Simona este locul 1 în lume!

1991 – Simona se naște la Constanța; începe tenisul la 4 ani și se antrenează constant începând de la 6 ani. E inspirată de fratele ei mai mare să se apuce de tenis.

2008-2009 – Primul semn pe plan extern. Ajunge în sferturi la turneul de junioare de la Australian Open, apoi, în calitate de cap de serie 9, ajunge în finala de juniori de la Roland Garros, una sută la sută românească. O câștigă în trei seturi cu Elena Bogdan. Începe să joace și în turnee ITF; la București, ajunge până în sferturi, dar pierde cu Sorana Cîrstea. În 2009, după alte câteva rezultate promițătoare în ITF-uri, ajunge iar în sferturi la turneul de 100k de la București, pierzând cu Andrea Petkovic. Încearcă să se califice la Roland Garros, dar e eliminată în calificări, în turul al doilea.

2010 – Primul ei rezultat notabil în circuitul WTA vine la turneul de la Marbella, unde pornește din calificări și ajunge până în sferturi, cu victorii la Benesova și Sorana Cîrstea. Pierde în fața Flaviei Pennetta, atunci locul 16 în lume.

Duce forma bună mai departe la Fes, în Maroc, unde vine iar din calificări și ajunge în prima finală a carierei. O pierde cu Iveta Benesova. În mai se califică pe tabloul primului ei turneu de Grand Slam la senioare (trece de Mattek-Sands în ultimul tur de calificări), dar pierde cu Sam Stosur în primul tur pe tablou. Ulterior, se califică și la US Open, dar e eliminată tot în primul tur de Jelena Jankovic.

2011 – Pentru prima dată în carieră, Simona ajunge până în turul al treilea la un Slam; se întâmplă la Australian Open, unde este eliminată de Agnieszka Radwanska, jucătoarea pe care, în acea perioadă a carierei, simțea că nu poate să o bată nicicum. În aprilie, ajunge iar în finală la Fes, a doua a carierei, dar pierde acum cu Alberta Brianti.

La Roland Garros mai dă o dată peste Stosur; pierde iar, în turul al doilea. Face prima dată turul 2 și la Wimbledon, unde atrage atenția fanilor când îi ia un set pe iarbă Serenei Williams. Campioana americană are cuvinte de laudă despre Simona. La US Open, Halep reușește un rezultat important: o bate pe Na Li, care câștigase anul acela Roland Garros. E prima ei victorie la o jucătoare de Top 10.

2012 – Face a treia finală a carierei la Bruxelles, tot pe zgură, pierde cu Radwanska, 7-5, 6-0.

Prima parte a anului – La start de sezon, Simona e pe 47 în lume, a doua româncă în clasament, după Sorana. Cu toate asta, puțină lume discută despre ea și aproape nimeni nu intuiește potențialul unui salt valoric pe termen scurt. În primele luni nu înregistrează rezultate notabile și pierde timpuriu în turnee, și pe fondul unor probleme de sănătate. Face un tur 3 la Miami, dar pierde drastic cu Sara Errani, 6-1, 6-0. La Madrid, unde primește un wildcard, joacă însă un meci foarte strâns cu Lourdes Dominguez-Lino. Deși îl pierde în trei seturi, ulterior spune că e meciul care i-a dat indicii că poate juca la un nivel mai bun.

Roma – Într-adevăr, săptămâna următoare Simona face marele pas. Intrată în calificări la Roma, face surpriză după surpriză pe tablou și ajunge până în semifinale, cel mai important rezultat al ei la nivel înalt. Înainte să piardă cu Serena, le bate pe Vinci, Jankovic sau Kuznetsova, dar mai ales pe Agnieszka Radwanska. Faptul că o învinge pe jucătoarea în fața căreia n-avea soluții o face să creadă într-adevăr în jocul ei.

Primul titlu WTA – Parcursul lung de la Roma o costă însă la RG, unde e eliminată în turul 1 de Carla Suarez Navarro, așa că atenția atrasă de semifinala de la Roma se stinge iute. Însă, imediat după, Simona câștigă primul titlu al carierei la Nurnberg, 6-3, 6-3 în finala cu Andrea Petkovic.

