Adrian Ungur n-a avut un turneu prea reușit la București anul acesta, dar continuă să creadă în șansele lui de a reveni în Top 100. Poate și pentru că suntem într-o epocă în care vârsta devine un atu, nu un minus.
Conform lui Andrei Pavel, pe care Adi și l-ar dori alături de el și la turnee, Ungur “are foarte multe arme, de care uită câteodată”.
O discuție faină cu Adrian, care își mai aduce aminte uneori de “un anume meci” de la București, în care a ratat multe mingi de meci. Îi pare rău că n-a trecut de turul 2 la turneul din România, mai ales dacă acesta nu se va mai desfășura. Se pregătește acum de sezonul de zgură. Pentru el, anul a început totuși cu vești bune; proaspăt revenit după accidentare, el a câștigat un punct important în Cupa Davis, cu revenire de la 0-2.
Despre toate astea, în discuția din emisiunea Treizecizero. Unde am mai aflat că Adi face parte și el din “Echipa de elită”, proiectul anunțat ieri de Horia și de Florin.
Meciuri pierdute, accidentări, planuri
Adrian Ungur: Din păcate, n-a fost un turneu reușit pentru mine, aș fi vrut să joc cât mai multe meciuri aici, având în vedere că este și ultima ediție. N-a fost să fie, dar așa e în tenis, așa că mergem înainte. Nici alaltăieri (la dublu) n-am avut parte de un meci foarte bun, nici eu, nici Marius (Copil). Mi-a lipsit puțină constanță. Am avut un punct bun, după care două cadouri, iar 1-2 bune, după care iar cadouri. Cred că se vede lipsa meciurilor câștigate.
Probabil am simțit puțin și presiunea, mai ales că joci acasă, în fața publicului, îți dorești foarte mult să câștigi și de multe ori lucrul ăsta te împiedică să joci la nivelul tău cel mai bun. Te blochezi, ești mai crispat decât de obicei.
Anul acesta nu a fost strălucit pentru mine, n-am câștigat prea multe meciuri (am avut și accidentarea la încheietură, două luni nu am jucat deloc), mai simt unele mici dureri, dar nu încât să nu mă pot antrena sau să nu pot juca. Vineri voi pleca la calificările de la Istanbul, ATP 250, apoi voi merge la Roma, la un Challenger de 50.000, după care calificări la Roland Garros. A început sezonul de zgură, deci pentru 2-3 luni asta voi face.
Amintiri din turneul de la București
Adrian Ungur: În 1998, țin minte, am fost copil de mingi la turneu. Am început din calificări și erau selecții – cei mai buni mergeau mai departe – dacă te descurcai bine, veneai și-n ziua următoare și-n semifinale și la finală. Trăgeam tot timpul să fiu cât mai bun, cât mai profesionist, poate ajung în finală, s-o văd de pe teren. Am avut și „noroc”, că s-a jucat într-o luni și am avut încă o zi pauză de la școală.
Acum 3-4 ani am fost în turul doi (la acest turneu) și am avut niște mingi de meci pe care le-am ratat, nu le-am fructificat și mă mai gândesc la ele câteodată. Cel mai bun rezultat al meu a fost în turul 2, dacă mă întreabă cineva.
Reveniri
Adrian Ungur: Cred în mine, cred că pot reveni în prima 100, altfel n-aș mai fi aici. Pentru mine a fost un meci foarte frumos (în Cupa Davis), să reușesc să revin de la 2-0, să salvez o minge de meci.
Andrei Pavel: Cu ei (n.a. băieții din echipa de Cupa Davis) mă înțeleg, suntem și prieteni, asta face lucrurile mai ușoare și în momentele alea poți să încerci să-i dai o tactică, pentru că la Cupa Davis presiunea este mai mare și la fiecare schimb de parte ești lângă el și trebuie să-l menții pe tactica respectivă pe care tu din afară o vezi altfel decât jucătorul. Adi, cu toate că nu crede câteodată atât de mult în el, este unul dintre cei mai iuți jucători din tur și are foarte multe arme, de care câteodată, cum a spus și el, uită. Trebuie în acele moment să-l ții pe o linie și de data aceea a reușit incredibil s-o facă.
Jucătorii și vârstele lor
Adrian Ungur: Acum 10-15 ani, dacă aveai 30 de ani deja te gândeai la retragere, acum vedem că foarte mulți joacă cel mai bun tenis al lor la peste 30 ani. Cred că pregătirea fizică diferă mult față de cea de acum 20 ani și refacerea pe care nu se punea foarte multă bază, iar în momentul de față e la fel de important ca pregătirea. Degeaba te antrenezi bine, te pregătești, te duci la sală dacă nu faci dup-aia un masaj, o recuperare, un stretching. Mai sunt și alte cauze – premiile au crescut foarte mult – din nou, față de acum 20 ani. Mai ales că din premiile astea îți permiți să-ți iei preparatori.
Andrei Pavel: Dacă ești în prima 100 și ești pe tabloul celor patru Grand Slamuri, ai deja 150.000 de reportări fără să câștigi vreun meci. Bine, trebuie să câștigi ca să ajungi acolo. Apoi ai posibilități mai mari să angajezi anumite persoane, ca să te ajute cât mai mult să rămâi fit, sănătos și de-asta am vorbit despre cei tineri, pentru că sunt mult mai puțini tineri ca înainte care reușesc să intre pentru că până și la Challenger sunt mulți jucători care sunt mai în vârstă și rămân să joace, pentru că ei cred în posibilitatea asta, de a rămâne în tenis.
Adrian Ungur: Eu am jucat mai mult pe zgură, în Europa, Marius s-a dus în SUA. N-am reușit să ne sincronizăm ca să mai jucăm dublu împreună. Iar când am reușit, ne-am înscris la turnee, dar n-am reușit să intrăm. Mă gândesc și la dublu, dar deocamdată aș vrea să mă axez mai mult pe simplu.
Cum învățăm juniorii
Adrian Ungur: Dacă ar fi să învăț acum un copil să învețe să joace l-aș învăța cu două mâini, e un avantaj mai mare, mai ales la retur – cei mai buni returneri au reverul cu două mâini. Cu o mână dacă servești un kick mai înalt, pe rever ori te duci în spate ori slice. Eu de mic am început să dau cu o mână, n-am dat niciodată cu două.
Andrei Pavel: Eu aș încerca să văd instinctul copilului. E greu să-l înveți doar cu o mână, dar de multe ori natura îți dă un indiciu bun, mai ales că am vorbit cu mulți antrenori care învață acum cu două mâini. Acum și copiii au început să joace de la vârste fragede și n-au forță, dar se găsesc rachete mai ușoare. Noi când am învățat tenis, jucam cu rachete de lemn cu capul mic. Acum tenisul se învață altfel – asta nu înseamnă că e mai bine sau mai rău, dar trebuie să fie neapărat fun. Înainte era o selecție dură, voiau să vadă care copii sunt într-adevăr pasionați.
Adrian Ungur: După ce-o să mă opresc din activitate, o să rămân tot în domeniul tenisului. Altceva nu știu să fac, altceva nu-mi place.