiţie trebuie insuflată de timpuriu, dar sub formă de joacă, de divertisment. În acest scop, la nivel mondial, International Tennis Federation (ITF) a demarat în urmă cu câţiva ani campania Play+Stay, prezentată drept modul ideal de dezvoltare în tenis pentru copiii cu vârsta până în zece ani. Principiile programului Tennis10s (Tenis 10), parte a campaniei Play+Stay au fost însuşite de numeroase federaţii naţionale printre care şi cea română. Pentru a le fi mai uşor copiilor să practice tenisul, să deprindă o tehnică şi o tactică bune şi pentru a îndrăgi sportul, în Tenis 10 se folosesc terenuri mai mici, rachete şi mingi mai uşoare decât cele clasice – Roşii, Portocalii şi Verzi, corespunzătoare celor trei stadii, cu aceleaşi denumiri – iar formatele competiţionale sunt mai scurte, mai simple şi mai variate. Astfel, toţi copiii de 10 ani sau mai puţin devin încurajaţi să servească, să ţină mingea în teren şi să puncteze încă de la primul contact cu terenul de tenis.
Tenis 10 declanşează bucuria jocului, iar, în unele cazuri, poate şterge impresiile negative provocate de înfrângeri, de presiunea unei mize exagerate. "Anul acesta, tot văzând că pierde în primul tur şi începe să fie trist, am zis să îl duc undeva unde îşi poate recăpăta încrederea", a spus mama lui Andrei Juncu, cel care a câştigat în 2013 toate cele trei turnee Tenis 10 la care a participat, la categoria Verde. Antrenorul Bogdan Dragomirescu exemplifică, la rându-i. "Am avut un elev care nu putea să câştige turnee la FRT, mereu ajungea în semifinale şi acolo claca. L-am băgat în Tenis 10, a câştigat şi de-atunci a dobândit încredere. Aşa a reuşit". Sistemul tenisului progresiv, prietenos, unde copilul nu iese din competiţie odată ce a pierdut, a constituit o rampă de lansare şi în cazul lui Eleni Ioannidis Damian, care, după trei sezoane în Tenis 10, a făcut cu succes trecerea în competiţiile sub egida federaţiei, ajungând apoi, din primul an, între primele 20 de jucătoare din ţară la categoria 10 ani. "I-a plăcut foarte mult, mai ales că toţi primeau mici cadouri. Era foarte încântată. Încet-încet, a urcat în categorie, de la roşu, la portocaliu, apoi la verde. A contat foarte mult. Şi-a legat şi prietenii", a remarcat mama fetiţei referitor la Tenis10.
Majoritatea tehnicienilor crede în metoda unei aruncări rapide în focul competiţiilor, astfel încât copiilor să le intre în sânge atmosfera de concurs. "De pe la şapte-opt ani, e bine să joace cât mai multe turnee, să se rodeze nervii şi să se solidifice caracterul, să scape de teamă. Înaintea trecerii la categoria 12 ani, când ataci o poziţie pe podiumul campionatului naţional, trebuie foarte bine alese turneele, ca să poți strânge un număr de puncte, să fii cât mai bine clasat, dar şi ca să îi poți studia pe adversari", crede Mihail Allan, antrenorul lui Eleni, dar şi al campioanei naţionale de la 10 ani, Alexandra Moglan.
L-aş lăsa să se bată de mic cu cei mai buni de vârsta lui, chiar dacă pierde.
Dar ce trebuie urmărit înainte de începutul de sezon, dar şi pe parcurs, atunci când se stabileşte şi, eventual, se revizuieşte calendarul de turnee? Nivelul copilului reprezintă un indicator ce trebuie permanent luat în seamă. "Orientaţi-vă astfel încât raportul dintre meciurile câştigate şi cele pierdute să fie de minim 2, dacă nu 3 la 1!", este sfatul lui Claudiu Munteanu, oarecum contrazis de antrenorul federal Alina Tecşor. "L-aş lăsa să se bată de mic cu cei mai buni de vârsta lui, chiar dacă pierde. Şi i-aş face un program variat între antrenamente şi turnee. Două-trei săptămâni de pregătire, apoi două turnee, apoi iarăşi pregătire. Cam aşa aş merge pe la 13-14 ani", afirmă Tecşor, scoţând în evidenţă plaja largă de competiţii din care puteţi alege. "Faţă de alţi ani, acum sunt mult mai multe turnee. Cu un plan managerial bine făcut, poţi să aduni multe puncte. Ai posibilitatea să alegi să joci mai departe, unde sunt turnee mai slabe, iar apoi să treci către cele mai importante, ca să-ți testezi valoarea. Important este să stai acolo, să te baţi cu cei mai buni, să nu te amăgeşti, să nu crezi că dacă eşti numărul 10, ai automat şi valoare de 10".