Back-to-back – Entuziasmul începe să se construiască. Săptămâna următoare, Simona se mută pe iarbă, la Hertogenbosch și, surprinzător, ia titlul și aici, după 6-4, 6-2 în finala cu Kirsten Flipkens.

Alte patru titluri urmează – Eliminată la Wimbledon de Na Li, Simona își reia seria victoriilor pe zgură, la Budapesta, unde câștigă o finală de luptă, cu Yvonne Meusberger. Apoi face sferturi la Cincy și mai ia un titlu la New Haven, chiar înainte de US Open. Începe deja să bată jucătoare de alt nivel: în finala de la New Haven câștigă, 6-2, 6-2, cu Petra Kvitova. Face turul 4 la US Open, cea mai bună performanță a ei în Slamuri, dar nu gestionează grozav o pauză de ploaie cu Flavia Pennetta, și e eliminată în optimi.

Finalul de an îi mai aduce alte două titluri, la Moscova și la Sofia, de fiecare dată în finale cu Sam Stosur. Încheie anul cu un incredibil total de șase titluri și cu toată atenția asupra ei. La final de 2013 ocupă locul 11 și primește titlul de Most Improved Player of the Year.

Intrarea în Top 10 – Într-adevăr, la Australian Open 2014, Simona ajunge pentru prima dată în carieră în sferturile unui Slam (pierde cu Cibulkova), iar punctele adunate aici o ajută să intre pentru prima dată în Top 10, din care n-a ieșit nicio săptămână până la ora publicării acestui timeline. Marchează intrarea în Top 10 cu titlul de la Doha, unde face două meciuri aproape perfecte, în semifinala cu Radwanska și finala cu Kerber. Urmează apoi o semifinală la Indian Wells, iar Simona urcă în Top 5, intrând deja în atenția generală. 30-0 publică Drag de Simona, un proiect jurnalistic care îi surprinde ascensiunea.

Prima finală de Slam – Sezonul de zgură o găsește pe Simona reușind un parcurs excelent la Madrid, unde ajunge în prima ei finală de Premier Mandatory. Ia primul set cu Sharapova, dar nu ține pasul în următoarele două. În mod spectaculos, cele două aveau să se revadă curând. La Roland Garros, Simona intrase deja în calculele despre favorite.

Le confirmă cu un parcurs solid, la capătul căruia devine prima româncă într-o finală de Slam de la Virginia Ruzici, din 1980 încoace. Este cea mai frumoasă finală de Grand Slam a ultimului deceniu, o declară la unison majoritatea specialiștilor. Simona luptă fantastic într-un meci dramatic, cu multe schimburi intense, și ia setul al doilea, susținută de un Philippe Chatrier vulcanic. Echilibrul se rupe, însă, la 4-4 în decisiv, când Sharapova știe să gestioneze mai bine finalul. Simona pierde prima ei finală de Slam, dar își câștigă mii de fani și de admiratori.

Vara urcării pe locul 2 – Fără să fie afectată de dezamăgirea pierderii finalei RG, Simona se duce până în semifinale la Wimbledon, unde are ghinionul de a se accidenta într-un început bun de meci cu Eugenie Bouchard. După ce pierde primul set în tiebreak, adrenalina o părăsește și se resimte în al doilea. Vine apoi la București unde, sub ochii propriilor fani, câștigă ediția inaugurală a turneului BRD Bucharest Open. Punctele acumulate și mișcările de trupe din clasament o ajută să urce pentru prima dată până pe locul 2, cea mai înaltă poziție ocupată vreodată de vreo româncă. Dar oboseala și presiunea o ajung din urmă, iar la US Open e eliminată mai devreme decât și-ar fi dorit, în turul III, de Mirjana Lucic-Baroni.

