Am trecut în revistă ordinea în care au venit cele 29 de finale românești din 2014, rezumându-ne doar la tot ce a însemnat meci cu un trofeu pe masă. Dar, în afară de finale, au mai fost alte câteva performanțe importante reușite de jucătorii noștri. Unele poate chiar mai importante ca un trofeu, spre exemplu semifinala de la Wimbledon a Simonei Halep. De altfel, povestea lui 2014 este cu adevărat completă doar dacă intregăm în tablou și aceste rezultate, care, în alți ani, ar fi fost inaccesibile tenisului românesc.
Așadar. În martie, Simona Halep reușea o semifinală la Indian Wells, turneul considerat de mulți drept al 5-lea Slam, cu siguranță unul dintre cele mai prestigioase din lume. Simona a câștigat două meciuri cu revenire de la break dezavantaj în setul decisiv (Bouchard, Safarova) și a fost oprită doar de o Radwanska într-o formă incredibilă, la cel mai bun meci al anului pentru poloneză.
În iunie, Florin Mergea reușea un parcurs incredibil la Roland Garros, ajungând până în semifinale alături de un partener cu care abia începuse să joace, croatul Marin Draganja. Printre cei învinși de Florin și Marin? Perechi cu ștate vechi în circuitul de dublu: Nestor/Zimonjic, Lopez/Melzer, Fyrstenberg/Matkosvski. Florin în special a atras privirile multor specialiști și s-a lăsat redescoperit, cu această ocazie, de lumea bună a tenisului. Semifinala de la Paris e unul dintre motivele pentru care Florin a urcat până pe locul 24 în lume, un career-high.
Tot Florin a mai adăugat un rezultat notabil pe listă: semifinala la Mastersul de la Shanghai, reușită cu un alt partener, indianul Rohan Bopanna. Și Horia are o semifinală de Masters în cont pe 2014, cea reușită la Paris.
Bonusul? Deja menționatul parcus al Simonei Halep până în semifinalele Wimbledon, o performanță fantastică, dacă ne gândim la tradiția pe iarbă a fetelor din România. La nici două săptămâni de la finala jucată la Roland Garros, Simona s-a putut păstra concentrată, ceea ce e unul dintre marile ei merite din 2014, poate insuficient creditat. Să faci rezultate bune atât la Paris, cât și la Londra, în ceea ce reprezintă cea mai crâncenă schimbare de suprafață și de atmosferă din tenis, e o performanță accesibilă pentru foarte puțini, cu atât mai rară în WTA.
Afară de un mic blocaj în turul 2, când un meci simplu cu Tsurenko s-a complicat pe parcurs, Simona a avut un traseu confortabil, învingându-le pe Pereira, Bencic, Diyas și Lisicki. În semifinala cu Bouchard, Simo a avut ghinionul accidentării la gleznă, situație care a influențat dinamica jocului. Poate, doar poate, dacă ar fi putut juca la potențialul obișnuit, Simona ar fi celebrat o dublă incredibilă: finale, în doar o lună, atât la Roland Garros, cât și la Wimbledon. Dar timpul nu-i pierdut.