Alegerile sunt condiţionate şi de bugetul disponibil. Cu bani, teoretic, sunt şanse în plus să acumulezi mai uşor puncte. "Una e să joci un turneu în Egipt, în Israel sau în Albania, şi alta să mergi la unul de aceeaşi categorie în Croaţia, în Slovacia sau în Slovenia, în Franţa sau în Italia, unde jucătorii care vin sunt mult mai tari. Depinde de cât poţi să investeşti. Noi, în general, participăm la două turnee internaţionale pe lună", spune Ionuţ Roşca, tatăl Andreei Roşca.
O viziune echilibrată şi completă ar putea suna şi aşa: "Este foarte important să nu alegi turnee foarte puternice, unde te duci şi nu te simţi foarte bine, pentru că simţi că nu ţi-e locul acolo, dar nici turnee unde eşti superior celorlalți, câştigi ușor şi ajungi să crezi că eşti bun, dar nu îţi cunoşti nivelul real. Ca atare, joacă la un nivel echilibrat, poate un pic mai sus decât nivelul tău, ca să poţi progresa! Degeaba vreau eu, ca antrenor, să merg la un turneu foarte puternic, dacă am convingerea că elevul meu incă nu e suficient pregătit şi nu ar putea să facă faţă, nici tehnic, nici fizic, nici mental. Cu cât urci în clasament şi ca valoare, tenisul devine mai complex", spune antrenorul Răzvan Bănică.
În afara concursurilor, nu vă lăsaţi copilul să se antreneze într-un mediu care nu favorizează performanţa, chiar dacă va trebui să bateţi din poartă în poartă pentru a evita acest lucru. Un astfel de mediu poate fi provocat de cauze precum izolarea sau gradul scăzut al concurenţei. Fiţi în permanenţă la curent cu locul şi modul în care se pregătesc cei mai valoroşi jucători ai categoriei şi căutaţi să-l îndrumaţi într-acolo, chit că de multe ori vă veţi vedea nevoit să faceţi sacrificii în acest scop. Dar nu vă complaceţi pe "terenul din spatele casei", ci plecaţi spre miezul performanţei. Este foarte important ca, pe lângă un antrenor de calitate, copilul să poată beneficia şi de sparring-parteneri valoroşi.
E ideea pe care a urmat-o în permanenţă Adrian Olaru, tatăl Ralucăi, potrivit căruia o parte a explicaţiei succesului fiicei sale la profesionişti vine din perioada copilăriei şi a junioratului, când Raluca le-a avut la antrenamente, de partea cealaltă a fileului, pe Sorana Cîrstea, Alexandra Dulgheru, ba chiar a lovit şi cu băieţi.
În orice caz, indiferent de talentul, pasiunea şi modul în care evoluează pe teren, nu vă lăsaţi orbiţi de ideea că, mai târziu, copilul va atinge marea performanţă şi va avea viitorul asigurat! Niciunul dintre cei care mănâncă tenis pe pâine şi au acumulat experienţă în industria tenisului nu vă va mâna să lăsaţi educaţia copilului în plan secund. Este un risc ce nu merită asumat decât atunci când perspectivele unui viitor strălucit pe terenul de tenis devin atât de evidente încât nu mai pot fi ignorate.
Căutaţi un raport optim şi puneţi în aplicare un plan zilnic, în care cadenţa antrenamentelor trebuie să crească progresiv, pe măsura avansării în vârstă sau în exprimarea de pe teren. "Eu încerc să-i cresc treptat, ca să explodeze la 15-16 ani. Nu vreau să-i forţez de mici, pentru că foarte mulţi se uzează, se pierd pe drum sau se rup", precizează antrenoarea Daianne Samungi. Nu neglijaţi nici o alimentaţie adecvată, sănătoasă, pentru că nu vă puteţi aştepta la randament maxim pe niciun plan dacă atunci când vă luaţi copilul de la şcoală, îi daţi un sandviş pe fugă, în maşină, şi apoi demaraţi în trombă, pentru a nu întârzia la teren.