Primul Singapore – După o toamnă mai reținută, Simona regăsește forma și entuziasmul la timp pentru prima ei prezență la Turneul Campioanelor. Marchează această calificare în premieră cu o victorie faimoasă cu Serena Williams, egalând cel mai drastic eșec din cariera acesteia (6-0, 6-2). Tot Simona, într-o decizie apreciată de lumea bună a tenisului, o sprijină pe Serena să se califice apărându-și corect șansele într-un meci fără miză pentru ea cu Ana Ivanovic. Lucrul acesta se întoarce împotriva ei în finală, unde Serena își ia revanșa, de asemenea cu un scor drastic, dar nu înainte ca Simona să fi început promițător meciul (6-3, 6-0). Simona termină anul clasată pe 3, cu finale la Roland Garros și Singapore, cu semifinală la Wimbledon și cu alte două titluri.

Cel mai mare titlu – După un titlu la Shenzhen, în prima săptămână a lui 2015, Simona ajunge iar în sferturile Australian Open, dar pierde cu Makarova, într-un meci la finalul căruia admite că a renunțat să mai lupte și promite că nu va mai repeta asta niciodată. În februarie, Simona câștigă al 10-lea ei titlu, la Dubai, apoi duce forma excelentă în luna martie, cea cu două turnee atât de dificile unul după altul. Într-un context personal dificil, Simona câștigă cel mai important titlu al carierei, învingând-o în finala Indian Wells în trei seturi grele pe Jelena Jankovic. Apoi continuă să joace bine și la Miami; se oprește în semifinale, unde îi dă o replică grozavă Serenei Williams, într-unul dintre cele mai bune meciuri ale anului.

Primele greutăți – Epuizată după un sezon de hard greu, Simona anunță că nu va juca în Fed Cup pentru România în deplasarea din Canada, pe care echipa o câștigă oricum. Decizia ei este primită în țară cu un val de critici usturătoare și ironii nenecesare. Pe un fundal în care lucrurile nu sunt explicate în întregime, mare parte a publicului nu înțelege exact raționamentul deciziei Simonei.

E momentul simbolic pentru două lucruri: pe de o parte, se termină luna de miere cu fanii aduși la tenis de rezultatele ei. Pe de altă parte, începe o perioadă grea pentru Halep, în care nu gestionează prea bine presiunea și așteptările. Eliminată la Madrid din primul tur, ea se repliază cu o semifinală la Roma, dar jocul nu e acolo. Drept urmare, la Roland Garros este învinsă brutal de aceeași Mirjana Lucic-Baroni, în turul doi. Cu încrederea tot mai jos, Simona pierde apoi în turul 1 la Wimbledon, învinsă de Cepelova, iar gălăgia, neîncrederea și negativismul direcționate înspre ea din țară ating cote asurzitoare.

Recuperarea – După o scurtă pauză, Simona o ia de la capăt pe hard. Face finale consecutive la Toronto și Cincinnati, ambele pierdute cu Bencic (retragere) și din nou cu Serena Williams. La US Open dă peste Victoria Azarenka în sferturi, un meci mult anticipat de fanii tenisului. Simona răspunde provocării cu unul dintre cele mai bune meciuri ale carierei. Victoria (6-3, 4-6, 6-4) e salutată de specialiști și se anunță ca o descătușare. Dar întâi vine un recul; neobișnuită să gestioneze emoțional astfel de situații de după marile victorii, Simona ajunge letargică la ora semifinalei cu Pennetta, pe care o pierde sec.

Pe final de sezon, revine la Singapore, dar scapă printre degete calificarea din grupe. Termină însă anul pe locul 2, continuându-și urcușul de la an la an în ierarhia de final de sezon.

Numirea lui Darren Cahill – În intersezon, Simona dă o lovitură importantă, asigurându-și un parteneriat cu reputatul antrenor australian Darren Cahill, considerat unul dintre cei mai buni din lume.

Colaborarea își propune să o aducă pe Simona în stare să facă și ultimul pas necesar pentru a-și atinge visul – câștigarea unui Slam. Ca atare, cei doi abordează o strategie focusată pe imaginea de ansamblu, nu atât pe rezultatele imediate, cât pe îmbunătățirea generală a jocului Simonei.

