BRD Insider

Anna Schmiedlova, noua campioană de la București, în studio-ul BRD Tennis Insider: “Am început mai încet, dar pot ajunge sus”

 

Anna Karolina Schmiedlova la BRD Bucharest Open. Foto: Farid Abasi/Treizecizero.ro

Anna Karolina Schmiedlova la BRD Bucharest Open. Foto: Farid Abasi/Treizecizero.ro

Noua campioană de la București a venit în studioul Treizecizero.ro la puțin timp după ce a încheiat formalitățile de după finală și ne-a împărtășit primele impresii după o finală dificilă, câștigată cu Sara Errani.

Anna e amabilă, plăcută, dar în același timp încă o copilă: are 20 de ani, vârstă la care se poate lăuda însă cu rezultate excelente. Titlul de la București e deja al doilea al anului, iar pe lângă cele două reușite, slovaca mai are și o altă finală. Material berechet pentru ca Anna să intre la vârful listei de Rising Stars, termenul pe care WTA îl promovează asiduu.

Față de prezența ei în platou de sâmbătă, când reprezentanta WTA ne-a rugat politicos, dar ferm, să facem tot posibilul să nu depășim 5-7 minute, astăzi lucrurile sunt mult mai relaxate și nimeni, nici ea, nici noi, nu-și mai pune problema minutelor. De altfel, a fost o temă a întregii săptămâni: orice invitat care a revenit în platou a făcut-o cu drag și fără presiunea timpului. 

Fără să scape din ochi trofeul cucerit pe o căldură sufocantă, Anna a răspuns emoționată întrebărilor venite din trei direcții; toate cele trei voci ale studio-ului Treizecizero – Luminița, Andrei și Alex – au încheiat săptămâna fiind prezente la discuția cu noua campioană de la București. 

“M-am simțit cu adevărat bine aici”, spune Schmiedlova, apreciind decizia luată de a juca la București; mai cu seamă că n-a fost foarte sigură dacă să mai vină sau nu pe zgura din România, după Wimbledon. Anul trecut a luat o decizie identică și n-a prea fost bine; a pierdut din prima și ajustarea la zgură n-a fost potrivită. Dar, din motive evidente, se felicită că și-a ascultat instinctul și a venit din nou în România, unde, ne-a spus de mai multe ori, s-a simțit excelent și a simțit susținerea călduroasă a publicului, de partea ei în toate meciurile jucate în Cotroceni.

Chiar dacă temperaturile au fost infernale, Anna și-a luat o revanșă pentru cea pierdută cu aceeași Sara Errani la Rio, în condiții meteo poate chiar mai dure. Diferența a făcut-o publicul, mult mai numeros la București, spune Anna. 

Schmiedlova a mai vorbit despre șansele pe care crede că le are ca să le ajungă din urmă pe Madison Keys sau Eugenie Bouchard, alte fete din noua generație, despre sora sa și despre mama sa, care a fost prezentă la București: “E interesant, pentru că mama a fost, de asemenea, și la Katowice cu mine, la celălalt turneu pe care l-am câștigat”. 

Urmărește-o pe campioana de la București, încă sub impresia victoriei, într-un dialog cu Luminița Paul, Andrei Năstase și Alexandru Popa, cele trei gazde ale studioului pe care Treizecizero l-a realizat pe parcursul turneului de la București. 

Anna Karolina Schmiedlova la BRD Bucharest Open. Foto: Dan Călin/Treizecizero.ro

Anna Karolina Schmiedlova la BRD Bucharest Open. Foto: Dan Călin/Treizecizero.ro

 

Comentarii