De fiecare dată când sunteți cuprinşi de nerăbdarea de a-l vedea campion, încercaţi să vă răspundeţi la două întrebări: Vreţi un nivel ridicat în şase luni, după care jocul să sufere? sau Vreţi un nivel gradat, în care copilul să câştige în valoare treptat, să progreseze natural şi să poată să ajungă în tenisul mare? O strategie pe termen lung aduce cu sine cele mai mari şanse de izbândă.
"Au fost generaţii întregi de copii care până la 12-13 ani băteau tot, iar de pe la 15-16 ieşiseră din primii 10. Eu nu vreau să formez un copil să câştige acum, pe mine mă interesează să câştige sus de tot, atunci când ajunge la maturitate! Acolo e tenisul adevărat", explică antrenorul Răzvan Bănică.
Mai intervine un aspect, la polul opus faţă de acea intruziune exagerată în viaţa sportivă a copilului, despre care am tot amintit: cel al unei libertăţi de exprimare prost înţeleasă. Menirea, ca părinte, este să-l laşi pe el să aleagă, dar nu înainte de a-i arăta calea. "Nu ştiu dacă un copil de zece ani ştie mai bine decât un adult ce are de făcut, ce program trebuie să aibă într-o anumită zi. Văd că se insistă mult pe a lăsa copilul să se exprime, lucru cu care sunt de acord. Dar trebuie să existe şi anumite limite", arată Răzvan Bănică. Şi încă o idee: căutaţi să-i formaţi cât mai de timpuriu o echipă care să îl sprijine, din care să faceţi parte ca părinte, dar care să includă şi alte persoane apropiate în staff, inclusiv antrenorul, dar şi un eventual manager, printre alţii. Apropo de antrenor: o relaţie sănătoasă, bazată pe o comunicare eficientă între părinte şi cel care îl pregăteşte pe copil este absolut esenţială.
În măsura în care vă permiteţi, nu scoateţi din calcul varianta de a-i deschide porţile carierei, trimiţându-l să se pregătească la o academie din afară. N-ar strica să studiaţi această posibilitate, chiar dacă vorbim despre investiţii considerabile. "M-am speriat într-o primă fază, auzind în jurul meu vehiculându-se sume de mii de euro. Din ce m-am interesat, costurile, care includ şi şcoala, n-ar depăşi 1.000 şi ceva de euro pe lună", spune Carmen Juncu, care se gândeşte să-şi ia un job suplimentar sau să lucreze în străinătate pentru a putea acoperi cheltuielile cu Andrei, băiatul ei de 11 ani. Iar beneficiile s-ar vedea în timp, poate chiar şi în privinţa costurilor. Pentru că atunci când apare necesitatea deplasării la concursuri în afara ţării, e un avantaj să ai deja "cartierul general" în mijlocul continentului. Face o diferență. "Ei au toată infrastructura. Totul e foarte bine pus la punct. Ce-ar însemna să-l iau de fiecare dată şi să plecăm cu el din România la turnee din afară? Turneele puternice sunt acolo, în centru! Germania, Franţa, Olanda… Pleacă imediat cu maşina sau cu avionul, cu antrenorii de acolo. Au calendarul personalizat până la sfârşitul anului. Aici, la noi, nu ştim nici ce facem mâine!", punctează Marcel Breazu, tatăl numărul 1 român la categoria 10 ani, Vlad Breazu..
Fie că alegeţi sau nu varianta unei pregătiri în străinătate, de la un nivel în sus (după 12 ani), se va pune oricum problema depăşirii graniţelor ţării, pentru participarea la concursuri din calendarul Tennis Europe, și, ulterior, ITF. Veţi avea nevoie să vă înregistraţi pentru a vă putea înscrie şi retrage online de la turnee, cu ajutorul unui IPIN (International Player Identification Number). Dar nu în asta constă dificultatea.
Vrând-nevrând, ne întoarcem la bani. Pentru a vă face o idee asupra necesarului de cheltuieli, cel mai indicat este ca, ţinând cont şi de obiective, să vă stabiliţi un buget anual, care să includă obligatoriu: costurile cu pregătirea (teren, antrenor, mingi), echipamentul, deplasările şi concursurile din ţară şi din străinătate. De aici se desprind două posibilități. Cea fericită, în care aveţi destui bani pentru a vă susţine copilul şi cea întortocheată, în care vă vedeţi nevoit să căutaţi o sponsorizare, pentru a acoperi, măcar parţial, cheltuielile. Un demers complicat, mai ales pe timp de criză, când majoritatea companiilor fie şi-au diminuat radical, fie au tăiat complet bugetele, sau pur și simplu sunt mai reticente. Însă e evident că merită încercat.