Startul ratat de an – Dar problemele de sănătate o încurcă în primele luni, în care Simona obișnuia să-și adune o rație consistentă de puncte, așa că startul dorit de cei doi nu se întâmplă. E eliminată în turul 1 la Australian Open, lipsa antrenamentelor peste iarnă făcându-și efectul. Are o tentativă să-și oprească sezonul pentru a se însănătoși, dar se răzgândește și joacă în Fed Cup, la Doha și la Dubai, unde adună alte eșecuri. În martie, face rezultate mai bune: sferturi la IW și la Miami. Alt episod nefast la Fed Cup, meciul de la Cluj cu Germania, o aruncă însă într-o pasă neagră. La Stuttgart are un atac de panică în înfrângerea cu Laura Siegemund.

Madrid – Se regrupează rapid, cu ajutorul lui Cahill, iar cei doi bifează primul succes important, titlul de la Madrid, reușit într-o manieră clară. La Roland Garros, Simona e văzută iar printre favorite, iar jocul ei promite un parcurs lung. E eliminată, însă, a treia oară în carieră la RG de Sam Stosur, într-un meci controversat, întins pe 3 zile din cauza ploii și reluat prematur în condiții grele. Pe iarbă, Simona face iar un turneu solid la Wimbledon, unde ajunge în sferturi, pierzând la jucătoarea anului, Angelique Kerber.

Hardul nord-american – Retragerea de la Jocurile Olimpice îi aduce alte critici din țară. Însă Simona reușește foarte bine să se izoleze de data asta. Mai greu observat de public, atitudinea ei este tot mai profesionistă. Câștigă la București, apoi câștigă și la Montreal. Forma bună se vede iar la US Open, unde ajunge încă o dată în fața Serenei Williams. În ciuda unui efort fantastic și a unui joc la nivel foarte înalt, Simona pierde un meci epic cu Serena.

În Singapore, e eliminată pentru al doilea an la rând din grupe, la jocul rezultatelor indirecte. Încheie anul pe locul 4, iar o parte a publicului percepe sezonul drept începutul declinului.

Iarăși început cu probleme – Ca un făcut, pentru al doilea an consecutiv, Simona ratează primele luni, fiind încă o dată eliminată în turul 1 la Australian Open, unde acuză dureri la genunchi. De data asta, abordarea ei e mult mai bună: decide să-și ia o pauză pentru a se reface și sare peste turneele din februarie. Revine la Indian Wells, unde joacă pentru a-și intra în mână, fără pretenții. La Miami, nivelul ei crește și, după victorii cu Osaka și Kontaveit, Simona salvează spectaculos mingi de meci cu Sam Stosur, răzbunând eșecul de la Paris, cu un an înainte, și se califică în sferturi.

Momentul Konta – În sferturile de finală, Simona ajunge la un pas de a închide meciul cu Johanna Konta, dar clachează sub presiunea emoțiilor și, într-o sarabandă de erori neforțate, cedează tiebreakul setului doi. În sesiunea de on-court-coaching care urmează, Simona are o reacție despre care spune ulterior că a făcut-o să se simtă “rușinată“. În acel OCC, ea alege să ignore mesajul venit de la Cahill, preferând să-și descarce furia la adresa ei și să se certe excesiv de aspru. În decisiv, Simona nu e un factor și pierde clar. După meci, Cahill o anunță că nu va mai continua parteneriatul dacă ea nu alege să-și rezolve problema autocriticii excesive cât mai urgent.

Revenirea – Simona primește mesajul și începe să lucreze pe plan mental în săptămânile de după Miami. La Fed Cup, contra Marii Britanii, se comportă ca un lider de echipă și aduce prima dată două puncte României, învingând-o inclusiv pe Konta. Atitudinea ei îl convinge pe Cahill să revină, iar cei doi se revăd la Madrid. Pentru al doilea an la rând, Simona câștigă trofeul, de data asta chiar mai impresionant, pentru că este testată zdravăn în câteva meciuri. Evită dramatic un eșec cu Vinci, apoi își impune jocul și voința în finala cu Kristina Mladenovic, pentru al treilea titlu de Premier Mandatory al carierei.

A doua finală de Slam – Diferența față de alți ani continuă să se vadă; la Roma, imediat după triumful de la Madrid, Simona alege să joace cu toate puterile turneul, în locul unei eventuale pauze. Ajunge în finală și domină clar meciul cu Svitolina, înainte ca o căzătură să-i diminueze drastic nivelul. Pierde finala și încep grijile în ce privește participarea la Roland Garros.

Dar Simona se reface pe ultima sută de metri și intră în turneu, chiar și cu rezerve mari. Face pas cu pas pe tablou și vorbește cu reținere despre șansele ei. Dar la ora la care o reîntâlnește pe Elina Svitolina în sferturi, e limpede că jocul ei e din nou acolo unde trebuie să fie. Svitolina face un meci mare și o împinge pe Simona pe marginea prăpastiei, dar românca reușește un nou act-Houdini, întorcând cumva miraculos meciul (3-6, 7-6, 6-0). Apoi o bate pe Pliskova și se califică în a doua finală de Grand Slam a a carierei. Ajunge, pentru prima dată, în postura de a juca pentru locul 1, la pachet cu o nouă șansă la primul Slam.

Însă, deși conduce cu set și 3-0 în finala cu tânăra letonă Jelena Ostapenko, Simona e dominată și bruscată de jocul all-in al acesteia. Pierde a doua finală de Grand Slam (4-6, 6-4, 6-3) și temerile în ce privește o posibilă cădere de încredere după acest moment se adună.

Reacția excelentă după RG – Însă, după o scurtă pauză de reîncărcare, Simona revine la treabă. La Wimbledon ajunge fără set pierdut în sferturi, iar după victoria din turul trei cu Shuai Peng lasă de înțeles că a depășit cu totul momentul RG.

WTA anunță că, după ieșirea iminentă din Top 10 a Serenei Williams (absentă din circuit pentru a deveni mamă), Simona va deveni jucătoarea cu cele mai multe săptămâni consecutive în Top Ten, la 182 de săptămâni.

După ce o învinge pe Victoria Azarenka în optimi, Simona se găsește din nou în postura de a juca cu locul 1 pe masă. Pe Centre Court, la Wimbledon, cu Johanna Konta. Deși ajunge agonizant de aproape de locul 1, la un moment dat la două puncte, Simona pierde încă o dată cu Konta, într-unul dintre cele mai frumoase meciuri ale anului (6-7, 7-6, 6-4).

Vara pe hard – Începe sezonul de hard neconcludent, la Washington. Agitația mare din clasament lasă însă deschise șansele la locul 1. După o semifinală pierdută neașteptat de clar la Svitolina în Canada, Simona ajunge în finala de la Cincinnati, după un traseu în care o bate și pe Konta, în al 4-lea lor meci din 2017. Finala este al treilea ei meci cu locul 1 pe masă. Dar o pierde dureros, 6-1, 6-0 cu Garbine Muguruza.

La US Open, tragerea la sorți oferă un meci-blockbuster în primul tur, aruncându-i-o Simonei (favorită 2) în cale pe Maria Sharapova. Simona nu joacă rău, dar plătește preț serviciului și neîncrederii în duelul cu vechea ei rivală, cu care nu mai jucase de doi ani. Pierde, 6-4, 4-6, 6-3 și iese din calcule pentru locul 1.

Asia – Simona pierde iarăși clar la Wuhan, 6-2, 6-1 cu Kasatkina, a treia înfrângere dură în câteva luni, iar grijle se înmulțesc. Spune că a muncit mult după USO, iar la Beijing, după un start lent, prinde brusc viteză. Obține prima victorie a carierei cu Maria Sharapova într-o evoluție spumoasă (6-2, 6-2), iar după ce răzbună cu același scor eșecul cu Kasatkina, ajunge la al patrulea meci din 2017 cu locul 1 pe masă. Din nou cu Jelena Ostapenko.

Locul 1 – Pe 7 octombrie 2017, Simona Halep o învinge pe Jelena Ostapenko și, odată cu un loc în finala turneului Premier Mandatory de la Beijing, își asigură matematic urcarea pe locul 1 în lume. Devine al 25-lea lider din istoria tenisului feminin profesionist.