Pentru a putea atrage un ajutor financiar, e necesar să înţelegeţi diferenţa dintre cele două categorii de surse de finanţare: cele bazate pe nevoi şi cele bazate pe merit. Prima include atât ajutorul garantat, pentru care nu trebuie oferit nimic în schimb, cât şi varianta unor împrumuturi. A doua include bursele de merit, acordate de obicei studenţilor ca recunoaştere a unor abilităţi speciale.
Dacă te duci să soliciţi un ajutor pentru tenis, așa, la modul general, fără o idee clară, nimeni nu îl acordă
Iată cum a procedat şi, uneori, a reuşit Ionuţ Roşca, tatăl Andreei, una dintre cele mai talentate fete ale generaţiei de 14 ani! "Noi am mers cu antrenorul şi cu planul după noi. Am observat că dacă te duci să soliciţi un ajutor pentru tenis, așa, la modul general, fără o idee clară, nimeni nu îl acordă. Dar dacă prezinți un proiect clar, care să cuprindă nişte obiective, un set de turnee, o estimare de costuri, ai mult mai ușor o bază de discuție pentru tratativele cu potenţialul susţinător. Poți prezenta cheltuielile estimate pentru perioada următoare, poți să arăți care este contribuţia ta, arăți cât ar mai fi nevoie şi estimezi ce rezultate sunt posibile și cât de departe s-ar putea ajunge".
Potrivit tatălui ei, Andreea Roşca a fost urmărită de firme mari şi a primit diverse oferte cât a participat la turnee din diferite colţuri ale lumii. Aşa a reuşit să scutească sume importante, pe care le-ar fi plătit pentru echipament şi rachete. "Ți se oferă destul. În momentul în care semnezi contractul, ţi se desemnează un supervizor cu care comunici. Ai nişte cote stabilite şi, la nevoie, i te adresezi şi le poţi sau nu depăşi". În orice caz, fiţi conştienţi că plafonul de cheltuieli creşte ameţitor imediat după ce copilul împlineşte 12 ani. Şi nicidecum să nu vă bazaţi pe un ajutor din partea federaţiei! Nici măcar dacă a ajuns în topul clasamentelor naţionale şi chiar internaţionale. Cazul Ralucăi Olaru, care se situa între primele 10 junioare ale lumii şi tot s-a lovit de carenţele sistemului, e elocvent. "Federaţia i-a plătit cheltuielile când a fost în SUA, la Eddie Herr, la Winter Cup şi pentru încă un turneu. În rest, numai plasă! În 2006, înainte de Australian Open, m-am dus la Dumitru Hărădău (n.r. – fost director general al FRT) şi l-am rugat: Dă şi tu ceva! Fata e între primele! E o deshizătoare de drumuri. Biletul de avion l-am acoperit dintr-o sponsorizare, dar tot ne mai trebuiau vreo 2.000 de euro. Ştiu sigur că existau fonduri; eram toată ziua prin curtea Federaţiei şi ştiam orice mişcare! I-am făcut un referat, în care am evidenţiat meritele Ralucăi. Nu mi-a dat răspuns şi m-am dus cu tupeu la el. Atunci mi-a promis că dacă face semifinală ne decontează tot. M-am împrumutat 1.000 de euro şi am mai pus din ce-am mai avut. Raluca a venit cu semifinală din America. Dar Hărădău a spus: Nu am bani!".
Să presupunem că aveţi un băiat de 12 ani cu rezultate bune pe plan naţional, gata să păşească spre marea performanţă şi intenţionaţi să-i puneţi la dispoziţie tot ceea ce are nevoie. Sigur v-ar fi de folos să ştiţi de pe acum care vor fi cheltuielile şi de câţi bani ar trebui să dispuneţi, inclusiv pentru participarea la turnee în străinătate, în condiţiile în care n-aţi beneficia de niciun fel de ajutor logistic sau financiar. Vă prezentăm mai jos o medie aproximativă a cheltuielilor pe an (sezon), exprimate în euro.
| echipament: | |
| rachete | 550 |
| tricouri (pentru antrenamente şi meciuri) | 560 |
| şorturi | 100 |
| trening-uri | 120 |
| pantofi de tenis | 400 |
| mingi (pregătiri individuale, în afara clubului) | 90 |
| termobag şi rucsac | 80 |
| racordaje | 350 |
| alte accesorii: şosete, şepci, prosoape, grip-uri, etc. | 400 |
| echipamente pentru menţinerea formei fizice | 170 |
| pregătire: | |
| teren şi antrenor tenis | 4.000 |
| pregătire fizică | 400 |
| mental coach | 1.200 |
| nutriţie: | |
| băuturi susţinătoare de efort | 80 |
| vitamine | 130 |
| turnee (inclusiv pentru un însoţitor): | |
| transport, cazare, masă în străinătate (5 turnee) | 5.500 |
| transport, cazare, masă în ţară (7 turnee) | 4.900 |
| taxe: | |
| participarea la turnee în străinătate (5 turnee) | 200 |
| participarea la turnee în țară (7 turnee) | 110 |
| legitimare | 25 |
| viza medicală (dacă nu beneficiaţi de gratuitate) | 90 |
| TOTAL | 19.455 EUR |
| contract de imagine (endorsements), cu furnizarea de echipament sportiv |
| sponsorizare, cu furnizarea de echipament sportiv sau suportarea parţială sau totală a unor cheltuieli |
| deconturi de cheltuieli legate de participarea la turnee, din partea federaţiei (în anumite condiţii, pentru rezultate de excepţie sau reprezentarea ţării în mari competiţii internaţionale) |
| organizatori de competiţii care suportă cheltuielile cu masa şi cazarea (turnee care includ hospitality, în ITF, dar şi în Tennis Europe) |
| burse din partea unor cluburi private sau universităţi din străinătate (mai ales din SUA, condiţionate de realizarea studiilor) |
| donaţii sau împrumuturi condiţionate din partea unor firme sau oameni de afaceri |
| împrumuturi bancare sau ipotecare |
| venituri proprii, ale membrilor familiei |
| ajutor condiţionat sau necondiţionat din partea unor apropiaţi cu capacitate financiară |
Dacă evitați tipare comportamentale în relaţia directă cu copilul dumneavoastră îi puteţi cu uşurinţă induce o atitudine relaxată, care să-l ajute să se ridice la adevărata valoare pe teren. Chiar dacă instinctul patern sau matern vă îndeamnă uneori să fiţi agresivi vizavi, să zicem, de nedreptăţi suferite de copil pe teren, evitaţi să vă implicaţi de pe margine, intrând într-o situaţie conflictuală cu un arbitru sau cu adversarul. Astfel, nu-i veţi induce copilului o stare confuză, ci îl veţi lăsa se se concentreze asupra jocului.
Pentru astfel de situaţii, e bine să aveți o discuție despre etică şi fair-play. Dar nu pe teren! Ci la rece, ca să vă asigurați că mesajul ajunge corect la destinatar. Încurajaţi-l să câştige cu onoare, nu prin şiretlicuri, tertipuri. E ceea ce trebuie să urmărească în sport, ca şi în viaţă. Veţi fi plăcut suprins să constataţi că astfel de sfaturi se vor materializa în deprinderi pe care le va pune mai apoi în aplicare pe toată durata carierei.
Înainte de meci, nu-i transmiteţi mesajul că "oricum vei câştiga", doar ca să îi insuflați încredere, pentru că în meci copilul s-ar putea simţi presat că nu are voie să greşească. E de preferat să-i comunicaţi că va juca bine şi să-i argumentaţi acest lucru, reamintindu-i care sunt armele, atuurile lui pe teren.
Nu vă lăsaţi, înainte sau după meci, atraşi în capcana unor comparaţii cu alţi jucători şi nu îl antrenaţi în discuţii despre trecut sau viitor, discuții care i-ar putea distrage atenţia sau i-ar putea provoca un stres suplimentar. Mai bine ajutaţi-l să se concentreze discutând, de exemplu, despre ce lovituri stăpâneşte cel mai bine.
De asemenea, nu e deloc indicat să îl pisălogiți cu detalii minore (exemplu: ţi-ai pus încălţămintea şi tricoul de schimb în termobag?) chiar înainte de meci. L-aţi putea irita, tocmai în momentul în care jucătorul caută o atitudine mentală optimă, îşi doreşte să fie relaxat, calm, încrezător, gata să-şi pună planul în aplicare. Dacă sunteţi preocupat de astfel de mici detalii gospodărești, faceţi personal un check-list în seara de dinaintea jocului!
Iar în tribune, evitaţi să reacţionaţi emoţional la niciuna dintre extreme. Fiţi calm şi nu-i distrageţi atenţia, pentru că altfel s-ar putea să-i mai livrați micului tenisman încă un obstacol de trecut, pe lângă cele din meciul propriu-zis. În situaţii de presiune, chiar dacă lucrurile nu merg bine, încercaţi să rămâneţi relaxat şi să-l sprijiniţi.
